Rubrica prietenilor. Din nou Nicolae Radu
La noi este bine.
Ne bate o fericire de ne lasă urme.
Bucuria ne
înconjoară fruntea cu spini.
Dragostea ne
înţeapă cu vârful de lance.
La noi e bine.
Îngeri cu coarne de ţap, ne spală
picioarele crăpate cu apă de baltă clocotită, suntem răstigniţi pe cruci
metalice abia scose din cuptor. Se aruncă asupra noastră cu pietre colţuroase,
ne zvârcolim neputincioşi sub ploaia de rocă.
Insă la noi este bine.
Câmpiile înverzite sunt departe.
Izvorul, copacul, floarea, le desenăm din îndepărtate amintiri. Nu mai ştim
nimic despre cei pe care odată îi
iubeam, sau speram că ne iubesc... Iubirea – o fotografie ştearsă, făcută cine
ştie când.
Odată cu
deşertul, soarele ne arde şi pe noi. Noaptea până şi luna are razele fierbinţi.
La noi este bine.
Ne ciocnim unul de altul, nu ne interesează, nu ne zâmbim, nu are rost să
ne vorbim. Bărbaţi, femei, nu mai avem vârstă. Oglinda orizontului spălăcit de
albastru, ne răsfrânge pe mine şi pe
tine inutil. Cel de alături sunt tot eu. Vedem aceleaşi filme care povestesc
despre mine, cărţile pe care le citim au acelaşi personaj, tot eu. Nu mai sunt
războaie, accidente, violuri. Ştirile au dispărut.
La noi este bine.
Dormim fără griji, visele au uitat
drumul spre somnul nostru, adio coşmaruri sau chemări erotice. Am uitat să
iubim. Să iubesc pe cineva de lângă mine seamănă a egoism. Să te sărut, e ca şi
cum mi-aş săruta propriul trup. Singurul lucru care ne mai frământă este întrbarea : când vom deveni ţărână?
Speranţă ucisă.
Moartea nu are nevoie de noi, s-a plictisit de chipul meu.
Caută pe
cineva care să nu-mi semene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu