duminică, 20 noiembrie 2022
sâmbătă, 19 noiembrie 2022
Alcoolul şi creaţia
Probabil că această tabletă nu va fi citită AZI la cel mai important evenIment al toamnei poetice. Gala Traian T Coşovei
Lăsându-l
de-o parte pe Adrian Suciu(azi are treabă!) cu al lui „Nimeni nu știe cum e să
bei atît de singur încît să dai nume țuicii tale”, am pornit de la un interviu mai
vechi al lui Ioan Es Pop, unde recunoaşte că în creaţie alcoolul face minuni. În
zorii dimineţii am dat un search pe blogul meu, Pasărea ceţii, care în
decembrie anul acesta va împlini o vârstă specială, 14 ani, şi se poate
prezenta şă-şi ia cartea de identitate de la Direcţia Generală a Evidenţei Persoanelor,
cu cip, două amprente personale şi imagine facială, după care poate să guste
câte puţin din elixir.
E
drept că de-a lungul celor 13 ani de copilărie ai Pasării Ceţii, am beneficiat
ca autor, luând aproape de-a gata, în draft, toate cărţile mele din postările
de blog, şi, le-am pus pe raft în sufragerie de suvenir. Expuse ca statui de
tanagra într-o expoziţie ca la INDAGRA, pentru cititorii agricultori... Ar fi
de plâns să rămân doar eu singurul nebun
degustor de drog.
Nu
se poate vorbi de un plagiat presupun, căci textele eu le-am visat mai întâi în
dialogul cu pasărea, sorbind de protocol, iar şi iar, dintr-un pahar rafinat cu
alcool. Când bei sucuri din fructe exotice, portocale, lămâi, fiind minor, n-ai
voie să fi autor de vise erotice, că te încurci la zbor...
Cum
spuneam, am dat un search scriind în căsuţă, „Din alambicul gândirii”, şi, ca
din ceaţă mi-a apărut în faţă una dintre binefacerile omenirii. Un alambic,
altceva nimic!...După care, s-a insinuat o tabletă discretă, „Misterul creaţiei”.
O postez în continuare:
Însăşi
biblia ne amăgeşte ceţoasă că nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar
femeia n-a ispitit misterul creaţiei. La început a fost cuvântul. Cuvântul Lui Dumnezeu.
Nu
trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă?... Sigur însă
acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, sentenţios sau silabisit greoi, ci a
fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare ca un vers fără îndoială
muzical, dacă atât de mult i-a plăcut Atotputernicului, să-l asculte şi să-l
moduleze ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
Tot
atât de încredinţat pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii,
când Ziditorul a întrezărit femeia într-o margine, întinzându-şi la soare
pielea catifelată peste reliefurile rotunjite între degetele lungi ca nişte
raze ale gândului Creatorului.
Astfel,
Marele Poet a încercat să potrivească sunetul cuvintelor ca o mantie peste
trupul gol al femeii. Într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine, a căzut în
ispită deşirând firul vestmântului, să poată admira în voie splendoarea
desăvârşită a formelor.
Ce
nu ne spune scrisura, unde era măsura, Potirul Sfâtului Graal din care
Creatorul sorbea din când în când? Rar...
marți, 15 noiembrie 2022
Artă poetică, sau s-a ars poetica
luni, 14 noiembrie 2022
ŞTIU EU DACă ACESTA VA FI ÎNCEPUTUL UNUI ROMAN
Să relatezi o
întâmplare imaginată, acumulând prin scris tensiunile dintre personaje, atunci
când se înfiripă aproape din nimic, legăturile periculoase, sentimentele contrarii,
nu este atât de simplu.
Ne întorceam
dintr-un bar. O pescuisem dintr-o aventură pe care am văzut-o rău de la
început. Nu pentru că l-ar fi înşelat pe bărbată-său, avea ceva argumente şi motivele
ei să o facă, dar alegerea pentru care optase nu justifica cu nimic paşii
greşiţi.
Nu era deloc un
prinţ care să merite riscul, să uiţi de tine şi să te arunci cu ochii închişi
în vâltoare. Ba dimpotrivă, bădărănismul din el îl purta la vedere cu oarecare
mândrie, iar când deschidea gura, roteai privirea împrejur, dorindu-ţi de
ruşine să te ascunzi sub masă şi să te fereşti din calea vaşnicului erou al
discriminării doctrinei corecte de limbaj. Nu era posibil(!), şi, eliberai
cumva un râs forţat, foarte tare, ca să-i acoperi vorbele balaoacheşe.
Se certaseră. Când
am intrat, i-am auzit individului ultimul cuvânt aruncat peste masă „curvo”şi a
plecat fără să-şi plătească măcar consumaţia. M-am aşezat lângă ea, avea lacrimi în ochi, am
chemat ospătarul şi am plătit nota.
Am luat-o pe
după umeri şi am ieşit afară să luăm un taxi. Am coborât amândoi în faţa
blocului meu şi am urcat scările. Ea a scos mai repede cheile decât mine, le
păstrase la îndemână. I le dădusem în aceeaşi zi spre ora prânzului. Voia să se
întâlnească cu el la mine acasă, feriţi de priviri indiscrete. Ar fi fost mai
bine! Oare ar fi fost mai bine?...
A trebuit să-şi
folosească toate armele de asalt spre a mă convinge. Mai greu de înfrânt
gelozia!... Ţineam la ea mai mult decât mi-ar fi permis o prietenie normală, şi,
pe deasupra era între noi şi un grad de rudenie prin alianţă, căruia eu nu-i
acceptam graniţele. O primeam noaptea în visul meu câteodată. Mai ales atunci
când mă vizitase peste zi şi umbra parfumului ei adusese pe nesimţite, înserarea.
Dacă aş fi cunoscut-o pe ea înainte să–mi cunosc soţia, ar mai fi fost iubirea
un păcat? Ştia asta şi prin comportament mă provoca uneori ca şi cum îmi
încerca rezistenţa. Mă testa ca şi cum i-ar fi plăcut să ştie dacă sunt în
stare să încalc limitele permise. Sunt un tip defensiv, îmi place să iau dor ce
mi se oferă.
A trebuit să
presteze îndelung. Ştia că o iubesc, şmechera! M-a luat în braţe, ne-am întis
pe spate de-a latul canapelei, nu eram atât de apropiaţi pentru întâia oară! Au
mai fost ocazii când uitam de noi, mai ales eu! Nu mi-a dat peste mâini când
i-am mângâiat sânii prin deschizătura rochiei şi picioarele până sus dincolo de
coapse. Doar buzele, simţea că acolo începe păcatul, înclinând capul, nu m-a
lăsat să le ating.
Apoi m-a împins,
nu brusc, de parcă nici ea n-ar fi vrut să se desprindă, amintindu-şi că e în
post şi dimineaţă a fost la biserică. Doar ştii că nu se poate(!) şi cu atât mai puţin aş face asta
din interes. I-am dat până la urmă cheia, cu mustrări de conştiinţă pentru că mă
înmuiasem într-atât.
Am rătăcit prin
oraş toată ziua până ce am intrat în barul acela să beau un pahar de votcă. Nu l-am mai băut! Mai
aveam un rest de votcă într-o sticlă din frigider, acasă. Un pahar şi încă
unul, până ce am uitat de noi cine suntem...
duminică, 13 noiembrie 2022
Artgothica. Sibiu, 2017
Viaţa
te trece prntr-o mie
de stări,
însă numai poeţii
aprind lumânări
dimineţii,
după o beţie,
la cafea…
https://pasareacetii.blogspot.com/.../artgothica-sibiu...
