Din an în an câte-un chiolhan
pentru poporul suveran!
Că face bine la PR (piar)
când eşti primar
(Discuţia are loc într-o cafenea)
*
_ S-a anunţat în cetate că se taie un porc.
_ Ba nu, s-a anuntat în cetate pe mai multe fire, pardon surse că se taie din schemă unul subţire de la cultură. Nu mai sunt resurse.
Dilemă şi ură! Acelaşi ecou. (…) Şi-uite-aşa Virgil deveni erou
*
Prostimea a dat buluc. Sarmalele sfârâiau deja în ceaunul vizionar, ca-n poveste.*
Trei intelectuali pârliţi, doar trei au simţit necesar că e rost de bucluc şi s-au pus pe proteste (pe ei pe ei pe mama lor), dând cu var şi cu clor, şi înjurându-l abil pe sărmanul de Boc. Cu măsură şi stil.*
…Un boc e un kil de trotil. Dar un pendiuc?... Ăsta-i un truc, de primar ignifug…
*
_ Mai întâi să ne îngrijim de foc. Porcul e gras şi viu…Să-l ardem pe rug!… Lemne!...(A vorbit un ins mai revolut din câte ştiu, prin semne)
*
Un epicurian a rostit pentru propria lui plăcere, pe nas:
_ La mijloc e nişte interese obscure, şi Virgil s-a ras de la borcanul cu miere,
pe propriul lui glas.
*
Ştiu bine mierea de doi bani, şi nimic mai mult, vă asigur. Dar ascult cum se-ndoaie flasc la urangutani tăişul securii , şi renasc desigur, după o mie de ani...
*
“Nu sacrificăm porcul pe altarul literaturii să-l pârlim cu paie, că stricăm şoriciul...” Vorbi într-un târziu ariciul din poarta prefecturii cu înţelepciunea lui PSD-istă. “De partea cealaltă, artistul să rămână unde-a fost la revistă. Pentru prostime tăiaţi o oaie… şi mustul să curgă în valuri să fie liniste pe maluri!"
*
Efectul: Într-un staul o oaie behăie tristă: “Eu ce mă fac dacă râmâne Virgil la revistă?!”...
*
Dilemă veche, dilemă nouă...Cât despre porc, nici-o problemă e tot în floare, pe ouă.
A consemnat cu rigoare …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu