Nu e fair play să scriu
despre Simona Halep doar la victorii! V-aţi întrebat vreodată cât de plicticos şi
obositor ar fi un parcurs pe un drum de şes, drept ca-n palmă, fără suişuri şi
coborâşuri, fără serpentine periculoase care să-ţi dezvăluie în balanţă,
adâncimea prăpastiei şi perspectiva de încântare când ai căpătat suficientă înălţime
şi stăpâneşti cu privirea dintr-un refugiu bine plasat, miracolul vieţii întins
la picioarele tale. Şi ţi se pare măcar câteva clipe că-l domini, ca imediat să
constaţi coborând în tine că urcuşul nu s-a terminat, şi alţi bolizi vin din
spate, şi te depăşesc.
Acolo sus se întâmplă să-ti
ţiuie urechile şi să nu-l mai auzi pe cel din dreapta pilotul Daren Cahill care
te îndeamnă să continui să mai faci un efort să rămâi primul, să-i aliniezi pe
toţi în urma ta.
Poţi cădea în depresie
copleşit de oboseală, te opreşti la prima cabană şi înfrânt te prăvăleşti în
somn, nu în prăpastie… până a doua zi când o iei de la capăt.
Ar fi timpul noi ca spectatori
excursionişti, conduşi pe drumul istovitor dar privilegiat al zeilor pe care
nici nu l-am visat, să depăşim stadiul de turbulenţi trişti de comportament încercat
în coada cometei Halley!... Să scoatem dacă se poate mai puţine scântei pe nări
în pauzele de publicitate!
Prea adesea uităm că Simona
e Halep nu e Halley! şi e deja pe munca ei, o stea! Ar fi un semn de
civilitate! Nu-i aşa că am dreptate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu