„Moartea e tot ce
rămâne în urmă!”
Zice Adrian Alui Gheorghe
rebel, dar şi împăcat cu Nietzsche, în Comunitatea
artelor, dându-mi libertatea de a alege să nu gândesc în acord cu el.
Din punctul de vedere firesc,
moartea culege întuneric şi tăcere, din livresc. Doar viaţa se ia după soare, se
dedulceşte la miere şi o vreme în aceeaşi durere, parcă pluteşte scriind poeme,
cioplind statui, sau dorind să danseze unul într-altul în ritmul ei sau al lui
în înaltul...
Doar viaţa lasă în
urmă o umbră banală, în mişcare, niciodată egală cu sinele, care nu înţelege nici
răul nici binele şi pe care încearcă s-o coloreze până ce constată că e
muritoare…
Numai artele din
comunitate cred că pot aduce în spate pe cruce un strop de culoare şi un dram
de candoare din departele…
