miercuri, 25 august 2021

XIV, O antologie de autor. Ion Toma Ionescu


85. cuvintele

 

nu eu sunt

cel care a împărtăşit

această taină

căci însuşi el

întâi a rostit

apoi şi-a dezlegat

pasările gândului

să prindă înţelesul

vorbelor sale

pe care

le-a adeverit

binecuvântându-le

 

cuvintele sunt fiinţe


86. credinţă

 

s-a ridicat umbra

de la picioarele mele

ca o flacără vie

înconjurându-mă

şi mi-am zis

se poate să fii

o singură dată

şi să arzi

de mai multe ori


87. îndreptar pătimaş

 

nu-mi îngăduiam

să mai privesc miezul încins

al astrului zilei

mă încălzeam la palida lună

pipăind

coapsele lucind reci

ale negresei

 

mă credeam tânăr

și m-am trezit

într-o bună zi

fără vârstă

 

88. zidul

 

tălpile merg

pe calea pustiului

secunde risipite

în marile dune

 

de n-ar fi înţeleptele cămile

să rumege zilele

în tăişul nopţilor

în ce chip

am pătrunde hăţişul

de ierburi uscate

al viului…

 

şi deodată un zid de apă

cu gândul

în tălpile picioarelor

socoteşti că e bine

să spargi zidul

cu braţele

 

priveşti în ochii

cămilei şi citeşti

suflă aerul

în piei cusute

de oaie

ca să treci apa

 

89. de cealaltă parte

 

în partea de cealaltă parte

decupam cu un foarfece

fereastră din fereastra

cărţii albastre

 

credeam că pot face asta

pe principiul vaselor comunicante

doar că mă afundam

în labirintul unui tunel

şarpe de tablă

inel din inel

filă cu filă

prin care se strecurau

literele

de clorofilă

ca nişte frunze de apă

 

scrutam prin lentilă

într-o groapă adâncă

punctul focal

şi vedeam în reticul

prin reţeaua de fire

braţe de foarfeci

retezând

ombilicul

subţire

 

90. am văzut moartea cu ochii

 

o negresă tânără

se înflăcăra

obraznic

scuturându-se de hanţe

dansa  din buric

 

şişul meu

cu tăişul în jos 

încolţise

în prăsele de os

ardeam la foc mic

 

l-am răsucit de teamă

morţii sub piele…

cu zăpadă am şters

sângele pe lamă

şi-am fugit

 

ea ţinându-se

de stele mă striga

duios

poete cu ce

ţi-am greşit

 

91. viaţa o pisică sălbatică

               elenei katamira

 

nu e decât

un ghem

de lână

care

se desfăşoară

rostogolindu-se

în ghearele

unei pisici

jucăuşe

 

numai tu vezi

obstinat până

dincolo

de departe

că cea ghemuită

e o zână

cu degete lungi

şi manichiură

îngrijită nu

blânda/cruda

moarte…

 

şi ajungi

să te luminezi

te îndoi

de mamă

de copil

şi de ploi

te cobori de

umeri

 

şi mă tem

nu mai crezi

că lâna-i de aur

în ghem …

firul se rupe

şi nu rămâne

nimic

din tezaur

 

…degeaba numeri

din doi în doi

înapoi

 

92. volbură de nisip

 

dau frâu liber

dorinţei

şi (în)calc aerul

pe care l-ai scris

cu volbură

în nisipul fiinţei

mele

pe plaja sulina

într-o

scorbură a nopţii

în cuibarul

de stele

unde

liniile paralele

s-au întâlnit

 

93. poem alb

 

de atâta alb răzvrătit

mă dor ochii

privesc fix şi aştept

să-i ţâşnească

miresei prin rochii

uraniu îmbogăţit

 

la un capăt al ceţii

privesc fix şi aştept

un concept încolţit

din fum de ţigară

viscolit în cafeaua

amară a dimineţii

 

privesc fix şi aştept

(ca)trenul încărcat

cu metafore

ieşit de pe şine

între coline veline

înzăpezit

 

privesc fix

… nu mai vine

 

94. prinzătorul de vise

               lui adrian suciu

 

probabil am rămas indieni

într-o americă nedescoperită

cu porţi la ceruri deschise

alergând în cerc

şi prinzând fluturi

în prinzătorul de vise

 

probabil că suntem morţi

legănaţi într-o casă de apă

fuioare de fum într-o plasă

de cânepă împletită

şi nici pânza topită de in 

nu mai vrea să ne-ncapă

 

probabil doar dansul cuvintelor

clopot mut va rămâne în aer

stăpânul pierdut

…tropot de cai

înhămaţi în destin

la bătrânul tramvai

 

95. joc cu unicorn

              lui ioan romeo roşiianu

 

dintr-un corn

de unicorn

torn

stropi de

lavă

direct în mortar

 

ca şi cum

într-un glosar

vechi

aş semăna

seminţe

să răsară

în urechi

tufe tinere

de agavă

 

…edificiu precar

fără grinzi

de susţinere

enclavă

din oglinzi

translucide

solare

 

palate

inconsistente

de siliciu topit

şi sare

 

corăbii

rătăcind

prin deşertul

de jar

cu sigla 

păsării ceţii

la avatar

 

casă de inorog

nesupus…

 

şi mă rog

celui de sus

să ajung

să pun ţigla

şi să dau

pereţii

cu var

 

înainte ca

animalul

de zăpadă

din mine

să se dea

răpus…

marți, 24 august 2021

Semnal de carte

 


Am bucuria de a anunţa că romanul meu Guşterele a mai crescut, s-a maturizat şi schimbându-şi numele e pregătit de un nou început în Editura Hoffman spre sfârşit de septembrie. Se cuvine să aduc mulţumiri  celor care într-un fel sau altul şi-au pus semnătura pe certificatul de bună creştere a Tobârlanilor, devenindu-mi, dacă nu erau deja, buni prieteni! Pentru mine ca scriitor, cel ce-mi citeşte cartea devine prietenul meu! Dacă mai şi scrie despre ea, răspunsul e mai greu... mai nepătrunsul!

Eva Monica SZEKELY, Marian Barbu, Domniţa Neaga, Florin Dochia, Ştefan Mitroi, Plecăciune şi Respect!


luni, 23 august 2021

Mulţumiri Frederik


Prietenul meu olandez artistul plastic Frederik Weerkamp, cel care mi-a realizat coperta Crucii de piatră şi o lungă serie de desene în interiorul cărţilor mele de poezie, continuă să mă răsfeţe cu nepreţuite daruri. Reproduc cuvintele lui aşa cum le-am primit prin poşta electonică, însoţind fotografia...

"Frumoasă copertă de carte, dar este vorba despre conținutul frumos... "
Mulţumesc Frederik, prietene! Cât despre conţinut, cartea nefiind încă lansată, nu sunt alte semnale...

XIII. O antologie de autor Ion Toma Ionescu


76. poetul e un soi de pilot

 

poetul e un soi de pilot

la manşa avionului său supersonic

lansând pe cerul albastru

fumul alb

 

cei mai mulţi rămân piloţi

cu ochii ţintă

pe ecranele ceasurilor

urmărind cum cresc bionic

unghiile pisicii

în torsul întins pe bord

 

doar aceia care fac lupinguri

şi tonouri în picaj

văd în cristalele de gheaţă

firul de aţă subţire întins

 

poezia în vers alb

coboară din cer

pe scripeţi

de ceaţă…

 

dincolo coco

chanel zâna

descinde discret

în acelaşi parfum

în același rondel

în același sonet

din acelaşi arţar

din același alean

din același brumar

din același muntean

pe scara ei de mǎtase

 

meteorologii au prognozat

după ora şase

cod galben de ninsori

institutul blecher a necrozat

noaptea poeziei

în zori

în tramvaiul 26

 

77. cornete de hârtie

 

senectute...

mă striga bucuros tunând

într-un cornet de hârtie

poetul suciu

care tocmai postase pe facebook

o bucată de poezie

postmodernistă

răsturnată pe spate

cu picioarele lungi

suple şi uşor depărtate

proptite în zid

înghiţind nesătulă like-urile

pe caldarâmul suav

al patriei europeea

 

tocmai ce călătorisem

în hiperboreea

înconjurându-mă de cărţi

aşezându-le riguros

în rafturi pe toţi pereţii

până ce suciu

cu tumultul lui tineresc

certificatul ornis şi

sticleţii la purtător

mi-a explicat că sunt falsuri

n-au valoare stilistică

şi sunt degeaba

la fel ca morţii noştri

din revoluţie n-au viitor

 

nu venise singur

era cu jack daniel

marele poet născut

în septembrie cinci

1850 lynchburg

tennessee united states

eliberase raftul de sus al bibliotecii

şi rupând filele cărţilor

făcea cornete

 

îl auzeam ca prin vis

senectute pâlnii

să facem pâlnii

timpul curge

nescris…

 

78. nord

 

ca și cum

cusătura unei răni

însemnase muntele

și muntele îngenunchiase

la căpătâiul timpului

 

continuam să înaintez

gândeam că voi obosi curând

și sleit de puteri

voi cunoaște umbra

înainte să însereze

 

noaptea sângera

întinsă stelele

lunecau sub tăceri

dinadinsă luna de nicăieri

își amânase răsăritul

 

nu mai știam ce-a fost scris

exista acordul părţilor

mă bizuiam pe joc…

cu puţin noroc aș fi putut găsi

nordul hărţilor

 

79. biblioteci virtuale

 

privind dint-o parte

ochiul meu desenează

un vitraliu de frunze

galben-roșii

mișcate de îndeletnicirea

stăruitoare a unor vrăbii

 

patru-cinci

niciodată nu ai

o estimare exactă

nu le poţi număra

prinse în jocul

unei gimnastici

aparent dezordonate

ce leagă zborul scurt

într-o logică doar de ele știută

 

copacul acela e un soi

de bibliotecă

poate că vrăbiile mele

în sala lor de lectură

citesc cu pasiune

cărţile fundamentale

par concentrate

să înţeleagă semnele

hieroglife invizibile

ochiului meu imund

 

sunt straturi a căror

fior sau sens

trebuie recuperat

și așezat pe rafturi

într-o ordine anume

mișcând cu ciocul

deschid tainiţe

legături noi

încă neexplorate

norduri

 

când și când

par a fi descoperit

o imagine unică

o metaforă nepereche

și se strâng

ciripind

s-o împărăţească

împreună

 

ore întregi

cu o încântare vizibilă

lipsită de patimi

apoi într-o detașare

dementă

fiecare se retrage

în nordul de înger

 

80. viaţa e mai complicate

 

viaţa e mai complicată

decât povestea câinelui hachi

întâmpinându-și stăpânul

în faţa unei gări prin care trec

trenurile la ora fixată

până când într-o zi

trenul lui n-a mai sosit

 

dar hachi a continuat

sǎ revină așteptând

la aceeași oră

nouă ani la rând

 

azi l-am văzut pe hachi

stând direct pe traverse

cu privirea lungă aţintită

paralel între șine

mecanicul i-a ghicit

lucirea neagră golul din ochi

și a oprit locomotiva

câţiva metrii în faţa lui

 

ca altădată de la bord

a coborât stăpânul

l-a luat pe hachi și-au plecat

amândoi pe camp

 

81. toamna patriarhului

 

 în timp ce compuneam aceste stihuiri

 s-a stins garcia marquez...

 

aruncasem năvodul

de frunze verzi

spălate de ploaia nobilă

din macondo

visătoare

și limpede precum veșnicia

 

şi în jocul acela îl închipuiam

potrivit

pe garcía márquez

un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme

recompunând grăbit

cu respiraţia înfierbântată

ultima pagină

a veacului de sigurătate

 

erau rânduri întretăiate

șir de cuvinte intraductibile

zbatere a unei păsări

ce simte golul din aer

la ultima răsuflare

captiv în ţinuturile nordului

cu urma sângelui său

pe zăpadă

începuse deja să scrie

cronica unei morţi anunţate

într-un alt veac

mai lung

 

82. pepite de plumb

 

aș putea să retez

cu un fierăstrău mecanic

lianele încolăcite pe trunchi

și dirijabil de frunze

să mă desprind

să mă risipesc

în aerul devenit

irespirabil

 

păsărilor le-a

încremenit graiul

trupul li s-a îngreunat

ca al unor pepite de plumb

stau întrerupte fructele

încrețite pe crengi uscate

așteptând să vină

ploaia și vântul

 

drumul nu-i înapoi

dar nu-i sigur

nici înainte

privesc deasupra

dirijabilul imponderabil

trenul meu amfibie

vehiculul care

și-a pierdut ținta

 

luna ca un ban vechi

cu strălucirea scursă

mă face să tresar

crengile sparg

acoperișul de sticlă

am atins tavanul vinețiu

mai departe nu se vede nimic

nu mai știu…

 

83. ultimul tropar

 

 se dedicǎ poetului aurel sibiceanu

 

nu poţi intra cu cuvintele tale

fiinţe slobode stol de vrăbii

rătăcite într-o biserică

lași ceara mirărilor

să se topească potolit

sub privirea blândă

a sfinţilor din icoane

 

stai în genunchi

îngreunat de carne

precum corabia

care și-a pierdut nordul

inundată de apele oceanului

 

și descoperi smerit senin

adânc în tine crucea

fiordul cuvântului din urmă

în numele tatălui

al fiului și al sfântului

duh amin

 

 

 

84. dacă nordul

 

dacă nordul ar dispǎrea în mare

încotro ar naviga corăbiile…

acul busolei

sub cadranul spart

s-ar topi

într-un punct

precum elicea unui

elicopter apache

prăbușit

în soare

 

ursa mare

ar hoinări

în orașul defunct

pe trotuare

pustii...

n-am mai știi

de la pupa la prora

de la venus

la steaua alcora

în jivraj

unde ne-ar izbi

săbiile îngheţate...

 

aș vrea sǎ scriu un mesaj

pentru cel rătăcit

în noaptea lumii barbare

un insert într-o sticlă

un poem orb plutind

către umbra stelei polare

 

dacă oasele pământului

s-ar încruci

în văzduh

trosnind

fosforescent...

râurile

descărnate

nu s-ar mai îndulci vin

în pustiul

de duh...

 

dumnezeu

n-ar mai fi

fiul

incoerent

pierdut

în fiordul

amin

de început...

ce-ar mai fi

fiind

 

(Din volumul Norduri)