Între cele două păuniţe ce-şi poartă maiestos falnicul evantai al cozii, privirea nevolnică a pensionarului aşezat pe bancă; sprijinindu-se de vânt să-şi amintească parfumul. Un soare potolit de octombrie se strecoară sub piele încălzindu-mi umbra gândului după ce razele mângâiaseră parşiv în trecere merele din livadă. În urmă, apa sărată a mării a măcinat ţărmul de unde plecasem. În zarea de dinainte cerul lustruit de valuri pregătea înserarea. Amăgesc întârziind pe punte iarna ce va să vină...
Aici sunt textele
http://calinhera.wordpress.com/2012/10/08/de-ce-ies-oamenii-la-pensie/#more-9388
M-a amuzat imaginea. Nu spui nimic despre paunita de langa tine. Poate o fi o paunita din propria ta ograda (o nepotica), asa ca ma fac ca nu abserv omisiunea. Mi-a placut umorul ce razbate din text. Continua!
RăspundețiȘtergereDrept la tinta ca un adevarat vanator!...
RăspundețiȘtergere