marți, 27 mai 2014

Însoţitǎ de înger



          A venit timpul sǎ facem vorbire despre Roland Garos. Simona Halep ne îndreptǎţește sǎ nu ni se parǎ cǎ ne cheltuim inutil cuvintele. Cum mi s-a întâmplat înainte de alegeri unde nu am reușit sǎ trezesc pe nimeni din suav-anapoda adormire.(Traducerea exactǎ a sintagmei respective, vǎ las pe dumneavoastrǎ s-o descoperiţi.) Nu-i problemǎ, mai e mult pân’ la toamnǎ, nu vǎ grǎbiţi!...
          În primul tur, cu Kleybanova pe arena centralǎ Philippe Chatrier unde evolua pentru prima oarǎ, Simona a funcţionat cu o regularitate de metronom 6-0; 6-2.
          O încântare sǎ privești cum deseneazǎ Simona liniile de aur pe fondul acela cǎrǎmiziu, o ţesǎturǎ de borangic finǎ pe urzealǎ de mǎtase pe care o etaleazǎ pentru încântarea ochiului. Ca pe o iie subţire și transparentǎ cu deschizǎtura largǎ, ce se încǎpǎţâneazǎ sǎ nu ascundǎ nimic din bogǎţiile de dedesubt.
          De unde ea fata asta atâta forţǎ dintr-un trup ce pare firav? Se vede cǎ are o libertate mentalǎ, un confort ce ţi-l poate da doar gândul cǎ ești însoţitǎ de înger.
          Te însoţim și noi în continuare Simona cât mai sus, cât o fi sǎ fie!

luni, 26 mai 2014

Nimic despre Mircea Diaconu



Lamentaţie europarlamentarǎ
 

Am stat și m-am gândit
la viitor asearǎ.
Dupǎ ce-au ieșit
rezultatele
pe televizor.

Sunt complet derutat.

Nu mai știu bunǎoarǎ
în ce sǎ investesc.
Cresc o vacǎ?
Sau cioplesc
în lemn câinesc
statuia președintelui jucǎtor?

Suntem mulţi pensionari
și cam tot atâţia hoţi.
Într-o ţarǎ sǎracǎ
de unde bietul popor,
sǎ dea la toţi?

E bine sǎ-ţi faci socotealǎ,
un rost, sǎ-ţi fie ţinta
și bǎtǎtura plinǎ
cu ceva de muls în ea,
sǎ te afli la adǎpost.

Mi-e teamǎ cǎ ginta
latinǎ a fost
matriarhalǎ, cândva.
De-aia la noi, cea mai rea
e înjurǎtura de mamǎ!...

Și apoi vaca, nu e ca boul
sau viţelul, cam
tǎricelu de auz, Pǎcalǎ!
Când hǎis, când cea,
ușor comfuz...

Mǎ mai uit o datǎ la rezultate.
Pavelescu nu e, Crinul vestejește,
MRU, pǎcate...
Blaga cam blegit
PMP-ul crește, dar...



Nemulţumit
președintele,
supǎrat pe viaţǎ.
Rar l-am vǎzut așa!
Lenei i-a cǎzut
dintele din faţǎ
sau altceva...

Iar pe partea stângǎ
de din baronie
Ponta, stǎ sǎ plângǎ.
Știe el ce știe!

E mare bǎltoaca,
mlaștinǎ curatǎ
și-am cǎzut în ea
cu cal cu tot de-odatǎ,
ca la Rovine, Baiazid

Bine, iau vaca!
Dar de la ce partid?...

sâmbătă, 24 mai 2014

Cuminţenia Pǎmântului și premiile revistei



          Premiile de anul acesta ale revistei Argeș cu siguranţǎ nu vor genera patimi și amǎrǎciuni.(Poate doar premianţilor, prin cuantumul insegnifiant!... Bǎnuiesc.) Sunt niște recunoașteri cuminţi. Nu știu de ce mǎ duce gândul la statueta lui Brâncuși, Cuminţenia Pǎmântului, reprezentând o femeie cu o figurǎ concentratǎ asupra ei însǎși, degajând mister, ca literatura despre care vorbim.
          Când a fost creatǎ sculptura (1907-1908) dintr-un bloc de piatrǎ descoperit în catacombele Parisului, numele sculptorului încǎ nu spunea nimic și primul cumpǎrǎtor a achiziţionat-o doar cu 1500 de lei.
          Dupǎ cincizeci de ani în 1957 un registru al Muzeului Naţional consemna cǎ statul a cumpǎrat cu 25000 statueta, de la o anume Margareta Romașcanu, fiica inginerului Romașcanu, primul norocos cumpǎrǎtor, introducând-o în patrimoniul naţional. Alte surse susţin cǎ Miliţia comuniștilor l-ar fi „sfǎtuit” scurt pe acel inginer, cum cǎ ar fi cuminte sǎ predea statului obiectul fierbinte, ca sǎ nu fie acuzat de furt.
          În 1998 Ministerul Culturii a clasat sculptura în patrimoniul naţional la categoria tezaur, iar în 2003 evaluatorul îi stabilea valoarea la 15 milioane de euro.
          Unde se aflǎ similitudinile? Ce legǎturǎ ar putea avea povestea schiţatǎ cu premiile decernate ieri la Centrul Cultural Pitești?
          Existǎ o cuminţenie mutǎ care se poartǎ în rândul criticilor, sǎ lase timpului preţ de câteva decenii sǎ-și facǎ singur judecǎţile, sǎ stabilizeze valorile, sǎ stabileascǎ ierarhiile, dupǎ care având indicii sigure, își pun și ei, criticii, apostila pe nemurire. Se evitǎ astfel turbulenţele inutile, n-ai de ce sǎ riști cu lupinguri și tonouri în picaj, juvenile, alegi cursa de linie cu o companie sigurǎ, nu riști vre-un jivraj.
          Laureaţii din acest an ai premiilor revistei Argeș sunt din patrimoniu naţional. Poate chiar din categoria tezaur. Nu spun cǎ Grigurcu spre pildǎ n-a fost și el turbulent cândva. Poate chiar de atunci revista a pus de-o parte o sumǎ, ca premiu care i se cuvenea. Timpul a ridicat valoarea criticului și poetului Grigurcu, dar suma din plic, premiul, a rǎmas întâiul strigat, cel de-atunci, neschimbat, ironic de mic.
          Ce sǎ facem, sunt alte alegeri, europene, cu mizǎ și e cultura în crizǎ!


          Laureaţii merituoși ai Premiilor Revistei Argeș:

Premiul Gheorghe Tomozei: Criticul Sergiu I. Nicolaescu
Premiu Opera Omnia pentru poezie și criticǎ: Ghe Grigurcu
Premiul pentru eseu: Ioan Lascu
Premiul pentru poezie: Gelu Dorian
          Inspiraţi de cele 60 de pahare pline cu poezie ale lui Dorian s-a mers într-un cadru natural pentru degustare. N-am fost invitat, nu cǎ aș fi ţinut dinadins, altfel scriam mai dedicat, mai convins...




vineri, 23 mai 2014

Ei au ales


          Un comando terorist de nori ne-a panicat o vreme grǎbindu-ne sǎ ne cǎutǎm adǎposturi, dar ameninţarea s-a transformat pe parcurs într-o misiune de pace. S-a convenit probabil prin tratative directe cu oficialitǎţile orașului aflate în stradǎ, sǎ nu fie stricat marșul de susţinere al USD care tocmai se pregǎtea sǎ porneascǎ din piaţa Vasile Milea, cǎtre primǎrie și dincolo pânǎ în faţa teatrului Alexandru Davila. Nu se fǎcea ca în ultima zi de campanie, sǎ le strici cetǎţenilor europeni dispoziţia optimistǎ și sǎ-i bagi în cârciumi cu snopurile de baloane în braţe! 

          Întradevǎr, problema spinoasǎ asta era. Nu ai voie sǎ îngrǎdești cu baloanele, fie și roșii, în democraţie, libertatea circulaţiei cǎtre mese, a ospǎtarilor. E ca și cum la vot ai opri urna mobilǎ.

          Norii cuminţiţi, probabil cǎ deveniserǎ între timp angajaţi ai primǎriei, s-au retras ordonat, în tǎcere, stropind cu apǎ de ploaie în câteva rafale, asfaltul strǎzilor; lǎsându-ne pe fiecare, în desfǎșurarea cu care plecase de-acasǎ.

          Eu cu Vasile Iordache aveam drum spre bibliotecǎ, la a doua lansare de carte a Povestirilor aproape fantastice, scrisǎ de Nicolae Radu, prietenul nostru. Zic unii cum cǎ ar fi un debut întârziat; ţin sǎ le reamintesc faptul cǎ literatura nu-i cale feratǎ și chiar de-ar fi, el n-a cǎlǎtorit cu trenul acela, pentru cǎ alţii l-au dat jos din el pe motivul cǎ avea hainele pǎtate cu albastru. Și ca sǎ fie sigur acum, în cartea asta târzie a lui și-a urcat toate gǎrile.

          Nu erau la bibliotecǎ snopuri de baloane colorate. Lume rarǎ. Prieteni. Mulţimea rǎmǎsese afarǎ. Ne-am mișcat liberi, am schimbat idei, s-a citit, am bǎut și o votkǎ.          
          Felicitǎri Nae! Te mai așteptǎm!
Si noi am ales


miercuri, 21 mai 2014

Constipaţii



          Conosc sentimentul constipaţiei. O jenǎ profundǎ ce-ţi apasǎ organele, sila de vorbele urât mirositoare care simţi cǎ îţi vin direct din stomac, nerafinate de confortul pe care ţi-l poate da un creier oxigenat, liber sǎ funcţioneze în parametrii. Bietul Dușa, lângǎ Baiden pǎrea un boschet în spatele cǎruia n-ai putea nici mǎcar sǎ-ţi faci nevoile. Oamenii ǎștia așa mǎrunţi și nesemnificativi cum sunt, ne reprezintǎ pe noi, sunt emblema naţiei,  semnul de arme și nici mǎcar n-ar trebui sǎ ne fie rușine cu ei, caci noi i-am ales
          Când Baiden a început sǎ vorbeascǎ în faţa soldaţilor români și americani, atât de direct, atât de simplu, nu era nevoie de traducere rostirea aceea sonorǎ te pǎtrundea pâna în adâncul fiinţei. Mǎ întreb oare cine trebuia sǎ înţeleagǎ o fi înţeles mustrarea?
          Noi americanii facem ceeace spunem!...

marți, 20 mai 2014

Bârnǎ de campanie




          Clasicul cǎlǎu, cel care ridica securea ascuţitǎ și rece, îndepǎrtând cu îndemânare din lujerul alb al gâtului, capul pǎcǎtoasei în ochi crǎpaţi ai mulţimii pestriţe de gurǎ cascǎ ce umpleau piaţa; negustori, tǎrfe, copii, lǎptǎrese, calfe, cerșetori, orbi, leproși, împietriţi într-o tǎcere vinovatǎ, a pierit de mult pe fundul cǎldarii de oase marginitǎ de piscurile munţilor, peste care s-a ridicat o pǎdure verde.
          Vremile de azi moderne nu mai au cǎlǎu. Mai nou, au Gâdele, pastor la Antena 3.
          Asearǎ, în studioul de la Gâde au fost gimnastele. Ca niște miei nevinovaţi împinși de la spate spre tǎiere, nu înainte sǎ treacǎ în echilibru puntea suspinelor. Și gimnastele, copii ascultǎtori, cu pas ușor, bine antrenate, nu degeaba au luat medaliile și-au executat exerciţiile fǎrǎ complexe în faţa glugilor de postav roșu, decupate doar în faţa ochilor extaziaţi, ca sǎ nu creadǎ monștrii ǎia de la CNA cǎ arbitrii judecǎtori, mândrii cǎ sunt români, ar fi Doamne ferește eurocandidaţi în campanie.
          Cum era și firesc n-a fost sǎ cadǎ nici o gimnastǎ de pe bârnǎ. Și atunci maestrul de ceremonii, cel mai mare în rang, a hotǎrât din oficiu cǎ fǎrǎ sacrificiu nu se poate și a cerut sǎ se urce pe bârnǎ Belu și Bitang. Cum e în tot și în toate, a pus și o mizǎ, trebuia spǎlat butucul de sângele atâtor execuţii, erau și soluţii, instituţii în crizǎ... și a oferit COR-ul. Se pare cǎ Belu și-a pierdut echilibrul.


Am scris acest pamflet inspirat de Supliciile lui Nae
 

duminică, 18 mai 2014

Apǎ vie.



                                                Dacǎ nordul ar dispǎrea în mare
                                                   încotro ar naviga corǎbiile?

          Un moto dintr-o poezie pe care încǎ n-am scris-o.


          Mǎ aflu într-o complicatǎ eroare, ca și cum aș vrea sǎ ridic un zmeu ca sǎ pot recepţiona sau emite un mesaj, dar nu știu sǎ strunesc curenţii de aer pentru cǎ vântul s-a pornit brusc din toate direcţiile. Acul busolei, cel care ar fi trebuit sǎ-mi indice dreapta cale, parcǎ a înnebunit sub cadran, rotindu-se bezmetic precum elicea unui elicopter. (Puma?... Doar suntem NATO ce dracului!
          Mișcarea elicei îmi încolǎcește braţul deasupra capului, înnodându-l într-un nod marinǎresc cu sfoara zmeului. Și, de parcǎ aș fi un spectator parașutat la un Dineu cu proști ce vrea sǎ zboare, am vǎzut spectacolul de curând la Naţinal cu Mǎlaiele în rol principal, vrând sǎ-și punǎ neapǎrat cu capul, pǎlǎria în picioare... sau invers nu mai știu precis, la fel și zmeul meu, parașutǎ mutǎ în câmp deschis, cǎutǎ nordul în soare, în loc sǎ coboare cu mesage cifrate, extraterestre, din Paradis.
          Mai bine studiam hǎrţile riscurilor de inundaţii, plǎtite cu bani grei de guvern și cǎram sacii cu nisip pe Dunǎre și pe Prut cu soldaţii, sǎracii, sǎ nu mai stea ţara sub ape. Cǎ rușii aștia, fraţii din Ucraina, e posibil mai întâi sǎ inducǎ ploile, sǎ ne înveţe cu dezastrele și dupǎ aia sǎ ne arate taina salvǎrii de la înec. N-aș mai vrea sǎ-l vǎd pe premier împins cu barca în munţi de ǎia de la ISU, taman acu! Vin americanii și iar zice lumea cǎ se dǎ ascuns. Știu de la extratereștii mei, pe surse diplomatice, Joe Biden vine sǎ-l întrebe pe Ponta ce are de gând cu Românica și cum vrea el s-o treacǎ dincolo de schimbǎrile climatice?
          Oricum, nu e liniștit premierul. Are informaţii sigure, de-aia și-a tras serviciu personal plǎtit, cǎ vicepreședintele american îl aduce și pe Masaru Emoto, un om de știinţǎ japonez care se zice cǎ știe sǎ citeascǎ în cristale de gheaţǎ. Japonezul a demonstrat știinţific, cum cuvintele, gândurile, muzica, sentimentele, altereazǎ moleculele apei. Experimentul din punct de vedere tehnic e foarte simplu. Se pune apǎ într-o gǎleatǎ de plastic, din cele multe care stau în stoc, pregǎtite pentru alegerile europarlamentare și, câteva minute se dǎ drumul Rapsodiei albastre a lui Gershwin, sau de ce nu, Rapsodiei lui George Enescu. Se lasǎ apa expusǎ câteva zeci de secunde vibraţiilor muzicii, apoi se congeleazǎ și se fotografiazǎ cristalele formate. S-a auzit pe surse cǎ Biden, ca sǎ-i facǎ lui Ponta concesii aduce la București și femeia cu barbǎ, sǎ-i cânte live și sǎ-l mai scoatǎ o datǎ din depresii, cǎ orșicum e tracasat în campanie ca el are barcǎ, n-are nici cǎruţǎ, nici sanie.  
       
          Evenimentul zilei și Gândul ne-a pus la dispoziţie câteva planșe. Uimitor cum Artistul a așezat cristalele când iubirea și muzica înǎlţǎtoare au fost receptate de apǎ. Și groaznic cum minciuna, viclenia și rǎutatea umanǎ au deturnat moleculele.
          Tare curios sunt cum se vor așeza cristalele când va minţii premierul de va-ngheţa apele.
Plai balai – pamflete politice

sâmbătă, 17 mai 2014

Lansare carte de Nicolae Radu

Albastru la rând



          M-am bucur de apariţia volumului de debut, Povestiri aproape fantastice al prietenului meu Nicolae Radu ca de propria-mi carte. Am rostit aceste cuvinte și în sala Centrului Cultural Pitești unde s-a semnat într-o lecturǎ publicǎ actul de intrare în literaturǎ a acestui volum special. Însǎși povestea de viaţǎ a autorului este aproape fantasticǎ și despre ea vreau sǎ spun câteva cuvinte.
          Tânǎr fiind, abia terminase liceul, purta cu el ca pe o cartelǎ magneticǎ harul cu care îl dǎruise îngerul. Paginile ziarelor și revistelor ageșene i se deschideau primitoare, nume importante cum cel al lui Florin Mugur și Nicolae Velea îl ștampilaserǎ drept prozator de talent, motiv de înfumurare pentru care noi, prietenii, îl mai luam uneori peste picior, temperându-l. Printre elevele de liceu versurile sale circulau concurând fotografiile fotbaliștilor. Și ce fotbaliști avea FC Argeș în deceniul de aur al clubului! Și cu ce liceence superbe venea el la cenaclul albaștrilor, de ne umplea de invidie! Cu fervoarea vârstei i se pǎrea cǎ i se cuvine totul și s-a înfruptat din ofertǎ fǎrǎ sǎ aleagǎ.
          Pasiunea pentru literaturǎ l-a înǎlţat și tot ea l-a dat de pǎmânt, obligându-l sǎ traverseze mlaștina roșie a Golgotei. (Inspiratǎ Magda Grigore în prefaţa cǎrţii plasându-l pe  autor, „ …intr-o specie care înflorește asemenea nufǎrului, își fixeazǎ mai întâi rǎdǎcinile în mâlul din adâncuri și abia mai târziu frunzele și florile plutesc la suprafaţa apei „
          Fǎceam parte dintr-un grup tineri talentaţi, cǎrora securiștii voiau sǎ le punǎ botniţǎ la gurǎ și hǎţuri gândurilor. Devenisem ţinta, marele pericol. Experimentul Tezelor din Mangalia a lǎsat în noi, aleși se pare sǎ fim un exemplu pentru rǎtǎciţii de turmǎ, urme adânci care s-au vindecat greu, iar la unii dintre noi poate nu s-au mai vindecat complet niciodatǎ.
          Cu fiecare tipǎrire de carte nouǎ, aparţinând vrunuia dintre dușmanii de atunci ai poporului, apǎrutǎ cât de târziu, consemnǎm recuperându-ne, fie și întârziat, eșecul acelor teze.
          În cartea mea Dosarul Albaștrii, bazatǎ pe amintiri și pe documentele gǎsite la CNSAS, Nae este unul din personajele cele mai afectate ale grupului, folosit de securiști pentru a-și pune în scenǎ scenariile lor „dușmǎnoase”, teribil de proaste. Dar numai el poate reliefa cu adevǎrat trǎirile unui om înfrânt de nedreptǎţile vieţii, condamnat sǎ se ascundǎ, sǎ înșele cumva vigilenţa organelor, gǎsind o vreme cǎldura umanǎ doar printre personaje sordide, la marginea societǎţii. Aștept cea de-a doua lui carte Vagabond sub cerul de beton pentru înluminǎrile de din adâncul fiinţei. El singur le poate recrea.
          O lungǎ perioadǎ drumurile ni s-au despǎrţit, nu și sufletele.
          Spuneam despre carte înainte de tipǎrire pe blogul meu: „Din lumea întunecatǎ prin care a rǎtǎcit ani luminǎ, a capturat pe radar fulgurǎri aproape fantastice cu care și-a însufleţit personajele stranii. Apoi le-a împins pe o scenǎ numai a lui și le-a pus sǎ joace”.
          Se joacǎ târziu prima lui carte, important cǎ se joacǎ!
          Mǎ repet, l-am vǎzut alergând în tinereţea sa și strigând entuziast, fabulos, dupǎ un personaj ideal: „Corina! Unde fugi Corina?” Se pare cǎ ea nu i-a împǎrtǎșit idealurile, Corina n-a mai vrut sǎ alerge, a obosit și s-a culcat cu securiștii. Lovitura pare sǎ fi fost crâncenǎ.
           Acum cu vârsta, respiraţia șuieratǎ, mersul împiedicat, într-o lume bântuitǎ de tristeţi și iubiri pierdute, personajele sale se dau jos din trenurile fantomǎ și întreabǎ la ghișeul de informaţii, unde e sala de spectacol și unde sunt spectatorii? Deocamdatǎ sunt spectatori puţini...
          Vǎ îndemn sǎ umpleţi sala. Vǎ asigur cǎ nu veţi regreta.