(rescriere)
Stau în faţa
laptopului, ca un copac stingher cu vârful şi crengile retezate, iar din tulpina
groasă, la încheieturi, i-a mai dat câte un lăstar. Bate vântul cu putere și
bradul tânăr din faţa geamului se smucește și geme. E aceeași senzaţie pe care
o am la Constanţa, văzând cum izbește marea zidul bătrânului Cazinou.
Încă o rafală și
cărămizile din gelatină verde se vor prăbuși în apă. Dar nu se întâmplă, cetina
pare că se hârjonește cu vântul și se agaţă într-o îmbrăţișare sălbatică de
umerii ploii. Vântul amuţește câteva clipe topit de patimă și se năpustește din
nou.
Prea multă risipă
pentru oasele mele, cărora le-a înmugurit durerea pe la încheieturi, stând
nemișcat în faţa laptopului.
Întorc privirea.
În ecran au înflorit literele
albe ca niște ghiocei pe câmp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu