Mulţimi
de concepte, cu asupră de măsură sau nu, au definit în timp poezia. Poezia e ca
o femeie frumoasă, purtându-şi despicătura rochiei elegante de mătase uşoară,
adânc între sâni şi curajos, pănă sus către curmătura coapselor, într-un mers
elastic, fulgerând aerul şi încărcând cu electricitate scânteia din ochiul vânătorului.
În punctul maxim de sarcină, în timp ce inima îti înfloreşte, mâna ţi se
crispează, îţi stăpâneşti cu greu mângâierea gândului şi împietrite pe buze nu
se mai rostesc cuvintele, aici, vine poetul, se agaţă de crengi şi le culege,
ca pe nişte cireşe de mai. Doar că cireşele coapte rămân pe vârfuri. Pe acelea
le culeg doar poeţii înalţi, cât un secol de lungi.
Prietenul meu Virgil Diaconu, are de-acum un Secol şi nenumărate Lolite
se perindâ în cartea lui, cu coşuri de cireşe gata culese. Gustaţi din coş cireşele de mai ale poetului!
(Click pe linck.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu