Ţiriac spunea mai demult când ascensiunea
Simonei Halep era la început, că valoarea îţi este conferită şi tu eşti
conştient că o ai, atunci când intr-o zi mai proastă, câştigi meciurile cu
adversari egali ţie sau mai puternici, dintr-o anumită inerţie. Cum ar
veni, umbra rachetei tale ar funcţiona singură, dincolo de racordul ei tensionat
s-ar deschide ca gura unui monstru adevărat, ca o gaura neagră stând să înghită
ghemul acela portocaliu şi scuipându-l apoi nevăzut în terenul
adversarului paralizat. Oricum s-ar numi bietul de el, n-ar mai ştii cum să înţeleagă unde s-a întrerupt logica balistică a mingii!
Dar problemele adevărate ale Simonei sunt
atunci când întâlneşte un adversar mult mai slab cotat şi care de la primele schimburi
devine imprevizibil. Nestăpânind regulile de bună cuviinţă, cu obrăznicie,
crezând că se află în spatele blocului, purcede la bătut cu temeinicie covoarele.
Se stârneşte praful şi nu se mai vede nicicum soarele… Pare că ar fi venit OLAFUL.
Aşa s-a întâmplat cu Ostapenko la Roland Garros
şi era să se întâmple azi-noapte la Indian Wells cu Caroline Dolehide
Fie vorba între noi, fata aia Caroline cu braţul
ei fără milă, semăna cu madam Dăncilă scuturând imunoglobine…
Bine că nu ne-am făcut de ruşine! 1-6/ 7-6/
6-2/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu