Fotografii mişcate. Acoperişul cerului

Nu ştiu dacă Dumnezeu i-a oferit susţinere lui Ciprian Chirvasiu, profesor de literatură la Atelierele în paragină, să antreneze zborul tinerilor poeţi în siajul poeziei de revelaţie, dar ştiu sigur că s-a temut să nu se mistuie poetul, în focul arderii-de-tot a crucii sale.
Măcar să apuce să-şi finalizeze propriile „poeme postume”, pe care le avea în gând şi la care ne spunea că lucrează de ceva vreme.
Avea nevoie de linişte, şi Dumnezeu i-a oferit-o în cer, împotriva tuturor plângerilor lumeşti…

Nu cred că a dorit El, să dea marea lovitură în librăriile îngerilor, când va fi gata de lansat cartea, dar sigur s-a gândit la Nichita, singurul care ar fi putut să gloseze necuvinte dumnezeieşti de întâmpinare, postumelor sale.
Ciprian Chirvasiu, un om şi un poet atât de mare, încât n-a mai avut loc pe pământ modestia lui!

*

           Lui Ciprian Chirvasiu

!nici nu apuca soarele

să-şi spele-n rouă sudorile nopţii,
când pleca la muncă.
!ciocanul, canciocul pentru smoală,
foarfeca de tablă,
găleata, scripetele,
aşteptau de cu seară
în sacul de rafie.

!ţigara în colţul gurii scotea fum…

!la prânz mormăia:
,,cu răbdarea treci marea”,
când îl strigam.
!fără barcaz,
în mintea mea,
puţine şanse.

!de la un timp,
ploaia grozavă şi-o ameţeală
îl ţinea de pat.
până-ntr-o zi când zise:
,,tu, ondină, să-mi aduci sacul
din beci cu scule,
!urc.
musai că s-a spart
acoperişul ăl mare
şi dumnezeu n-are răbdare!…”