50 de ani

Viaţa unduieşte în albia ei, apă curgătoare care se rostogoleşte la vale adunându-şi izvoarele de pe toţi versanţii, crescând şi croindu-şi drumul către marea cea mare. Generaţii şi generaţii reunite ca o familie fără de sfârşit…

„Pare că primul nume al lui Titi ar fi fost Epure nu Dumitrescu, înainte ca cineva sǎ fi completat în dreptul rubricii tatălui, cu o mână nesigură, îngroșat, „natural”, pe certificatul de naștere. În registrul de la primărie, funcţionarul, hâtru probabil, pentru că tatăl fugise părăsind locul faptei, completase „din neamul lui Epure…” Adicătelea, dovada că Maica Filofteia l-a primit în pântece natural, nu de la Dumnezeu!... „

Aşa începe un roman ale cărui prime şase părţi vor putea fi citite în curând în cartea mea Copacul cu icoană aflată acum în tipografie.

În fotografiile din album, Doina cea mai mare dintre fetele lui Titi tocmai ce a împlinit 50 de ani de la căsătoria cu Ion Săftăroiu şi ne-am reunit la sărbătoare, neamurile…

La mulţi ani dragilor! Să ne reîntâlnim toţi şi la 60!

înger strigând

între dragoste şi moarte

omul e o pendulă

fudulă de urechi

pendulând…

altfel ar auzi de departe

la cântar

îngerul strigând

fiare vechi răscumpăr

în numerar…

Albaştrii s-au întors

Iarăşi s-au întors Albaştrii! În prima ediţie poza de pe coperta Dosarului Albaştrii ne înfăţişa pe noi ca personaje ale Dosarului de Urmărire Informativă, Nr 1594, în 1971, tineri, când securiştii lui Ceauşescu, după Tezele din iulie ale mini-revoluţiei culturale, ne lipiseră pe spate un abţibild cu crucea şi însemnul de „duşmani ai poporului”, pentru că nu purtam cu mândrie în piept, ziceau ei, cocarda cu secera şi ciocanul şi nu scriam versuri patriotice.

Cea de-a doua ediţie, Albaştrii, dosarul, are pe copertă o poză de la evenimentul lansării literare a Dosarului Albaştrii, scris pe baza documentării în arhivele CNSAS, şi ne înfăţişează tot pe noi, personajele cărţii, reuniţi într-o formulă incompletă dar majoritară, după 40 de ani(2011), având la gât un ecuson albastru ca să ne diferenţiem cumva de sumedenia de foşti securişti, aflaţi în sală prin reprezentanţii lor, care au epuizat în scurt timp întreg tirajul adus de editorul Călin Vlasie spre vânzare.

Puţine au fost cărţile care au ajuns în mâna cititorului obişnuit şi cu tot interesul mare pentru carte şi toate insistenţele mele, Editura Paralela 45 nu a mai reeditat-o! De ce?(Un ochi iscusit va găsi şi răspunsul dacă  va citi Ediţiei a II-a a Dosarului până la ultima pagină!).

E scurtă viaţa unei cărţi cu tirajul mic, de la naştere şi până la înmormântare!   În tradiţie, la şapte ani(2018) se dezgroapă oasele şi se slujesc în biserică. Să-i mai dăm o şansă cărţii şi cititorului!

M-a întrebat odată la Sibiu scriitorul Silviu Guga de ce am simţit nevoia  ediţiei a II-a adăugită, la romanul Guşterele? Voia să facă un studiu şi îl interesa argumentaţia mea. Nu ştiu dacă şi-a desăvârşit studiul! I-am oferit cartea, întâmplător aveam la mine ediţia II-a. Citise Guşterele în primă ediţie şi nu m-a lăsat să-i mai răspund. După lectură, voia să-şi tragă singur concluziile.

Ce ştiu eu, în proză ca şi în poezie, cartea e o fiinţă vie şi pe deasupra am posibilitatea tot timpul s-o rescriu!...

Două ipostaze Cincinnati, Bucureşti

 

Simona Halep - Kiki Bertens 6-2/ 6-7/ 6-2

Simona Halep are o partidă finală în turneul premier de la Cincinnati cu Kiki Bertens, cu cel de-al doilea trofeu pe masă, după două săptămâni intense. Meciul e frumos şi se îndreaptă spre o victorie firească a numărul 1 mondial în primul set. În setul al doilea totul se echilibrează şi cele două competitoare merg cap la cap spre linia de finiş. Stoarse de oboseală, de căldura şi umiditatea excesivă, cele două trag la rame din greu îndreptându-se spre un foto-finiş care să stabilească impasibil şi rece dacă Simona va fi învingătorul. Fotograful apasă pe declanşatorul aparatului de fotografiat cu glonţul pe ţeavă, glonţul are o traiectorie ciudată în obiectivul aparatului, porneşte din racheta olandezei, cade pe banda fileului şi alege să treacă dincolo.

Decepţia Simonei omeneşte îi subminează o fracţiune de secundă încrederea şi vârful de barcă al lui Kiki atinge linia de sosire înainte. Pentru Simona zeii au decis! Nici glasul lui Darren Cahill după două săptămâni de eforturi şi suita de câte două meciuri desfăşurate într-o singură zi, nu a mai putut-o readuce pe linia de plutire în setul decisiv. Dar ce săptămâni fantastice de confirmare a valorii şi cât de mult înseamnă cele 2000 de puncte acumulate în faţa urmăritoarelor în clasamentul WTA! Bravo Simona şi pentru declaraţiile de la sfârşit când ai recunoscut meritele incontestabile ale lui Kiki Bertens

Bucureşti. Ţestoase – protestatari, 0-0(?) după Carmen Dan!

Tot ieri ministrul Carmen Dan a ţinut să dea explicaţii în faţa presei de ce crede ea că în partida cu protestatarii, jandarmii au obţinut o victorie legală şi fără dubii.

Este oare o victorie să duci un război cu arme adevărate, cu gloanţe adevărate, cu bastoane tonfa şi gaze lacrimogene adevărate, cu strategii de asalt stabilite dinainte, împotriva poporului tău ieşit în stradă cu mâinile goale şi cu libertatea glasurilor prevăzută în constituţie, să ceară paşnic, să înceteze abuzurile împotriva justiţiei şi imixtiunea politicului în treburile statului? E o lovitură de stat dacă ceri, fără penali în funcţii publice şi te poziţionezi ridicând vocea împotriva instaurării dictaturii unui singur damnat?

Argumentele lui Carmen Dan au fost argumentele minciunii în faţa adevărului văzut de un popor întreg, căci nu poţi pune cătuşe imaginilor, cu toate legile strâmbe pe care conspiraţia toxică ALDE-PSD le-a votat într-o veselie.

Văd acum când scriu o demonstraţie a jandarmilor, ca un joc nevinovat de copii, care vor să ne convingă că acolo în piaţă a fost doar o butaforie cu muniţie din hârtie şi clei, iar gazele lacrimogene erau aburi de bucătărie.

Dragilor ţestoase, mi se face milă, şi frig în oase! Ce spuneţi voi, poate să vă creadă Veorica Vasilica Dăncilă, nu noi!

Carmen Dan, demisia! pentru că nu ai recunoscut nimic!