duminică, 15 iulie 2018

CALE LACTEE MAESTRE


             N-am să pot merge, să asist neputincios, la ceremonia trecerii în nefiinţă a unui mare om! Poetul va rămâne în continuare viu, să ne uimească, atâta timp cât vom simţi nevoia să-l regăsim!...
             Ne cunoaştem de câţiva ani, de când Suciu ne-a luat sub aripa lui la Direcţia 9. Mai dinainte, doar din cărţi şi reviste!
             Am stat de multe ori la aceeaşi masă, schimbând amabilităţi şi tăceri. Foarte rar idei. De ce oare? Pentru că aveam o chimie aproape totală şi darul lui infailibil de a alege ce era valoros, argumentându-şi teoretic opţiunea, coincidea de cele mai multe ori cu alegerile mele, pentru care optam mai mult din instinct.
             Când ne întâlneam, cu lumina lui blândă pe faţă mă întreba: „Sunteţi bine maestre, ce-aţi mai făcut?... Sau se ridica în picioare de la locul lui, întâmpinându-mă şi strângându-mi mâna. după ce recitam ceva în Cenaclul 9: ”Felicitări maestre! ”  Mie apelativul maestre nu mi-a plăcut niciodată! Mi se părea că sună a uzurpator…
             Era un drept exclusiv al lui!
             În viitoarea mea carte la care lucrez(probabil al cincilea anotimp), am o poezie dedicată maestrului


nimeni nu spune pietrei


încotro curg apele
și nici piatra nu
se întreabă mută
se așează în sinea ei
răbdătoare şi
îşi rostogolește la vale 
în unde 
secundele


nimeni nu spune
bobului de grâu
când lucrarea luminii
e încheiată
şi spicul înalt
până la brâu
copt pentru
dreaptă judecată


nimeni nu se întreabă
de ce somnul  
e alb între perne
de piatră...


atât de scurtă
și neînsemnată 
cavalcada de taine
ce transcende
vieţii eterne
încât nici uriașii
nu-și mai ţes
haine de piatră
în legende


şi nici
căţelul
pământului
nu mai latră


Cale Lactee MAESTRE!