joi, 24 noiembrie 2022

Ce mică e viaţa

 




Ce mică e viaţa!
Cât numeri silabele
unui haiku...

Cuvintele nu-mi ajung
şi lăcrimez
cu sufletul înmărmurit...

Drum lin Eugen! Prietenii tăi din Direcţia 9, George Mihalcea, Ciprian Chirvasiu şi Marius Dumitrescu te vor primi cum se cuvine, la vămi.


Am simţit nevoia să redeschid În sensul copilului, una dintre cele mai bune cărţi ale Direcţiei 9, şi cartea s-a deschis la pg. 22.


moarte asistată


de ce m-ai născut Doamne pustiu?

pe marginea sihăstriei vechilor ape
se risipesc făpturile nopţii.
în numele lor.

mă simt ucis în feluri inventate de mine,
la umbra cailor logodiţi cu vămile.

marți, 22 noiembrie 2022

27. cum înlǎnţuie iedera

 















cum înlǎnţuie iedera

în ploaia verii

tânǎru-ţi trup…

lup

hǎmesit

 dansam

în jur focul

 

simţeam umbra unei rǎni

lustruite cu gheaţǎ

și dintr-odatǎ

m-am împiedicat

în marginea ta

ceţoasǎ

cǎzând

fǎrǎ respiraţie

între doi bulgǎri de raze

 

din genunchi

sângele scurgea

nopţi dupǎ nopţi fierbinţi

pierdusem

dreptul

sǎ mǎ dedau

visului

venise vremea cuviinţei…

 

cu un zid de gloanţe

despǎrţeam

șchiopǎtând

linia vieţii

de linia

orizontului

și mǎ încercuiam

tot mai strâns


(Din Argintarium 2, în pregătire)

luni, 21 noiembrie 2022

Suntem

 


Suntem

numai frunza
pândind
dezrădăcinarea
luminii
semn de mare
călătorie

CONFIRMARE DE PRIMIRE

 


Favorite 
 
CONFIRMARE DE PRIMIRE. Am primit de la Ion Toma IONESCU o excelentă carte de proză, CASA ROȘIE (Editura Hoffman, 2022), o rememorare a unui destin încâlcit în ”povestea fără sfârșit” a celui de-al doilea război mondial. Autorul investighează evoluția lui Titi care luptă pe frontul de Est, care se distinge în luptă, care este rănit și care este îngrijit în clandestinitate de o rusoaică, Mașa, căreia îi lasă drept amintire un copil. Titi, deși este declarat dezertor de pe front, deși este luat prizonier, se întoarce în patrie, odată cu Divizia Tudor Vladimirescu, pierzând orice contact cu Mașa și cu copilul/ fetița care s-a născut în acele condiții vitrege. Dar vine autorul, la o vreme, după ce Titi nu mai este și începe investigarea trecutului acestuia, ajungând cu logica povestirii până în Calmucia, parte a frontului unde se întâmplă povestea. Va ajunge autorul la capătul investigației? Merită să citim pentru a afla. Tonul povestirii este alert, cu o oralitate accentuată, cu un umor fie de situație, fie de limbaj, care excede dramatismul generat de război.

Mulţumiri pentru lectură şi promptitudine, Adrian Alui Gheorghe!

duminică, 20 noiembrie 2022

SPECTACOL DE GALĂ TRAIAN T COŞOVEI

 


Spectacolul de gală cu ocazia decernării premiilor Traian T Coşovei a început pentru mine, sub imperiul unor dificultăţi tehnice de captare în memoria telefonului a unor imagini foto şi video, care să poată pune la dispoziţie după ceremonie, probele martor că Direcţia 9 este singura capabilă să menţină vie şi indestructibilă, legătura strânsă dintre lumi. Demonstrând într-o vreme neprielnică dezvoltării culturii şi civlizaţiei, că viitorul este născut în trecut, modernismul nu se poate fără tradiţie, filosofia nu e posibilă fără poezie(i-a scăpat un porumbel lui Mircea Arman, marele filozof de la Tribuna, pentru că aşa a vrut el!) şi în general, valoarea nu se poate naşte din nimic.

Ulterior, când calitatea imaginilor a crescut şi razele reflectoarelor au permis umbrelor mişcătoare să prindă contur şi substanţă, am realizat că fenomenul nu se datorase neîndemânării mele, sau vreunei anomalii a fluxului de inductanţă, ci aurei lui Traian T Coşovei şi emoţiei sale la reîntâlnirea cu Ştefania şi prietenii, mai vechi şi mai noi.

Vă invit să aveţi răbdare şi să ascultaţi vocea caldă, firavă, dar atât de puternică venind din caierul acela de raze ca o inimă pulsând, şi, întrebaţi-vă unde începe şi când se termină firul împletit al rostirii gândurilor celor doi buni prieteni, Coşovei şi Cipariu.  

Imaginile au căpătat claritate, câştigând în pixeli, odată cu apariţia în scenă a lui Tic Petroşel, însoţit îngereşte de Valerie în Brumariada unui dans al vocilor, ca o bucurie împărtăşită. A fost acolo la Muzeul literaturii desigur şi Emil Brumaru.

Strălucirea au adus-o în scenă la final, spre încântarea lui Suciu, veşnicul îndrăgostit de frumos, cele patru graţii, studentele din ultimul an de la teatru. Ar fi vrut el Suciu să le lase repetente să le ţină mai mult aproape, măcar încă un an, dar talentate fetele, recitând din Traian şi-au impus vrerea, şi-au rămas între ape, ca asistente, doar cât timp a durat premierea…

O seară frumoasă pe care am întrerupt-o brusc,  uitasem să-mi iau cu mine medicamentele şi a trebuit să mă grăbesc spre casă.  https://youtu.be/jSrgQzmIBJE