La Mahmudia, coborând pe o coastă
de deal de la pensiunea Bunica Maria, către braţul Sfântul Gheorghe şi urcând la
debarcader într-o barcă de 8 persoane, cu motor, nu ştiam că voi ajunge atât de
uşor în Rai. Trag nădejde că şi prietenul Ciprian Chirvasiu, Dumnezeu să-l odihnească! de care nu m-am
putut despărţi cum se cuvine, a avut parte de o trecere la fel de lină şi liniştită dincolo
de lumea dezlănţuită şi de tracasările zilnice de care ne lovim.
Nu mai fusesem în deltă. Era un
punct necunoscut mie pe hartă, pe care îmi doream să-l bifez. Barcagiul, gazda
noastră, îndrăgostit de locurile binecuvântate de Dumnezeu şi furat de povestirile
despre păsări şi celelalte vieţuitoare libere de constrângeri, şi care n-au
nevoie deocamdată să protesteze în Piaţa Victoriei, n-a mai ţinut seamă de timp
şi ne-a plimbat pe ape ceva mai mult de patru ore însoţiţi de lâşiţe, stârci, cormorani,
cufundari, raţe, pelicani şi cai în sălbăticie. La întoarcere n-am mai ţinut
seamă de gropile din asfaltul valurilor de pe canale şi am dat drumul în mare
viteză la adrenalină, căci ne aştepta acasă un storceag de peşte şi
un crap prăjit cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi.
Aferim de noi! Şi ca bonus câteva
imagini din Nikon-ul Cristinei Florescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu