Parcă se înbulzeau valuri deasupra norilor! Stăvilarul
spulberat de puhoi se prăbuşise şi huruitul ameninţător răscolea aşezarea
cerului. Un tzunami de tunete bolovănoase călca pe timpanele mele tensionate,
ca şenilele unei companii de tancuri, de parcă se mutase frontul Ucrainei.
Aşteptarea şi întunericul se cuibăriseră în culcuşul fricii.
Scrutam temător din balcon prin geamul ce tremura, ariergarda norilor, biciuită
de fulgere şi rafale de vânt, şi odată a spart cerul, şi prăpădul câteva clipe,
şi-a arătat faţa schimonosită.
Am părăsit balconul grăbit, luându-mi ultimele măsuri de securitate. Am închis
geamurile, televizorul, calculatorul şi am aprins lumânarea pe care o
păstrasem de la Înviere, aşezând-o pe masă. Urma să aduc sticla de whisky şi paharele.
Eram singur cu Dumnezeu şi voiam să profit, să închin
un pahar cu El şi să-I mulţumesc! Terminasem de scris Fiul măslinului... În
timp ce realizam că se terminaseră şi cuburile cu gheaţă în tăviţa din
frigider, ca la un semn s-a pornit o răpăială în geamuri şi la pervazul
ferestrelor. Ca prin farmec dispăruse necazul!... Pobabil că de-aia cerul e
cer! Acolo gheaţa nu se poartă în cuburi, ci în ouă de porumbel!
Am deschis fereastra şi un fulger năprasnic mi-a
arătat în lumină cum sticla de whisky s-a făcut ţăndări în vitrină. Ce soartă!...
Când am terminat de strâns cioburile
s-a oprit şi furtuna.
