miercuri, 18 martie 2020

Nimic despre Covid 19




Eu am văzut prin geamul unei Galerii, undeva la Haga, arta în stare pură. Mitul modern al unui nou Sisif pedepsit de zei să urce o piatră pe Colina Infernului, a spart în mintea întraripată a artistului plastic, ce-o fi fost el, dimensiunea operei depăşind limitele unui concept anume. Libertatea debordantă a novatorului neputând fi îngrădită, mai degrabă alăturarea viziunii sale făcând parte dintr-un sistem integrator îngăduit filozofilor.

În perplexitatea mea măruntă, am scrutat privind îndelung prin geam, de pe trotuar, să mă luminez asupra măreţiei sensurilor. Din păcate, un soare pieziş interfera acuitatea demersului. Faptul în sine mi-a stricat şi fotografia, pe care mă abţin s-o postez, pentru că ar putea încorseta descrierea. Totuşi, matricea vieţii reprezentată de cojile de ouă împrăştiate într-un echilibru al scenariului în cadru, din care plasma osmotică se deversase, amestecând gălbenuşurile colcăind de embrioni gata să înfrunte spaţiul şi timpul, rostogolind cipul din mintea lor ca pe o piatră sisifică. Fiecare pe propria lui colină.

În faţa şirului încolonat, ca un cap de pod, un om singur lipsit de cap, călărit de un alt om singur(dedublarea) şi el fără de cap, cu un rucsac în spinare plin cu ouă. Surprinzător, lipseşte violenţa din acest tablou absurd. Nicăieri nu curge sângele, ceea ce înseamnă că aşa a vrut artistul, să împace personajul dual cu destinul. Capetele, nevăzute în tablou sunt desigur bolovanii, pedeapsa zeilor, rostogoliţi deja dincolo de colină.

          M-am întrebat de ce uşa galeriei era închisă, dar tot eu mi-am dat răspunsul. Mulţimea de vizitatori prosternată de admiraţie, din cauza aglomeraţiei, ar putea periclita distanţarea socială recomandată (1-1,5 m), călcând pe cojile de ouă.

          S-au schimbat planurile. Perspectiva are altă lumină. Azi arta e pe jos, nu pe sus ca-n Capela Sixtină.



          Mă întorc în auto sechestrarea de acasă, dintre amintirile mele esenţiale. Mă urmăresc încă impresiile. Şi cele două personaje, fără cap din tabloul cu ouă de la Galerie. Fac legături, mă uit la televizor, mă pun la punct cu ultimele evenimente din China şi Italia răsfoiesc incidentul din aeroport cu românul încoronat din Spania şi constat ce neînsemnat de firavi suntem. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu