Fotografii miscate. Octavian Mihail Sachelarie

Elena Tîrziman, Mircea Recneală, Robert Foravu, Octavian Ştireanu, Dan Iordăchescu  – am enumerat doar câteva personalităţi în domeniul public al cărţilor, veniţi de la Bucureşti în Piteştiul nostru, cu ocazia lansării volumului, TRIUNGHIUL CUNOAŞTERII – LECTURĂ, CARTE, BIBLIOTECĂ, al domnului Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene  – gazdele, plantând-o la prezidiu doar pe Simona Bucura Oprescu, vicepreşedintele CJ Argeş şi bineînţeles pe autor,  iar ca maestru de ceremonii, ne-am lăsat cu toţii învăluiţi, pentru a câta oară, de prezenţa de spirit şi de glasul cald al poetei Denisa Popescu.

N-o să cădem în greşeala de a enumera titlurile şi funcţiile invitaţilor! Ar îndoi desigur coala de hârtie pe care scriu şi s-ar auzi ecoul trozniturii până-n inima pădurii Trivale.(în textul iniţial, scrisesem inimile copacilor din pădurile transalpine, dar nu-i aşa, pierdeam contextul de mândrie al locului).

S-a strâns sub acoperişul Bibliotecii de la Piteşti, floarea aristocraţiei păstrătorilor şi cultivatorilor de carte scrisă, şi s-a adunat atâta popor în jur, de am crezut că în sfârşit se decodase limbajul tăbliţelor de la Tărtăria, urmând să se comunice rezultatul cercetărilor, iar acestea, confirmau fără urmă de îndoială că uitaţii strămoşi, tracii, trăitori pe meleagurile noastre, au fost cei dintâi care au descoperit scrierea, cu mult înaintea sumerienilor.

Unii spun, că dacă ai prieteni bibliotecari, e un semn sigur de nobleţe. Alţii şi-au imaginat paradisul sub forma unei biblioteci. Nu am pretenţia să mă număr în nici unul dintre grupuri, eu am făcut parte doar din grupul „albaştrilor” şi mărturisesc în lumea aceea cu staif în care mă rătăcisem, eram singurul în blugi şi adidaşi.

Era atâta vibraţie şi rezonanţă magnetică pe metru pătrat, încât sinapsele mele se încărcaseră cu oscilaţii de înaltă frecvenţă. Habar nu am dacă înşiruirea asta de cuvinte are vre-un sens fizic, sau metafizic, potrivit cu fenomenul rar în mijlocul căruia mă plasasem, ca să pot recepta informaţia pură, extrasă din depozitele celor care depăşiseră de mult stadiul şoaricilor de bibliotecă, dialogând savant despre programul Euronet şi competiţia sângeroasă, acerbă, între cartea scrisă şi cartea electronică, minunatul e-BOOK.

Ne-a lămurit magistral, dându-ne la toţi o ştire, despre mersul istoriei, domnul Octavian Ştireanu, printr-o reuşită metaforă, cum că, „apariţia liftului nu a dus la dispariţia scărilor!”. Câtă chintesenţă şi profunzime, mai că uitasem de secretul tăbliţele de la Tărtăria!

S-a vorbit cu îngrijorare despre tineret şi s-a invocat subliminalul, făcându-se o trimitere responsabilă către necesitatea realfabetizării năţiunii române. S-a vorbit despre tehnici specifice şi resetarea în limbaj a termenilor, carte, bibbliotecă, lectură, care să recucerească teritoriile cotropite de strigătul generaţionist şi revolut: ”Pe ei, pe ei, pe mama lor!”

„E momentul să strângem cioburile din societate şi să reconstruim cultura noastră strămoşească, să o repunem în drepturile ei!”. (Ce vă spuneam eu mai la început, despre tăbliţe!?...)

A fost o glumă. Sper să nu se supere nimeni.

Domnul Director Sachelarie merita o manifestare frumoasă, între prieteni deosebiţi şi a avut-o din plin cu prilejul lansării.

O generoasă masă, a strâns în jurul ei la sfârşit, sumedenie de scriitori locali, însetaţi şi flămânzi de cultură, mulţumiţi în fond că în cetatea Bibliotecii sunt păstrate cu grijă nederanjate şi cărţile lor. E reconfortant să gândeşti:

 „Peste sute de ani, când ne vor decoda urmaşii, chiar dacă nu vor înţelege nimic, vor fi mândri de noi şi vom fi Tărtăria de mai apoi..

(Pasarea cetii, martie 2012)

biblioteci virtuale

       Se dedică lui Octavian Sachelarie

 

privind dint-o parte
ochiul meu desenează
un vitraliu de frunze
galben-roșii
mișcate de îndeletnicirile
stăruitoare a unor vrăbii
patru-cinci
niciodată nu ai
o estimare exactă
nu le poţi număra
prinse în jocul
unei gimnastici
aparent dezordonate
ce leagă zborul scurt
într-o logică doar de ele știută

copacul acela e un soi
de bibliotecă
poate că vrăbiile mele
în sala lor de lectură
citesc cu pasiune
cărţile fundamentale
par concentrate
să înţeleagă semnele
hieroglife invizibile
ochiului meu imund

sunt straturi a căror
fior sau sens
trebuie recuperat
și așezat pe rafturi
într-o ordine anume
mișcând cu ciocul
deschid tainiţe
legături noi
încă neexplorate
norduri

când și când
par a fi descoperit
o imagine unică
o metaforă nepereche
și se strâng
ciripind
s-o împărăţească
împreună

ore întregi
cu o încântare vizibilă
lipsită de patimi
apoi într-o detașare
dementă
fiecare se retrage
în nordul de înger