Fântânarul

Când mângâi cu arcuşul corzile unei viori, tensiunea braţului se eliberează şi zborul sunetului desenează arabescuri pe cerul albastru. Dacă vântul din senin se dezlănţuie şi aripile încep să simtă împotrivirea, trebuie să te strecori atent pe sub curenţii de aer sau pe deasupra lor, pentru ca rafalele să-ţi lase liberă şi fluentă mişcarea aripilor.

E important dacă mânuieşti un Stradivarius să ai curajul să abandonezi arcuşul în voia lui, să-l laşi să atingă cum simte el mai bine, apăsat sau cu fineţe desăvârşită corzile instrumentului, pentru a înflori în cutia de rezonanţă sufletul ascuns al lutierului.

Nimic nu trebui să tulbure acele clipe egale cu ele însele!

Am supralicitat! Dar e firesc atunci când locul pe care-l ocupă Simona Halep e nr 1 mondial.

Meciul de aseară din sferturi de la Indian Wells cu Petra Martic a semănat cu un concert în aer liber la două viori, desfăşurat pe o esplanadă la malul mării, în ciuda faptului că ne aflam în mijlocul deşertului. Dinspre larg briza mării îndepărta sau apropia mingea portocalie, dar nimic nu denatura linia melodică plină de forţă a acelui duel. Fileul a înclinat o vreme de partea Simonei. Şi românii din public desfăşuraseră steagurile tricolore ca să-i arate direcţia de deplasare a vântului, dar Petra Martici continua să lupte cu încăpăţânarea proverbială a neamului croat.

A trebuit să coboare ca de fiecare dată din tribună fântânarul Cahill, să sleiască pereţii cu scandările sale şi să liniştească apele, pentru ca zâmbetul  deschis de învingător al Simonei să umple ecranul. 6-4/ 6-7/ 6-3/

Avem semifinală de turneu! Suntem aproape de ţintă. Şi o declaraţie plină de sens. „Nici eu nu ştiu cum am câştigat!”

Ştim noi Simona! Eşti numărul 1 mondial!