Dacǎ armele
nu-s lǎsate sǎ tacǎ,
gurile lor spurcate
vor împǎrţi lumii,
pǎcatele vocalelor
şi focul.
Iar verigile consoanelor
lanţului trofic
vor pieri sfârtecate,
în mijlocul tainei
bietelor moaşte,
în ţesutul distrofic
al humii
şi vor cunoaşte
doar limba morţilor...
Am văzut la televizor
copiii Ucrainei
privindu-i pe părinţi
de la ferestrele sparte
oprind coloane
de tancuri
cu mâinile goale,
ca nişte sfinţi din icoane,
împingând
de şenilele reci...
Şi parcă în mijlocul
unor jocuri
cu acarieni,
fraţi de sânge
şi limbă,
schimbă ocări de bărbaţi
într-un dialog
al surzilor.
„Este oraşul nostru
cu străzi şi vile,
opriţi-vă!” Spun în pripă
mâinile înpingând
de şenile...
O aripă galben-albastră
de înger, discretă,
flutură pe cer
şi alături,
peste un bloc,
o rachetă
scutură foc...
„Ridicaţi mâinile
de pe şenile,
Hristos Voscrese!
Şi eliberaţi imediat străzile!”
„Sunt străzile noastre
şi oraşul nostru,
ce căutaţi aici,
cine v-a chemat?”
„Am venit să vă eliberăm!...”
Copiii Ucrainei ar vrea
să oprească
asaltul atroce
şi, din înaltul
ferestrelor sparte
scandează
pe o singură voce:
„Rachetă rusească
du-te dracului!”
*
Din atmosfera sumbră a acestui poem, scris vineri 6 mai, m-am desprins şi am plecat după amiază, spre un eveniment de o cu totul altă factură desfăşurat la Chez Gabi sub patronajul Editurii Art Creativ, având ca deviză o întrebare simplă dar esenţială care necesita răspunsuri urgente. De unde vine dragostea?... Şi am aflat acolo că dragostea vine, la orice vârstă din frumuseţea vieţii şi e însoţită de muzică, dans şi poezie. Mulţumim Danielei Toma pentru Eveniment! Am aflat cu acest prilej într-o „operaţiune specială” că a venit primăvara!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu