Îmi place să
am întotdeauna un unghi de vedere diferit în abordare. Mie întâlnirea de la
Sheida de ziua poeţilor mi s-a părut că a avut în ea o poezie aparte. Fără
străluciri şi festivism opulent, fără ca geniul să bântuie decisiv în neorânduiala momentului cu
versurile lui rebele şi înţesate de orgolii.
A fost dacă m-aş putea gândi la un concept aşezat, o poezie de mijloc. De mijlocul zilei, cu plăcerea de a te afla la masa de joc în mijlocul unor poeţi oneşti, de o înălţime rezonabilă a spiritului, legaţi de un exerciţiu comun care să le dea măsura că se află, nici mai la stânga şi nici mai la dreapta decât în centrul imaginii.
Decartând buchea paginii şi împărtăşind între noi vin şi anaforă, am mai înălţat un steag pe zidul cetăţii.
Vin şi anaforă, accept în numele adevărului că a fost doar o metaforă. La praznicul de cuvinte s-a servit în tăcere din plin, plăcinte şi bere…
Mulţumirile, cui se cuvin!!!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu