Poetul Dancus si Sinfonia lalelelor

Poetul Dăncuş a venit la Piteşti. Este limpede precum cristalul acestei zile, că Sinfonia lalelelor e în desfăşurare şi primarul Pendiuc cu bagheta lui magică(cel mai lung lujer de lalea crescut din bulb olandez), dirijează cu eleganţă în piaţă corul grădinarilor, iar ambasadorii melomani din ţările prietene, îşi cântă ariile pe partiturile înşirate la pupitru. (Constat, în învălmăşala de la tribună, că reforma statului la Piteşti e un adevărat fiasco, n-au dispărut din schema primăriei, posturile interpreţilor care întorc paginile...). Ar fi fost culmea să-i reuşească ceva lui Boc!

Şi totuşi, aplauzele nu erau întratât de entuziaste, mulţimea de animatori USL, buimacă încă după moţiunea de cenzură votată în parlament, nu ştia dacă să se bucure sau să fie tristă după victorie. Pe activiştii fostei puterii îi chemase la Neptun preşedintele, să-i mai aline, recitindu-le din Tristele lui Ovidiu, după care, într-un imbold partinic de-a lungul Marelui zid de pământ, la Valul lui Traian, pe zeci de kilometrii, să-i antreneze în plină arşiţă pentru alegerile locale.

Am pierdut defilarea copiilor şi împreună cu Virgil Diaconu ne-am îndreptat către gradinele soţiei poetului Dăncuş, unde vaşnicul bărbat la 40 de ani, sorbea dintr-o cutie de bere, nu se ştie precis lichidul, sau cuvintele magice de sub pălăria canadiană a lui George Filip, scăldându-şi ciolanele în gălbenuşul prafului stârnit în razele soarelui, dinspre Roşia Montana spre cele patru vânturi.

Bocancii uriaşi ai globtroterului poet, se odihneau răzemaţi de un lămâi, cu multe fructe, adus din Italia.

Ne-a precizat "monumentul", că n-a luat cu el tricolorul, l-a lăsat în poarta casei din Canada, spre gloria românească a neamului, la fel cum americanii îşi lăsaseră drapelul înfipt într-un gard, în secolul trecut, pe partea nevăzută a lunii

Ne-am pupat ca-ntre confraţi, cu Silvia Petre Grigore, blonda din cadru şi cu încă o Doamnă de la Pietre(Revista Pietrele Doamnei), Mihaela Căvescu şi am schimbat între noi ceva cărţi, pe care nu le mai cumpără nimeni.

Bine că nu s-a mai găsit chitara şi nici camera de filmat! Astfel s-a stins din faşă ideea unui spectacol ad-hoc. Se strânseseră în jur ciorchine câţiva jandarmi, iubitori de literatură.

Şi uite-asa primarul, lalelele si poeţii, au mai bifat o intâlnire cu poetul Dăncuş.

 Aurel Sibiceanu nu a scăpat momentul imortalizându-ne şi  imortalizându-se pentru eternitate.