Umbra Corona

Sunt înălţimi pe care nu le-ai atins niciodată. Pentru că n-ai avut curajul, n-ai fost pregătit să escaladezi, îţi cunoşti limitele sau te temi pur şi simplu fără să încerci, suspectând că ai rău de înălţime. Pe munte nu te aventurezi, nu-l poţi păcăli, de aceea trebuie sa te gândeşti bine când ai început ascensiunea, să simţi sub talpă că nu-ţi fuge piatra de sub picioare. Altfel muntele nu te iartă.

Stai acasă!

Şi dacă trebuie totuşi să ieşi pe poartă, nu escamota distanţele, îţi cunoşti limitele, ştii că inima ta are rău de însingurare, dar nu te aventura, nu lăsa să-ţi fugă umbra de sub picioare! Asimtomatic, o poate izbi pe celălalt culoar în alergare, umbra cea mare...

La multi ani Florin

Un prieten al meu, recunoscut vrăjitor al cuvântului, după ce a împlinit 36 de zile cu Lilith, între blasfemie şi rugăciune, într-un punct de inflexiune între infern şi paradis, între mierea luminii şi ceara neagră a întunericului, între refuzul docilităţii şi blestemul libertăţii iubirii, pe scut sau sub scut, împlineşte azi, tot îndrăgostit, 70 de primăveri.

La mulţi ani Florin Dochia!

Gaudeamus-Babilon

Doua pagini descoperite recent in revista Cenaclul de la Paltinis

Confirmare de primire

Nimic mai reconfortant pentru un scriitor decât să constate că gândurile sale, la capătul călătoriei, ajung să fie citite şi trezesc interesul. Mulţumesc Adrian Alui Gheorghe pentru lectură şi Confirmare de primire!

Adrian Alui Gheorghe este cu Ion Toma Ionescu.

CONFIRMARE DE PRIMIRE. ION TOMA IONESCU – ”Argintarium. Rescrieri” (Editura ”Art Creativ, 2016) și ”Al cincilea anotimp” (Editura ”Detectiv literar”, 2019)

”Argintarium. Rescrieri” este o antologie de poezie care ”dă seama” despre evoluția poeziei lui Ion Toma Ionescu pe parcursul cîtorva decenii de ”fapte poetice”. Poezia din ”Argintarium” te duce cu gîndul la ludicul arghezian, care funcționează ca un relativizant al imaginarului poetic, lexicul este bogat, surprinzător adesea, există o libertate interioară a textului care eliberează energii latente chiar la nivelul receptorului: ”în răstimpuri cad păsări/ una după alta precum/ casele/ înmuiate în armătură// cum să cadă o pasăre din cer/ dacă nu s-ar răsturna pământul/ din când în când/ ca o clepsidră/ cu oasele istovite/ de viitură// bolovani de șuvoaie/ se rostogolesc pe versantul/ cât un gât de lebădă strâmt// un lanț de îngeri surfând/ supli se strecoară/ bine antrenați// pe plajă mică agățată/ în turla bisericii din deal/ lustruind/ scândurile cu ceară/ încolonați/ așteptăm/ bursa locurilor de îngeri” (bursa locurilor de îngeri). Al. Cistelecan subliniază, la poezia din ”Argintarium”, unda ”de umor de sine” și chiar doza de voie bună, la care putem adăuga o călătorie continuă prin spațiul memoriei afective: ”am văzut o fată tînără/ îmbrăcată în negru/ cum se legăna/ într-un scrînciob/ de ceară și miere// stătea dreaptă/ și lumina soarelui/ parcă se descăierase/ în ghemotoace/ risipite peste tot// își ținea brațele/ împreunate sub sîni/ sînii o strîngeau/ răzvrătiți de durere// ceara se topea/ și în arderea ei/ se cățăra un lujer/ de miere” (ceară și miere).

În ”Al cincilea anotimp”, apărut mai recent, poezia lui Ion Toma Ionescu este colocvială, de un ironism colorat, cu o senzație de lejeritate a scrierii, la discreția temperamentului poetic: ”se scrie poezie/ la berărie/ în spuma berii/ pe urdinişul muierii/ în buza mierii…// pe săpun/ în puşcărie/ şi pe fumul/ de tutun/ la ce bun…// pe cruci de apă// în călcâiul/ urmei vinului/ de la agapă/ pe cornul lunii/ sau pe sânii/ nebunii/ muiaţi de ploi/ pe frunza de stejar/ moartă/ pe-o gutuie/ sau pe-o hartă/ cu românica/ bătută-n cuie/ pe pălimar./ se scrie/ poezie/ rar” (se scrie poezie). Uneori faptul cotidian se insinuează în poezie, dramatismul momentului este deturnat de o proiecție într-un ”absolut” liric: ”Mi-am schimbat medicul de familie/ e ca şi cum viaţa mea s-a schimbat şi ea/ odată cu trupul/ cobor şi alerg pe sensul opus un drum/ înapoi în viitor/ nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc/ de-a baba oarba cu lupul/ legaţi amândoi de păpuşar cu acelaşi fir.../ măcar dansăm în acelaşi delir/ parcă de un veac/ respir cu ochi de ciclop/ un parfum viu intens şi miop.../ paralel un stafilococ auriu creşte tot creşte/ rebel în starea lui de agregare/ şi mă izbeşte ca o stea căzătoare.../ şi nu mai ştiu dacă e un ea/ sau o el/ medicul de la reanimare” (Mi-am schimbat medicul de familie).

Cultivarea ”cu program” a jocului de cuvinte, a jocului de imagini, pe temeiul inspirației și al momentului de grație, ajută poezia lui Ion Toma Ionescu să evite locul comun, să dea senzația unui continuu vitalism tonic.