Suveica

 

După primul meu contact cu Direcţia 9 într-un eveniment(13 mai 2014), am scris un text publicat pe faacebook la care Adrian Suciu a reacţionat aşa:

Revin azi 13 mai 2022 în Boema 9, cu acelaşi text aşezat în versuri,  cum mi-a sugerat el...

 

Suveica

 

Întotdeauna lucrurile sunt, nu par, amestecate!

 

Rar conjuncţia astrelor și oamenii, permit

apelor care se varsǎ în albia vieţii fiecǎruia,

sǎ rǎmânǎ limpezi și riguros individualizate,

astfel ca ţesǎtura întregului sǎ ofere un covor

viu și dinamic, integrând sufletul unui popor.

 

Se pare cǎ noi am pierdut de mult culorile

fericirii! Nici nu știu dacǎ le-am cunoscut

vreodatǎ, dar e mai grav cǎ s-a rupt urzeala

și suveica nu mai trece însoţitǎ strâns

de ritmul vǎtalelor, sǎ uneascǎ firele.

 

Si în loc sǎ se adune într-un covor,

apele învolburate negre și cenușii

curg la vale despletindu-se în ochiuri viclene

și noduri. Ștrangulate de rǎgǎlii puse

de-a curmezișul, apele ies din matcǎ.

 

Și dacǎ tot a dispǎrut suveica,

ne scoatem moaștele într-un sobor

de preoţi amestecaţi cu jandarmi

și le plimbǎm în spatele blocurilor

cu barca, pentru sfinţirea locurilor.    

În pagini de revistă. Cafeneaua literară

              În numărul din mai al Cafenelei literare, o pagină din recentul meu volum, Crucea de piatră. Mulţumiri prietenului Virgil Diaconu!

Revista o găsiţi aici:

https://centrul-cultural-pitesti.ro/cafeneaua-literara.../

Ion Toma IONESCU. 9.

Împletituri de lână

 

   

        Personajul romanului la care lucrez, unul real, ar fi împlinit anul acesta, de Ziua Americii, 100 de ani. Voi reuşi oare să-i dau de capăt până atunci?...

*

        Frustrarea de a fi crescut fără tată şi cu o mama mută care nu-i putea oferi sfaturi de viaţă s-a transformat cu timpul, în atuul lui. A trebuit să se dezvolte şi să se maturizeze singur, mai repede decât ceilalţi copii din jurul său şi cum îi mergea mintea şi-a creat o independenţă timpurie, într-un exerciţiu zilnic pe care reuşea să-l ducă la capăt de cele mai multe ori şi să fie mulţumit de el.

        Când simţea nevoia de o anumită aprobare, îi povestea Teiei ce i se întâmplase peste zi şi ea cu ochii mari şi limpezi care puteau transmite toate stările, cu gesturile expresive ale mâinilor însoţite de tonalităţile vocii răguşite dar blânde, care urca şi cobora, fără să poată rosti consoane, reuşea să-i transmită semnale, dacă şi când a procedat corect, sau din punctul ei de vedere, greşise.

        Aveau o oră a lor la capătul zilei când îl aşeza pe scaun în faţa ei, să nu piardă nimic din raportul lui şi la sfârşit, îşi împreuna mâinile într-o rugăciune mută pe care o auzea doar ea şi Dumnezeu.         Uneori Titi se întreba de unde îi veneau rădăcinile. Era sigur că tatăl lui nu putea fi niciunul dintre bărbaţii din sat, cu toate că lumea vorbea că ar fi fost unul dintre copiii lui Epure… În mintea lui îşi luase rădăcinile dintr-un vis. Se făcea că un înger coborât din cer, întâlnindu-se cu Teia sub stejarul secular din Dealul Mare, frumuseţea ei l-a scos din minţi, uitând pentru ce fusese trimis pe pământ.         Nu atunci i-ar fi pierit graiul, cu toate că s-ar fi putut întâmpla, ca să nu se afle!… Titi era încredinţat că el nu s-ar fi putut naşte dintr-un viol, cum vuise satul o vreme. N-ar fi putut să fie cum era, decât din plăceri şi iubire! Tocmai de aceea toată viaţa lui, Titi a risipit plăceri şi iubire, şi ce se mai găsea de risipit… Iar muţenia Teiei, ştia sigur că i-a apărut de copil. Poate că avusese atunci şi ea un vis, şi din visul acela a amuţit, ca să i se poată împlini.

        

Operaţiune specială

Dacǎ armele
nu-s lǎsate sǎ tacǎ,
gurile lor spurcate
vor împǎrţi lumii,
pǎcatele vocalelor
şi focul.

Iar verigile consoanelor
lanţului trofic
vor pieri sfârtecate,
în mijlocul tainei
bietelor moaşte,
în ţesutul distrofic
al humii
şi vor cunoaşte
doar limba morţilor...

Am văzut la televizor
copiii Ucrainei
privindu-i pe părinţi
de la ferestrele sparte
oprind coloane
de tancuri
cu mâinile goale,
ca nişte sfinţi din icoane,
împingând
de şenilele reci...

Şi parcă în mijlocul
unor jocuri
cu acarieni,
fraţi de sânge
şi limbă,
schimbă ocări de bărbaţi
într-un dialog
al surzilor.

„Este oraşul nostru
cu străzi şi vile,
opriţi-vă!” Spun în pripă
mâinile înpingând
de şenile...

O aripă galben-albastră
de înger, discretă,
flutură pe cer
şi alături,
peste un bloc,
o rachetă
scutură foc...

„Ridicaţi mâinile
de pe şenile,
Hristos Voscrese!
Şi eliberaţi imediat străzile!”

„Sunt străzile noastre
şi oraşul nostru,
ce căutaţi aici,
cine v-a chemat?”

„Am venit să vă eliberăm!...”

Copiii Ucrainei ar vrea
să oprească
asaltul atroce
şi, din înaltul
ferestrelor sparte
scandează
pe o singură voce:

„Rachetă rusească
du-te dracului!”

*

          Din atmosfera sumbră a acestui poem, scris vineri 6 mai, m-am desprins şi am plecat după amiază, spre un eveniment de o cu totul altă factură desfăşurat la Chez Gabi sub patronajul Editurii Art Creativ, având ca deviză o întrebare simplă dar esenţială care necesita răspunsuri urgente. De unde vine dragostea?... Şi am aflat acolo că dragostea vine, la orice vârstă din frumuseţea vieţii şi e însoţită de muzică, dans şi poezie. Mulţumim Danielei Toma pentru Eveniment! Am aflat cu acest prilej într-o „operaţiune specială” că a venit primăvara!