duminică, 12 mai 2019

Încă o lecţie



Tenisul e ca viaţa. Sunt zile când din senin sau dintr-o emoţie puternică pierzi liniştea interioară, se întrerupe legătura cu Dumnezeu şi oricât ai încerca să stăpâneşti situaţia nu poţi ridica privirea deasupra norilor. Continui totuşi să lupţi şi să speri, cu toate că vălul rămâne insinuat sub peretele frunţii, ţi se pare că s-a subţiat la o margine într-un anumit moment şi parcă se văd munţii pe care urmează să-i urci, crezi că ai găsit calea, dar încep să te urmărească ghinioanele.(Şi ce ghinioane! dacă ar fi să ne referim numai la unul dintre ele, care va intra cu siguranţă în istorie sportului alb, când mingea scăpată aiurea din racheta lui Kiki, ţine morţiş să atingă în alergare coapsa de gazelă a Simonei, mult în afara realităţii şi a terenului de joc. (O scăpare a  regulamentului pe care probabil diriguitorii tenisului o vor lua în discuţie pentru modificare, căci e frustrant de nedreaptă, la viitorul congres.)
Însă tenisul este o competiţie sportivă, nu doar cu tine însuţi trebuie să te lupţi pentru a-ţi adjudeca trofeul! Intră în calcul şi adversarul, care se poate afla într-o zi fastă, chiar dacă toate datele ar părea să încline uşor balanţa spre talerul tău. A fost o finală ciudată. Victoria lui Kiki Bertens, nespectaculoasă, nu a urcat la un nivel care să ne satisfacă măcar estetic, dar nu poate fi pusă la îndoială. Tensionate extrem au fost doar pasajele marcă înregistrată, când Simona părea că poate întoarce cursul partidei, dar nu a fost să fie!
Cu ce am rămas din lecţia acestei finale de la Madrid, dincolo de tristeţea care ne-a cuprins fiind văduviţi de o sărbătoare pe care o aşteptam cu toţii şi eram pregătiţi să o primim? Personal am admirat modul de comportament şi ţinuta de la sfârşit a laureatei Kiki Bertens. Bucuria reţinută, îmbrăţişarea şi cuvintele repetate de olandeză, parcă vinovată: „Îmi pare rău Simona că te-am oprit să urci pe locul ce ţi se cuvine!..”
Iar la Simona am admirat puterea de a afişa, dincolo de ce era în sufletul ei, zâmbetul acela luminos, superior de înţelegere a spiritului competiţiei. Abia acum îşi găsise liniştea interioară, recunoscând meritele adversarei şi spunându-i ca o promisiune de revanşă „că nu uită şi nu iartă că i-a câştigat două finale!...”
Felicitări Simona Halep pentru o altă săptămâna de poveste în care ţi-ai consolidat constanţa(natural CONSTANŢA e portul ei natal…) de mare campioană şi mult succes la Roma şi Paris!

vineri, 10 mai 2019

La un pas de trofeu





Ar trebui să încep să scriu acum, la 1-1, cronica meciului, pentru că simt ce va să se întâmple. Şansa nu a ţinut în setul doi cu Simona, liniile terenului şi fileul, chiar şi rama rachetei lui Bencic, parcă ar fi fost fabricate în Elveţia!
Ce nu s-a văzut la televizor, în pauza dinainte de setul decisiv, un băiat de mingii trimis de bătrânul Ţiriac(La mulţi ani bătrâne!) profitând de neatenţia Melindei, i-a subtilizat racheta, înlocuind-o cu una fabricată la Reghin. Abia când scorul ajunsese la 3-0, sau 4-0, nu-mi dau seama acum bine, a observat că nu mai avea racheta ei în mână şi l-a chemat pe tat’su, să-l certe, printre lacrimi, pentru lipsa lui de vigilenţă. Ce a urmat? Un 6-0 sec (Grasă de Cotnar(!)…). Să se bucure şi Ţiri că-i ajung banii acasă măcar, dacă tot e obligat să-i dea şi n-are încotro.
În seara asta e risc major la Madrid ca românii(bravo lor de spectatori!), să termine toată şampania din Spania. Lăsând gluma la o parte, să ne bucurăm că avem o jucătoare atât de mare, indiferent care va fi rezultatul de mâine! Felicitări Simona! Mai e un pas.



joi, 9 mai 2019

Un editorial Marian ILEA



EDITORIAL – “Tablete în alb și negru”, de Ion Toma Ionescu


39

https://www.axanews.ro/mm/editorial-tablete-in-alb-si-negru-de-ion-toma-ionescu.html
Scriitor piteștean cu un umor tăios, uneori vecin cu sarcasmul, Ion Toma Ionescu “creionează” în “Tablete în alb și negru” (carte apărută în anul 2017 la Editura Grinta) o lume culturală a locului de baștină, în care conviețuiesc veleitari și personalități, așa cum Filarmonica e vecină cu bodega lăutarilor ori Palatul Culturii cu casele dărăpănate.
E o lume pe care Ion Toma Ionescu o mătrășește, până o aduce din condei într-o cheie cu final, totuși, sarcastic. Umorul devenit sarcasm se manifestă inclusiv pe pielea autorului. Paradoxul e la el acasă în acest soi de scriitură. Autorul e neiertător ca un teatrolog veritabil ce analizează butaforia unui spectacol când jalnic, când vecin cu extazul desfășurat pe scena lumii culturale (inclusiv pe cea a Teatrului din Pitești, unde performanța trebuie să își facă locul)!
“Sala oglinzilor” este o tabletă scrisă cu un umor de periferie (unde lipsește doar trasul cu ochiul, șmecherește, înspre cititor)! De la Sala Uniunii Scriitorilor, unde cunoscuții scriitori lansează cărți și la aceeași sală unde (în partea a doua) își fac apariția tinerii, nonconformiștii, umorul și sarcasmul e la el acasă. I.T.Ionescu încheie halucinant impresiile lăsate de lansările din “Sala oglinzilor”… “Mă bucur că țara nu va pieri! / Oare Paznicul Ploii va mai veni?…”.Într-o tabletă din ciclul “București – Pitești” – “Înluminări. La vernisajul lui Ion Pantilie”, I.T.Ionescu scapă “ca prin urechile acului” de un accident pe autostradă “grație Divinității sau șoferului microbuzului” și ajunge la vernisajul expoziției lui Ion Pantilie cu opera artistică a căruia e familiarizat de vreo 45 de ani (în Pitești!). “La vernisaj lume multă, lume bună! Ca peste tot, prieteni și dușmani! Oare de ce artiștii, în general oamenii, nu pot fi doar prieteni?”, își încheie “tableta în alb și negru”, Ion Toma Ionescu.
Zecile de “tablete…” se înșiră unele după altele ca umbrele unor fantomatice arătări îmbrăcate în cearșafuri albe pe care întunericul le “acoperă” atotstăpânitor.
Lumea lui Ion Toma Ionescu e a unui Pitești cultural trecut prin filtrul scriiturii marilor umoriști plini de sarcasm ai literaturii ruse (de la Ilf și Petrov până la Daniil Harms, la care se adaugă fina observație a unui mitteleuropean ca Hasek, cel din “soldatul Svejk” (păstrând, evident, proporțiile). Nu e o carte “ușurică”, e ceva care după ce râzi în hohote, te poate întrista, făcându-te să cazi pe gânduri și să concluzionezi aproape “țărănește”: “Doamne, oare ce-i și cu lumea asta și încotro se îndreaptă?”.
Tonifiantă și întristătoare carte îl definește pe autor, un scriitor care, la 70 de ani, încearcă să recupereze ani buni de viață-i ce ar fi trebuit să fie literară, dar n-a fost. Ion Toma Ionescu are ochi aspru de grafician! “Tabletele” lui au tușe rapide, care sparg întunericul doar pentru câteva secunde… În rest, așternându-se tăcerea și negrul ce stăpânește peisajul unui oraș ca Piteștiul, de-altfel plin de farmec!

Marian ILEA

Notă: Mulțumiri Marian Ilea!

miercuri, 8 mai 2019

Despre prietenie


 Proiect copertă. Mulţumesc Florin!

Am una din zile mele bune, care mi se întâmplă atât de rar, când sunt cu adevărat mulţumit. Un minunat prieten, Florin Dochia, făcător de cărţi şi meseria nu e atât de simplă cum poate părea la prima vedere, căci mâinile sale iubitoare de frumos şi calde, cele dintâi primesc darul de la Dumnezeu, şi cu mare grijă şi înţelegere, căci nu-i din hârtie, poezia vie e tot din carne, îl scot în lumină să-l înfăţişeze lumii ca pe o fiinţă stranie, bizară, imprevizibilă şi adevărată –, un prinţ al Câmpinei şi al literelor, cum spuneam altădată – mi-a trimis aseară PDF-ul şi coperta nou născutului meu volum, Al cincilea anotimp, un proiect al Directiei 9 şi a editurii Detectiv literar
Născut nu făcut, căci până la primul ţipăt facerea poate să rămână mută pentru totdeauna. L-am privit ca un părinte, l-am pipăit pe toate părţile, i-am numărat degetele de la picioare, erau în regulă toate, şi inima mi-a înflorit într-un zâmbet larg, şi l-am primit.
Urmează să-l duc la ursitoare tot într-un conclav de prieteni aleşi, Adrian Suciu, Firiţă Carp şi Eugen Pohonţu ca să-i contureze ei în pagini linia vieţii. Abia aştept să răsfoiesc filă cu filă cartea.


Notă:
      Şi ca să nu existe umbră de supărare în această zi, promit celuilalt mare prieten al meu, Ioan Romeo Roşiianu, – ştie că mă ţin de cuvânt – următoarea mea carte de poezie şi tablete, Tablouri mişcate, la care lucrez acum


luni, 6 mai 2019

Primul milion




Întrebarea cum ţi-ai făcut primul milion e deja caducă. Şi aproape că nu merită în asemenea momente de creştere a pensiilor, în viitorul apropiat, sau oleacă mai depărtat… din programul pesedist, să pui o duducă sau un jupân de Belina pe coji de nucă, la DNA. E de neacceptat şi trist! De-aia se chinuie băieţii şi se dau cu capul de toţi pereţii în parlament, să găsească o soluţie să stingă lumina în instituţie, că e consumul prea mare de curent…
Oricum chiar şi-aşa au pregătit răspunsul la întrebare. Unii parlamentari, indiferent de partid, şi-au făcut milionul lichid cu sudoarea frunţii. Alţii au descoperit comori cutreierând munţii, au vândut flori, cei mai mulţi sunt de viţă nobilă, câţiva au cărat mobilă, au cultivat slăbiciuni la mătuși şi unchi, au tuns pruni și-au donat rărunchi, au deschis uși făcându-și credite la bănci, alţi au deschis franciză la ţigănci… E ciudat că nici unul n-a furat primul milion de dolari de la stat! Abia după ce îl ai pe acesta la teșcherea, poţi avea aspiraţii la licitaţii și poţi accesa!…
Sǎ-i lăsăm pe bieţii parlamentari cu ghinioanele și imaginaţia lor, sǎ-i uimească în continuare pe procurori şi judecători!
Citeam undeva, că odată cu calificarea în turul doi al Turneului de la Madrid, Simona Halep a rotunjit suma câștigată din premii, la aproape 30 de milioane de dolari și mă gândeam, ce lipsit de imaginaţie ar părea unora sǎ te scoli de dimineaţă, sǎ te urci în avion, sǎ te trezești la Doha sau la Madrid, pe zgura roșie, pe ciment sau pe iarbă și sǎ dai cu racheta în minge până faci bătături în palmă, nu-ţi mai simţi spatele, ţi se răsucesc mușchii picioarelor.
L-aţi văzut pe vreunul dintre parlamentari să-și îndemne odraslele către drumul pătimirii sportive? care nu-i așa îţi poate da șansa câștigării cinstite prin munca ta, a primului milion?
– Lasă băiete că a suferit destul tata! Ia-ţi milionul, limuzina, fata, și fii bărbat! Plătește mama benzina. Dacǎ ţi se termină milionul, vorbește cifrat, ai grijă cu telefonul că poţi fi ascultat! La anul vreau sǎ te fac deputat…
Şi el afectat:
      Vreau neapărat la Bruxelles