sâmbătă, 2 aprilie 2022

Contestaţie întârziată

 


Aceste pagini din "albaştrii, dosarul" le postez mai ales pentru Vasile Ravescu, de urmele căruia am dat întâmplător azi, pe facebook, ziaristul de la Scânteia Tineretului căruia nu am avut curajul să-i deschid uşa apartamentului în 1971... Venise la Piteşti ca să facă un reportaj cu un grup de tineri cu înclinaţii literare, anchetaţi de securitate pentru "atitudini duşmănoase şi pentru că scriau o proză sau o poezie pesimistă, absurdă, elogiau modul de viaţă occidental, ascultau Europa Liberă etc..." Extras din Acordul Direcţiei I a Securităţii pentru închiderea dosarului de urmărire informativă "Albaştrii", semnat de Generalul Maior Borşan Dumitru şi Lt. Col. Wagner Ioan.

Printr-o întâmplare fericită am scăpat atunci de puşcărie şi după „un proces de demascare publică”, într-o sală arhiplină la „Casa Tineretului” cu elevi, studenţi şi muncitori aduşi cu autobuzele, am fost trimişi pentru reeducare la munca de jos, în marile intreprinderi socialiste argeşene, luându-ni-se şi dreptul la publicare.

Ca un fapt divers, un fapt divers care pe mine mă doare (nu pot să bravez zicând că mă doare în cot!...), am constatat în aceste zile când s-au aprobat dosarele de primire a noi membrii în Uniunea Scriitorilor, că după 50 de ani de la procesul de demascare şi aproape 20 de cărţi pubicate, se pare că la Comisia de validare a contat, în plan personal, tot dosarul de la securitate... Nu cel lăsat de mine la Filiala Piteşti. Cer scuze unor critici şi scriitori care au avut bunăvoinţa să scrie cuvinte(mai bune, mai rele) despre cărţile mele şi am să-i şi numesc ulterior, „ca să nu se existe confuzie!”. Mi s-a spus de la Filială că dosarul meu n-a beneficiat la comentarii de iscălitura unor „nume importante”.

Aş mai vrea să menţionez ca să rămână consemnat pentru istorie şi nu-mi fac din asta un titlu de glorie, că spre ruşinea mea, n-am consumat cu ei spre a le mulţumi şi ai „cinsti”(Tot respectul şi mulţumirile mele!) pentru timpul acordat, nici măcar un pahar de Whiskey, cu o singură excepţie... Dar să-i numesc mai întâi pe cei „necinstiţi” şi „neimportanţi”(Doamne cum sună!): Gheorghe Tomozei, Petre Anghel, Al. Cistelecan, Marin Ioniţă, Doman Augustin, Mioara Bahna, Adrian Alui Gheorghe, Stefan Mitroi, Dumitru Ungureanu, Virgil Diaconu, Magda Grigore, Virginia Paraschiv, Daniel Marian, Luca Daniel, Mariş Daniel, Domniţa Neaga, Sibiceanu Aurel, Liliana Rus, Denisa Popescu, Marian Ilea, Mamier Angela Nache, Moraru Cristian Gabriel, Florin Dochia, Nicolae Dina, Eugen Pohonţu, Daniel Deleanu, Păun Raluca Adelainne, Vişescu Tatiana, Ghinea Vasile, Diana Maria Popescu, Lazăr Irina, Romeo Aurelian Ilie, Bucur Serghie, Petronela Apopei. Şi excepţia importantă pentru mine:

Cu prietenul meu Romeo Roşianu, trebuie să recunosc, m-am cinstit de mai multe ori, dar pălinca a adus-o el de la Baia Mare.

Aş dori să vă cer scuze tuturor pentru că aprecierile dumneavoastră nu au fost luate în seamă. Au contat mai mult delaţiunile mai vechilor sau mai noilor informatori...

N.A. Preambulul acesta e într-un fel o contestaţie întârziată, pentru că nu ştiu din ce motive, ea nu mi-a fost sugerată la timp de Filială...

Paginile din Dosarul Albaştrii care urmează sunt pentru Vasile Ravescu, dimpreună cu gândurile mele bune, după cum spuneam!

Şi încă ceva, nu e nevoie să daţi likeuri pentru că puteţi fi văzuţi...










joi, 31 martie 2022

UN CONCERT PENTRU DUDUK ŞI ORCHESTĂ

 


Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi avut ocazia să ascultaţi un duduk, instrumentul care descrie cel mai bine durerea...

În urmă cu câţiva ani, nu prea mulţi, tot în preajma Paştelui, în cadrul spectacolelor ce le oferea sǎptǎmânal înaintea pandemiei, Filarmonica Piteșteanǎ - cu siguranţǎ, oaza de spirit rǎsǎritǎ în zonǎ în pustiul de dupǎ Decembrie 89, datoratǎ în special nebuniei unui entuziast, l-am numit pe Jean Dumitrașcu - m-am reîntâlnit cu etosul armean într-un concert de excepţie pentru duduk și orchestrǎ. Îl mai vǎzusem și ascultasem cu încântare pe aceeși scenǎ pe Harry Tavitian, acel Noe al sunetelor, alt armean fǎrǎ margini, despre care am scris undeva pe blog.

Întâmplarea face ca tocmai în acele zile sǎ lecturez Cartea șoaptelor, a lui Varujan Vosganian în mare vogǎ atunci și deja suspectam un fel de conspiraţie, un triunghi armean al Bermudelor cu vârful ţintǎ cǎtre Pasǎrea ceţii.

Mǎrturisesc nu mai ascultasem pe viu un duduk, darmite un duduk cu orchestrǎ! Pe viu, cǎci solistul devine de la prima înălţare de sunet, una cu instrumentul lui. Sunetul acela grav și cald parcǎ adunǎ în el toatǎ durerea armenilor. Vedeam venind de departe flǎcǎi armeni în costumele lor ornate cu broderii roşii, poposind în luminișul sunetelor şi aducând cu ei tot zbuciumul peregrinǎrilor lor. Nici o ţarǎ nu-i mai încape, doar fluierul lemnului de cais.

Rǎscolitor Aram Haciaturian într-o suitǎ de dansuri armenești. Viorile se nǎpustesc rǎzvrǎtite de pe deal în vale și se liniștesc înalţându-se din nou lin pe culmi. Grijǎ mare cum se strecoarǎ pe poteci dulcea luminǎ a înserǎrii.

Un violoncel geme, strâns între picioarele puternice și zvelte ale unei instrumentiste. Ce-ar putea fi mai frumos decât geamǎtul de dragoste al unei tinere femei! Și din nou instrumentul sacru, exoticul instrument armean duduk, așterne pacea...

 

Notă privind contextul.

De ce am revenit asupra acestei tablete acum, cumva ca nuca în perete, pentru că la rândul meu am simţit o oarecare înstrăinare despărţindu-mă de ceva timp de locurile natale, de locuri şi nu de oameni!... (Oamenii îi poţi lua cu tine în gând.) Şi mi-a venit în minte acel concert cu orchestră şi duduk.

Am văzut în aceste zile pe facebook rezultatele contestaţiilor privind intrarea în rândul membrilor Uniunii Scriitorilor. Doi dintre prietenii mei au fost primiţi la a doua strigare.

Felicitări!

Mie nici măcar nu mi s-a spus că se poate face o asemenea întâmpinare. Am candidat şi eu în acest an, la insistenţa lui Jean Dumitraşcu. Urmând bunele lui intenţii mi-am încropit un dosar la Filiala Piteşti, unde credeam că voi găsi susţinere. După ce scrisesem 19 cărţi(cu cele rescrise), gândeam că se va găsi prilejul să se facă un act de dreptate, dar am constatat că îndrăzneala mea a fost taxată ca şi cum aş fi comis 19 crime în serie şi n-am beneficiat de cei mai buni agenţi de investigaţie.

Argeşean fără ţară mi-e dor să ascult un concert de duduk cu orchestră, să mă liniştesc, dar nu am la îndemână nici instrumentul şi nici orchestra, şi nu pot să-mi iert că-mi număr prietenii în primăvară, tot pe degetele de la o mână...

miercuri, 30 martie 2022

Ceasul poeților (Martie 2022- Ateliere în paragină)

Rostul dramei

 

Am o mînie în mine,

de parcă am strîns

toate lacrimile din plîns

ale bietei mele mame,

odată cu laptele

pe care l-am supt...

 

Sînt un vas de pămînt

în care şoaptele

dinlăuntrul meu

au rupt malurile

şi singur în barcă,

înaintez fără rame,

sfidînd valurile

ca un Dumnezeu

al propriei drame.