Casă la roşu

 

Nu poţi fii cu adevǎrat un scriitor important dacǎ nu ai trǎit întâmplǎrile personajelor tale la propriu, dacǎ nu gǎsești în cartea de care tocmai te-ai eliberat, însǎși viaţa ta. Ficţiunea poate juca rolul ei important, doar dacǎ se bazeazǎ pe trǎiri și fapte din locuri umblate de tine cu piciorul, într-una dintre vieţile tale pe care ochiul camerei de filmat le-a înregistrat deja în tainiţele procesorului tǎu personal și rǎmâne ca montajul sǎ le recompunǎ, dându-le forma finalǎ, ţesând cum vrea el firul poveștii şi adăugând magia. Știinţa aceasta a montajului dǎ modernitate textului, nu întorsǎtura frazei pe care de altfel, prin exerciţiu, mulţi o pot stǎpâni. Ea e cea care te poate face sǎ nu mai lași o carte din mână pânǎ n-o termini de citit.

Din punctul acesta de vedere, nu pot afirma că sunt un scriitor important,(ar fi culmea infatuării!), dar pot susţine cu mâna pe inimă, cărţile mele importante, atât Guşterele(Tobârlanii), cât şi Dosarul Albaştrii, şi acum Casa Roşie se bazează pe lucruri şi fapte care mi-au marcat existenţa.

Şi mai au ceva în comun, dacă le priveşti în desfăşurarea lor ca într-o oglindă a sufletului. Prima versiune e voit scurtă şi densă, pentru ai da posibiltatea cititorului să o parcurgă dintr-o răsuflare fără să-l plictiseasă, cu acumulări continuie, cu reveniri temporale incitante, care solicită din plin atenţia şi paticiparea celui care lecturează.

Şfârşitul aduce cu el o uşoară nemulţumire. Unele personaje şi-ar fi dorit mai mult. E greu să admiţi rolul tău în poveste, dacă nu eşti Zmeul sau Făt Frumos. Tu însuţi ca scriitor simţi că ai lăsat o poartă deschisă pentru a putea reveni. Musai ar trebui să revezi şi să întregeşti cartea. Cu siguranţă autorul este întâiul care ştie că va urma o ediţie viitoare.

M-a întrebat odată la Sibiu, Silviu Guga, de ce revenirile asupra unei cărţi scrise are la mine un caracter întrucâtva programatic? Nu ştiu dacă explicaţia mea l-a mulţumit atunci şi încerc să argumentez şi aici.

Consider că scriitorul are un timp al său pe care dacă din diferite motive nu l-a întrebuinţat drămuindu-l parcimonios şi eficient când trebuia, spaţiul se îngustează. Eu ca prozator am început foarte târziu, cei care mă cunosc ştiu deja motivele cumva fortuite. Ştiu de ce spaţiul meu de joc a devenit foarte mic, existând teama că nu pot termina ce am început. A trebuit întotdeauna să sar peste etapa de sertar care sedimentează şi aşează lucrurile. Am preferat să scot la lumină eboşul, schiţa de roman, casa la roşu, cea care împlineşte rotund visul. Există riscul ca proiectul întregit să-şi piardă din supleţe şi tencuiala să îngreuneze zborul.

Îmi voi asuma, sau nu, acest risc!...

Conducătorii sfinţesc locul

 

 

Expresia cu alinierea planetelor în sport pentru Românica, părea să fie scoasă din vocabular pe termen nelimitat. Nu pentru că s-a uzat excesiv (în presa scrisă mai ales), ci pentru bezna compactă a găurii negre care se crease vis a vis de performanţă.

Dacă mai scăpa din strânsoarea întunericului câteodată, licărul vreunei perseide timide, abia de întrezăream sâmburele speranţei, dar nu mai credeam în gândurile mele că seceta prelungită, înoptată, mai poate fi vreodată binecuvântată cu o ploaie de stele.

E drept că Simonei Halep, simbolul C/constanţei, rămăsese să ne reprezinte cu onoare! Dar cu o floare, când ai o singură lingură, un singur tacâm la masa celor bogaţi, ce te faci?... Nu te bagi în vorbă, n-ai decât să taci!... N-a tăcut Simona la Toronto şi bine a făcut!

 

Şi iată că a venit de nicăieri o răpăială torenţială de stele, ca o ploaie de vară cântând la tobe peste tăceri...

Mai întâi David Popovici a făcut senzaţie cu medaliile şi recordurile lui mondiale şi eurpene la nataţie! Ce mândră şi senină era Camelia Potec! L-ar fi luat pe David acasă cu medalii cu tot, să-l aşeze între trofeele sale în vitrină.

Patru medalii pentru gimnastică, cea mai mare în rang cândva, adormită de-o vreme într-un nor. Ne era dor! Doamna de fier şi de aur Mariana Bitang, a putut mulţumită să-şi schimbe prefixul.

Opt medalii pentru flotilă, la canotaj. Elisabeta Lipă cea cu pixul ăla fără milă, care n-a vrut să-şi invite ministrul la festin, sfinţeşte locul şi completează tezaurul cu aurul a 5 medalii. Aferim comandant!

Un titlu european la fel de important  pentru floarea de măr din atletism, Bianca Ghelbăr. Anişoara Cuşmir Stanciu preşedinta federaţiei este medaliat olimpic la Los Angeles.

Şi salba de medalii la tenis de masă încheie fericit întoarcerea acasă sperăm dfinitiv a fenomenului sportiv românesc. Zicea undeva Cristian Romanescu, „tenisul de masa face parte din viaţa mea”

Dacă n-ar fi fotbalul!... Apropos Burleanu ăsta, care s-a ales pe viaţă preşedinte, unde o fi jucat fotbal?...

 

Numai despre diversitate. Nimic despre Casa Roşie

 

 

Un lin e un peşte cu solzi mărunţi care nu trăieşte în munţi, îi place să facă popas mai la vale şi să se culce prin bălţi de apă dulce...

Un lin e un vas cu doage din lemn ca un jgheab în care se desface la prohab vinul rubiniu din boabe oloage de struguri...

Sau fierb ca nebunele, prunele, toamna târziu şi e gata să joace viu, alcoolul pe ruguri …

Lin e zborul domol, potolit, fără salturi şi treceri bruşte. Un fel de momeală cu muşte din care să muşte-n cârlig linul (Tinca-tinca)...

Şi scriitorul are la îndemână litera lui, de ţipirig sau de lână şi se leagă cu ea de linkul sau linka din seninul cerului...

 

Fierbe alambicul în Casa Roşie. Ce-ţi torn cititorule, vinul sau pălinca?

 

Tobârlanii şi Casa Roşie fac parte din colecţia, Jurnalul cărţilor esenţiale şi vor putea fi cumpărate în curând de pe site-ul Editurii Hoffman. Vom reveni... 

N.A. Au plecat către adresanţi primele 4 case

Casa Roşie la Cafenea

 Un fragment din romanul Casa Roşie - Editura Hoffman - a intrat în Cafenea. Mulţumiri Virgil Diaconu pentru Semnal!

https://centrul-cultural-pitesti.ro/cafeneaua-literara.../

Revenire magică

                 

       Poţi uşor cădea în greşeala comentatorilor de ocazie, ăia care fac cu  mâna la ocazie, aşezându-se pe jos în mijlocul şoselei când văd că se apropie în mare viteză bolidul unei vedete, să zicem că de data asta ar fi fost Simona Halep, ce se grăbea să câştige un turneu important la Toronto. Şi Simona opreşte ce să facă nu te pui cu ziaristul! Ăsta e în stare tristul,  să strige şi să scrie, dacă n-ar fi oprit, că Halepa de fapt se grăbea să se întâlnească icognito cu Mouratoglou într-un hotel discret, să antreneze intensitatea sunetelor şi tonalitatea potrivită ce urmau a fi eliberate la contactul on/ off al rachetei cu mingea pe lovitură, spre intimidarea şi ieşitul din minţi al lui Coco Gauff sau Jessica Pegula...

Dar să-l lăsăm pe ziarist în durerea lui şi să savurăm bucuria revenirii Simonei între primele zece tenismane ale lumii acolo unde îi e locul!

Felicitări Simona! şi succes diseară!