Fix două săptămâni de când
stau în casă cu Toma, celebrul meu nepot
de cinci ani. Sunt un om cât se poate de raţional şi vă mărturisesc am
proprietatea cuvintelor. O să-mi daţi dreptate până la sfârşit.
_Ce e aia Varicelă, tataie?...
Cum să-i explici ţâncului
erupţia de bube de pe piele şi să-l faci să înţeleagă că va trebui să stea în
casă atâtă timp.
_În fiecare dintre noi se dă o
luptă. Se înfruntă binele şi răul. Trebuie să avem răbdare.Victoria totdeauna
este de partea binelui si răul e alungat prin propria lui piele.
Atât i-a trebuit. A sărit ca
ars rostogolindu-se prin toată casa în sunetele de luptă dezlănţuite. Începuse
războiul dintre bakugani. Tabăra celor buni o amplasase strategic în dormitorul
lui, iar duşmanii, bakuganii răi, în dormitorul maică-sii din partea opusă. Ca
să-i întâlneşti, obligatoriu trebuia să treci prin sufragerie, unde eu, ca tot
romanul imparţial al ultimelor zile, urmăream cu ochi-n televizor palpitanta
încleştare transmisă în direct pe toate canalele de ştiri, dintre jandarmii şi ultrasii
ce coborâseră democraţia din Piaţa Universităţii în epoca de piatră, pe
Lipscani, spre Piaţa Unirii.
La un moment dat simţind cumva
că agitaţia din televizor depăşeşte agitaţia din casă, Toma se apropie cu mutrişoara
lui preocupată şi mă întrebă, stupefiant:
_Are şi ţara varicelă, tataie? Ea de ca a
ieşit în stradă?
Nu i-am răspuns ce era să-i
spun. A privit atent un minut, a fost aşa ca o revelaţie, şi a pornit din nou
marele război, numai că s-a produs mai întâi o învălmăşeala, cred că era o
învălmăşeală şi în capul lui caci am asistat la importante mişcări de trupe şi
reaşezări ale inamicului. Astfel că acum bakuganii buni îşi puseseră maşti pe
faţă precum jandarmii şi se masaseră în camera din spate, la maică-sa, iar cei
răi, se dislocaseră strategic, ceva mai aproape de ieşire, în camera lui, gata
să fugă pe trepte sau să se înghesuie direct în lift.
Din când în când apăreau şi
momente de pauză. Combatanţii îşi trăgeau sufletul privind la televizor un film
de desene animate. Programase acelaşi film în ambele camere, astfel că oriunde
s-ar fi aflat în misiune, n-avea cum să piardă aventurile celor doi fraţi, “băieţii
constructori”, cu “sora aia pârâcioasă” care-i urmărea peste tot să dea
raportul lui maică-sa.
Uff! N-am băgat de seamă, prinşi
fiecare de filmul lui, cum s-a infiltrat pe parcurs în casă, pe nesimţite,
opoziţia. Drept să vă spui mama lui Toma, fata mea, la nervi _ e vocală nene.
Ponta, Crin şi ăla micu la un loc _ sunt mici copii.
Să ne fi privit pe-amândoi
spăşiţi în picioare ca două momâi speriate atacate de stolul de ciori ce-i
ieşea din gură pe bună dreptate!
Ne-am luat-o, ce era să facem.
Ni s-a luat dreptul la televizor. Mi-a şoptit Toma pe muteşte din ochi:
_Tataie, mai bine ni se lua
dreptul la vot. Şmecher, adică tot lui, să nu i se ia nimic.
Am pus casa la loc, am spălat
asfaltul, ne-a ajutat şi Prigoana, ce să zic, e bun de primar.
Când ne-am mai liniştit, la o
ţigară în bucătărie:
_Tată, ce mă fac eu cu copilul
ăsta!?
_Lasă-l, că de-atâta timp
numai în casă s-a plictisit, nu-l mai pedepsi.
Afară ninge. E linişte, e prea
multă linişte. Unde e Toma? La el în dormitor nu, în sufragerie nu. Nu ştiu
prin ce minune, în dormitorul din fund (fără sonor), merge televizorul oprit, programat
pe desene animate.
_ Mie îmi place perna ta mami,
eu la perna mă uit nu la televizor, nu eu l-am pornit!
În vârful patului, întors cu
spatele la televizor, privind fix la pernă şi întorcând-o pe toate părţile, cu
mutrişoara lui nevinovată:
_Mie îmi place perna ta, mami!
Nu pot să râd, mă întorc în
sufragerie, dau drumul la televizor. Opoziţia a invitat ambasadorii ţărilor din
UE să le explice cât de dictator e Băsescu, dar Crin n-a mai ajuns, era prea de
dimineaţă şi nu s-a sculat.
_Mie îmi place perna ta mami!
Afară viscolul continuă să-şi
facă de cap.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu