S-a stins draga de Draga, dar ea nu s-a stins cu adevărat. A plecat dintre noi ca să ne poată lumina mai bine din cer. În nopţile de vară cetitorule, dacă vei cerceta bolta stelară şi vei vedea o luminiţă blândă şi intens strălucitoare atrăgându-ţi privirea ca un magnet, să ştii că e ea!...
Am cunoscut-o tare de mult într-un context deosebit pentru mine, la un Festival de umor (cred că la Vaslui sau Zalău nu-mi aduc aminte bine) al Brigăzilor artistice de pe vremuri. Cântam România. Eu eram instructor la o mică brigadă artistică a Uzinei de Automobile, chiar ni se spunea „brigada mică a Cutiei de viteze”(Exista şi o brigadă mare, renumită atunci pe plan naţional condusă de nea Ilinca, Dumnezeu să-l odinească!). Aveam în concurs un spectacol intitulat Calul colectivului plin de umor şi aluzii critice caustice, care au încântat sala. Ne-a ieşit mai bine ca oricând!
Înainte de premiere am fost chemat la juriu împreună cu Adriana Drugulescu, o minune de fată din echipa mea, mică la stat, dar deosebit de mare când urca pe scenă, viitoare actriţă care ridica în sală nivelul emoţiilor. Preşedinta juriului era Draga. A îmbrăţişa-o pe Adriana numind-o pitic atomic şi a sfătuit-o să nu cumva să trădeze actoria. N-a trădat-o. Apoi s-a îndreptat către mine şi mi-a zis: „Domnule, îmi pare rău că nu-ţi voi da premiul cel mare, de altfel meritat, la categoria la care concurezi. La vizionare, unul de la Comitet(comitetul judeţean de partid) n-a fost băiat de comitet şi m-a întrebat de ce calul colectivului e o gloabă, când ar trebui să fie armăsar!... Am râs amândoi şi la decernarea premiilor am primit un premiu special pentru scenariu. dar adevăratul premiu îl primisem prin strângerea caldă a mâinii, zâmbetul şi sinceritatea omului uriaş pe care l-am avut în faţă.
Drum lin într-o nouă viaţă a noastră Dragă!
