Nimic mai reconfortant pentru un scriitor decât să constate că
gândurile sale, la capătul călătoriei, ajung să fie citite şi trezesc interesul. Mulţumesc
Adrian Alui Gheorghe pentru lectură şi Confirmare de primire!
Adrian Alui Gheorghe este cu Ion Toma Ionescu.
CONFIRMARE DE
PRIMIRE. ION TOMA IONESCU – ”Argintarium. Rescrieri” (Editura ”Art Creativ,
2016) și ”Al cincilea anotimp” (Editura ”Detectiv literar”, 2019)
”Argintarium.
Rescrieri” este o antologie de poezie care ”dă seama” despre evoluția poeziei
lui Ion Toma Ionescu pe parcursul cîtorva decenii de ”fapte poetice”. Poezia
din ”Argintarium” te duce cu gîndul la ludicul arghezian, care funcționează ca
un relativizant al imaginarului poetic, lexicul este bogat, surprinzător
adesea, există o libertate interioară a textului care eliberează energii
latente chiar la nivelul receptorului: ”în răstimpuri cad păsări/ una după alta
precum/ casele/ înmuiate în armătură// cum să cadă o pasăre din cer/ dacă nu
s-ar răsturna pământul/ din când în când/ ca o clepsidră/ cu oasele istovite/
de viitură// bolovani de șuvoaie/ se rostogolesc pe versantul/ cât un gât de
lebădă strâmt// un lanț de îngeri surfând/ supli se strecoară/ bine antrenați//
pe plajă mică agățată/ în turla bisericii din deal/ lustruind/ scândurile cu
ceară/ încolonați/ așteptăm/ bursa locurilor de îngeri” (bursa locurilor de
îngeri). Al. Cistelecan subliniază, la poezia din ”Argintarium”, unda ”de umor
de sine” și chiar doza de voie bună, la care putem adăuga o călătorie continuă
prin spațiul memoriei afective: ”am văzut o fată tînără/ îmbrăcată în negru/
cum se legăna/ într-un scrînciob/ de ceară și miere// stătea dreaptă/ și lumina
soarelui/ parcă se descăierase/ în ghemotoace/ risipite peste tot// își ținea
brațele/ împreunate sub sîni/ sînii o strîngeau/ răzvrătiți de durere// ceara
se topea/ și în arderea ei/ se cățăra un lujer/ de miere” (ceară și miere).
În
”Al cincilea anotimp”, apărut mai recent, poezia lui Ion Toma Ionescu este colocvială,
de un ironism colorat, cu o senzație de lejeritate a scrierii, la discreția
temperamentului poetic: ”se scrie poezie/ la berărie/ în spuma berii/ pe
urdinişul muierii/ în buza mierii…// pe săpun/ în puşcărie/ şi pe fumul/ de
tutun/ la ce bun…// pe cruci de apă// în călcâiul/ urmei vinului/ de la agapă/
pe cornul lunii/ sau pe sânii/ nebunii/ muiaţi de ploi/ pe frunza de stejar/
moartă/ pe-o gutuie/ sau pe-o hartă/ cu românica/ bătută-n cuie/ pe pălimar./
se scrie/ poezie/ rar” (se scrie poezie). Uneori faptul cotidian se insinuează
în poezie, dramatismul momentului este deturnat de o proiecție într-un
”absolut” liric: ”Mi-am schimbat medicul de familie/ e ca şi cum viaţa mea s-a
schimbat şi ea/ odată cu trupul/ cobor şi alerg pe sensul opus un drum/ înapoi
în viitor/ nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc/ de-a baba oarba cu lupul/
legaţi amândoi de păpuşar cu acelaşi fir.../ măcar dansăm în acelaşi delir/
parcă de un veac/ respir cu ochi de ciclop/ un parfum viu intens şi miop.../
paralel un stafilococ auriu creşte tot creşte/ rebel în starea lui de agregare/
şi mă izbeşte ca o stea căzătoare.../ şi nu mai ştiu dacă e un ea/ sau o el/
medicul de la reanimare” (Mi-am schimbat medicul de familie).
Cultivarea
”cu program” a jocului de cuvinte, a jocului de imagini, pe temeiul inspirației
și al momentului de grație, ajută poezia lui Ion Toma Ionescu să evite locul
comun, să dea senzația unui continuu vitalism tonic.
Adrian Alui Gheorghe este cu Ion Toma Ionescu.
CONFIRMARE DE
PRIMIRE. ION TOMA IONESCU – ”Argintarium. Rescrieri” (Editura ”Art Creativ,
2016) și ”Al cincilea anotimp” (Editura ”Detectiv literar”, 2019)
”Argintarium.
Rescrieri” este o antologie de poezie care ”dă seama” despre evoluția poeziei
lui Ion Toma Ionescu pe parcursul cîtorva decenii de ”fapte poetice”. Poezia
din ”Argintarium” te duce cu gîndul la ludicul arghezian, care funcționează ca
un relativizant al imaginarului poetic, lexicul este bogat, surprinzător
adesea, există o libertate interioară a textului care eliberează energii
latente chiar la nivelul receptorului: ”în răstimpuri cad păsări/ una după alta
precum/ casele/ înmuiate în armătură// cum să cadă o pasăre din cer/ dacă nu
s-ar răsturna pământul/ din când în când/ ca o clepsidră/ cu oasele istovite/
de viitură// bolovani de șuvoaie/ se rostogolesc pe versantul/ cât un gât de
lebădă strâmt// un lanț de îngeri surfând/ supli se strecoară/ bine antrenați//
pe plajă mică agățată/ în turla bisericii din deal/ lustruind/ scândurile cu
ceară/ încolonați/ așteptăm/ bursa locurilor de îngeri” (bursa locurilor de
îngeri). Al. Cistelecan subliniază, la poezia din ”Argintarium”, unda ”de umor
de sine” și chiar doza de voie bună, la care putem adăuga o călătorie continuă
prin spațiul memoriei afective: ”am văzut o fată tînără/ îmbrăcată în negru/
cum se legăna/ într-un scrînciob/ de ceară și miere// stătea dreaptă/ și lumina
soarelui/ parcă se descăierase/ în ghemotoace/ risipite peste tot// își ținea
brațele/ împreunate sub sîni/ sînii o strîngeau/ răzvrătiți de durere// ceara
se topea/ și în arderea ei/ se cățăra un lujer/ de miere” (ceară și miere).
În
”Al cincilea anotimp”, apărut mai recent, poezia lui Ion Toma Ionescu este colocvială,
de un ironism colorat, cu o senzație de lejeritate a scrierii, la discreția
temperamentului poetic: ”se scrie poezie/ la berărie/ în spuma berii/ pe
urdinişul muierii/ în buza mierii…// pe săpun/ în puşcărie/ şi pe fumul/ de
tutun/ la ce bun…// pe cruci de apă// în călcâiul/ urmei vinului/ de la agapă/
pe cornul lunii/ sau pe sânii/ nebunii/ muiaţi de ploi/ pe frunza de stejar/
moartă/ pe-o gutuie/ sau pe-o hartă/ cu românica/ bătută-n cuie/ pe pălimar./
se scrie/ poezie/ rar” (se scrie poezie). Uneori faptul cotidian se insinuează
în poezie, dramatismul momentului este deturnat de o proiecție într-un
”absolut” liric: ”Mi-am schimbat medicul de familie/ e ca şi cum viaţa mea s-a
schimbat şi ea/ odată cu trupul/ cobor şi alerg pe sensul opus un drum/ înapoi
în viitor/ nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc/ de-a baba oarba cu lupul/
legaţi amândoi de păpuşar cu acelaşi fir.../ măcar dansăm în acelaşi delir/
parcă de un veac/ respir cu ochi de ciclop/ un parfum viu intens şi miop.../
paralel un stafilococ auriu creşte tot creşte/ rebel în starea lui de agregare/
şi mă izbeşte ca o stea căzătoare.../ şi nu mai ştiu dacă e un ea/ sau o el/
medicul de la reanimare” (Mi-am schimbat medicul de familie).
Cultivarea
”cu program” a jocului de cuvinte, a jocului de imagini, pe temeiul inspirației
și al momentului de grație, ajută poezia lui Ion Toma Ionescu să evite locul
comun, să dea senzația unui continuu vitalism tonic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu