Prietenul meu olandez vizual artistul, Frederik Weerkamp, care
mi-a îmbogăţit cu desenele lui parte semnificativă din cărţile mele de poezie:
Norduri, Ceară şi miere, Argintarium şi Al cincilea anotimp, mi-a trimis o mostră
dintr-o serie cu 144 de fotografii despre cruci în artă. Un proiect curajos şi
inedit!
Mi-a luat ceva timp până să dezleg povestea celor două
statuete de maici moderne, privind îndelung la pocal. Bine că am meditat la
Teoria vieţii eterne a lui Rodney Collin şi n-am asimilat potirul, Sfântului
Graal!
Şi mai mult mi-a trebuit, să pătrund prin cele două cruci şi
să înţeleg că în interiorul de sticlă, după ce dădeai învelişul la o parte, era
un lichior de nuci pe care să-l închini până la moarte.
„Există un filon
religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare.
Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul ascuns,
omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.
………………………………………………………………………
Cine citeşte
poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripile lui
nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt
ale păsării lui Noe.”
Se pare că a avut dreptate Petre Anghel
care scria aserţiunile respective în postfaţa Nordurilor. Când am descoperit pe
noptiera măicuţelor, în fotografie, volumul meu de poezie, Argintarium, după
prima uimire, am avut dovada că şi măicuţele l-au bănuit de înţelepciune pe
profesorul Petre Anghel şi având la îndemână asemenea resurse, ca să se înalţe
pe aripi, au citit în loc de rugăciune din poeziile mele.
Şi cum informaţia e venită din trei surse,
cel puţin două dintre ele din internaţional, mulţumită bunului Frederik, e clar
că am devenit dintr-un poet mic, unul universal…
