Lumi paralele

            Geamul meu privit dintr-o parte, redesenează spaţial un vitraliu de frunze galbene – roşii, mişcate de îndeletnicirea stăruitoare a unor vrăbiuţe, patru – cinci, niciodată nu ai o estimare exactă, nu le poţi număra prinse în jocul unei gimnastici aparent dezordonate, ce leagă cu zborul lor scurt o logică doar de ele ştiută. Copacul acela e universul lor. Un fel de bibliotecă naturală. 
            Poate că vrăbiuţele mele sunt în sala de lectură şi citesc acum cu pasiune cărţile lor fundamentale. Par concentrate să înţeleagă literele (invizibile ochiului meu imund, afectat de televizor) risipite pe frunze în straturi a căror fior trebuie recuperat şi aşezat pe rafturi într-o ordine anume. Mişcând cu ciocul, deschid tainiţe şi legături noi, încă neexplorate.  Fiecare îşi parcurge poemul său. Când şi când, pare a fi descoperit o imagine unică, o metaforă nepereche şi îşi cheamă alături o parteneră (sau partener după caz) de studiu, s-o împărtăşească împreună. Se sfătuiesc ciripind secunde bune şi, mulţumite se despart fiecare în poema lui.

          Ore întregi, privesc cu o încântare aparentă, liniştea aceea lipsită de patimă, fără încleştare şi, nu înţeleg de unde atâta detaşare dementă. Îmi vine să pun televizorul la geam.

          E un sacrilegiu! Vrăbiile astea sfidează! Încă n-au aflat în bibliotecă, la ele pe ram, că Dan Diaconescu viu, în carne şi oase, candidează şi se bate cu Ponta pentru un loc de deputat în colegiul şase, la Tărgu Jiu.

          Ce circotecă!

          Ce lumi paralele!

          Ce timpuri grele!...