Cronică de întâmpinare

         

Citesc în Ziarul de Râmnic (ăla săratul), că Cenaclul Alexandru Sihleanu, dacă nu auzise de mine ca debutant în literatură, cu Pasărea ceţii în 1995, a auzit acum, când încerc să mă obişnuiesc cu gândul că anul acesta voi împlini şapte decenii(am evitat să scriu şaptezeci de ani, să nu mă oblige careva să număr paharele pe care ar trebuit să le sparg în noiembrie), şi, tot acum, când am trimis spre editură a 13 carte.

             Cum să te simţi, când se discută într-un cenaclu vis a vis de o cronică de întâmpinare la cartea ta de debut, după 23 de ani de la apariţie şi încă se vorbeşte de bine despre ea!?…

             Sunt două posibilităţi să-mi explic!... Ori fără voia mea m-au trecut la clasici, ori cu voia mea şi a criticilor, n-am ajuns nimic!...

             Mulţumesc domnului Ghinea Vasile că a descoperit acea carte în biblioteca dumisale, a citit-o şi a scris despre ea! Niciodată nu e târziu când eşti sincer în demersul tău şi nu scrii de rău!

             Promit să-i trimit ceva cărţi mai recente!

http://ziarulderimnic.ro/2018/07/cenaclul-alexandru-sihleanu-7-iulie-2018/

CALE LACTEE MAESTRE

             N-am să pot merge, să asist neputincios, la ceremonia trecerii în nefiinţă a unui mare om! Poetul va rămâne în continuare viu, să ne uimească, atâta timp cât vom simţi nevoia să-l regăsim!...

             Ne cunoaştem de câţiva ani, de când Suciu ne-a luat sub aripa lui la Direcţia 9. Mai dinainte, doar din cărţi şi reviste!
             Am stat de multe ori la aceeaşi masă, schimbând amabilităţi şi tăceri. Foarte rar idei. De ce oare? Pentru că aveam o chimie aproape totală şi darul lui infailibil de a alege ce era valoros, argumentându-şi teoretic opţiunea, coincidea de cele mai multe ori cu alegerile mele, pentru care optam mai mult din instinct.
             Când ne întâlneam, cu lumina lui blândă pe faţă mă întreba: „Sunteţi bine maestre, ce-aţi mai făcut?... Sau se ridica în picioare de la locul lui, întâmpinându-mă şi strângându-mi mâna. după ce recitam ceva în Cenaclul 9: ”Felicitări maestre! ”  Mie apelativul maestre nu mi-a plăcut niciodată! Mi se părea că sună a uzurpator…
             Era un drept exclusiv al lui!
             În viitoarea mea carte la care lucrez(probabil al cincilea anotimp), am o poezie dedicată maestrului

nimeni nu spune pietrei

încotro curg apele
și nici piatra nu
se întreabă mută
se așează în sinea ei
răbdătoare şi
îşi rostogolește la vale 
în unde 
secundele

nimeni nu spune
bobului de grâu
când lucrarea luminii
e încheiată
şi spicul înalt
până la brâu
copt pentru
dreaptă judecată

nimeni nu se întreabă
de ce somnul  
e alb între perne
de piatră...

atât de scurtă
și neînsemnată 
cavalcada de taine
ce transcende
vieţii eterne
încât nici uriașii
nu-și mai ţes
haine de piatră
în legende

şi nici
căţelul
pământului
nu mai latră

Cale Lactee MAESTRE!

O lacrimă

               

               Nu ştiu dacă Dumnezeu l-a lăsat să-şi termine  postumele la care el, ne spunea tuturor, că lucrează de ceva vreme!…  Sau, Dumnezeu a vrut să se asigure că le termină acolo în cer şi dă marea lovitură în librăriile îngerilor… avându-l alături pe Nichita când îşi va lansa cartea.

               Ciprian Chirvasiu, un om şi un poet atât de mare, încât n-a mai avut loc pe pământ modestia lui!

               Dunezeu să-i odihnească şi să-i lumineze sufletul, cum ne-a luminat pre noi cuvântul său!

Fluturele

 *             

Ca un fluture prins într-o mie de ace
gol pe dinăuntru
desfrunzit de atingeri
Un cocon de umbră
peste dunele fierbinţi
de nisipuri

Mi s-ar părea firesc
prin geam
în insectar
să am o mie de chipuri
Şi nu le am...

Halep rămâne Halep si în genunchi

         

    Ar fi fost o victorie fără glorie! Dar n-a fost nici măcar atât!... Parcă Simona s-ar fi confruntat cu toate misterele Asiei. Parcă toţi şamanii s-ar fi întâlnit în parlamentul lor să facă vrăji, să-i ia puterile Simonei, să-i întunece mintea, să modifice legile şi codurile justiţiei.

             Fata asta, chinezoaica, parcă toata viaţa ei a jucat doar ping pong, sportul ăla pe care ei îl stăpânesc cu îndemânare de când se dau jos din leagăn. Cum să nu-i ajungă covorul verde al ierbii să-şi împrăştie ordonat mingiile ca nişte boabele de orez când s-a trezit în faţă cu o ditamai suprafaţă cât zece mese de ping-pong adunate la un loc,

             Fără complexe, doar cu unghiuri ascuţite şi linişte, din punctul 0 al încheieturii mâinii, într-o ţăcăneală ce parcă nu mai avea sfârşit.

             Cum spuneam, ar fi fost o victorie chinuită a Simonei, dar n-a fost să fie! Nu avem motive să fim supăraţi! Aşa e în tenis!

           Pe mine m-a afectat mai mult cum a scăpat ieri printre degete Buzărneasca, o mare victorie pe care de altfel o merita!

Nota autorului:
Aflu deja tarziu, ca ar fi vietnameza chinezoaica mea. Mi-am luat-o si eu tot ca Simona!...