vineri, 31 ianuarie 2020
Festivalul (Inter)Național de literatură eCREATOR la cea de-a VII-a ediț...
Secvente din timpul Festivalului eCreator daruite de TV Maramures. De
la minutul 31, cu si despre Ion Toma Ionescu, laureat al Premiului
Special de Poezie pentru volumul Al cincilea anotimp. Din pacate,
ghinionistul de serviciu, cel ramas intotdeauna fara scaun la masa
scriitorilor, tocmai cand Marian Ilea imi creiona un inspirat
Laudatio(nu am avut parte de prea multe la viata mea!...) impreuna cu
Romeo Ioan Rosiianu, s-a stricat aparatul de filmat... (Clic pe link
pentru redare)
joi, 30 ianuarie 2020
Efectul ploii după seceta prelungită
Am traversat nopţi albe exotice, anihilând efectul
de seră cu care era agresat interiorul corpului meu, cu antibiotice şi cu
zâmbetele Simonei Halep, oferite ca talisman, după fiecare victorie la Openul de
la antipozi.
S-au terminat şi antibioticele, Garbine Muguruza a
stins zâmbetul Simonei şi pot începe zilele negre în care nişte nerozi, vor
jubila că Halep, muza mea, n-a apucat să stingă lumina în finală. Iar eu, FOSTUL
BOLNAV, trebuie să revin în doze mici la o viaţă normală.
N-am mai scris de o veşnicie; nici tablete, nici
proze, n-am mişcat nici poze(Fotografii mişcate)… Va trebui să re-învăţ vâslind
pe hârtie, cum se scrie poezia vie. Să
ţin în echilibru cuvintele amestecate într-un lighean de argint, de la
izvoarele fluviului Tibru până la Marea Tireniană, mângâiat de soare şi clătinat
în lotcă pe valurile de absint şi votcă.
Vorba aia, după secetă să vină ploaia!...
miercuri, 29 ianuarie 2020
În transă 6-1/ 6-1/ la Australian Open
Un meci sub vrajă. Simona Halep a fost magnifică
într-unul din cele mai frumoase meciuri ale sale. Anett Kontaveit nu a kontat
astăzi şi nici nu avea cum să konteze în nici un set, Simona jucând aproape
fără greşeală, aşa cum am mai văzut-o doar la Wimbledon în finală cu Serena
Williams.
Ar merita cu prisosinţă să-şi mai pună o perlă la
pandantivul regal, şi, sunt convins că ar ştii să-l poarte cu eleganţă
exhaustivă, dansând la balul campionilor, cu Nadal… O va face dacă va reuşi să
rămână mai departe pozitivă, să nu-şi iasă din fire şi să se poticnească, împleticindu-şi
picioarele în propria umbră, spre linia de sosire.
Sunt aproape sigur că Darren Cahill, marele ei
antrenor ştie să o ţină în priză, inventând sub haioasa lui pălărie o briză
polară, să-i potolească furtuna solară, din interior.
Felicitări fată dragă! Şi dincolo de glorii şi
ranguri nu uita să zâmbeşti! Iar puiuţilor de canguri să le dăruieşti până
pleci, o mâna de seminţe româneşti de iarbă din Carpaţi!
marți, 28 ianuarie 2020
Nopţi albe
Azi noapte pare sa fi cochetat cu escorta. La un
moment dat am aprins lumina ca sa o pot desluşi, să văd şi să analizez cât se poate de neutru,
cum se apropie, cum îmi dă târcoale încercând să mă învăluie, să mă păcălească,
să-mi distragă atenţia de la viaţă. Mă aflam la capătul unei călătorii într-o
vară ce se desprindea greu dintre dealurile
unei copilării ce-si amestecase cumva trăirile cu dorinţele viselor neîntâmplate.
Descinsesem la o nuntă la care am ajuns prea târziu. Se spărsese deja
evenimentul, mirele şi mireasa plecaseră să-şi numere banii, un prieten străvechi
şeful serviciului personal de la Marea Uzină, căzut, călcase greşit, tocmai
încerca să se ridice singur şi individualist din praful drumului. Nu prea
rezista el la băutură nici când era tânăr, dar se dovedise seara prea tristă ca
să nu-şi înece amarul unei decepţii preconizate. M-a recunoscut totuşi şi s-a
abandonat într-un zâmbet obtuz, aş fi vrut să-l ajut, dar braţul îmi era
amorţit, stângul sau dreptul, care braţ(?), oricum nu ar fi avut relevanţă căci
încă nu reuşisem să mă stabilizez, înăuntru sau în exteriorul existenţei.
În stânga şoselei se deschidea un drum către vârful
dealului. Spre acolo mă dirijau gânduri neclare rămase dintr-o tinereţe
rătăcită. Către marginea satului ştiam un slon plasat mai departe de case cu
miros de fân răscopt, dar nu eram sigur că slonul acela nu era cel din Dosarul
Albaştrii, dintr-o altă noapte. pârjolită de flăcările ascunse în dansul unei
copile (Lady Mara)…
Mai că aş fi vrut acolo să înnoptez în tăcerea mea
ca altădată, să sporovăiesc cu stelele. Greierii îmi împuiaseră urechile Nu
eram singur în secvenţele ce şerpuiau pe lângă mine în albia nopţii. Trei
tinere domnişoare, blonde, verişoare mai de departe ale soţiei, îmi făceau semn
să mă apropii de bancă să respir din aerul lor. Mă ştiau desigur, m-am trezit
mângâind şoptit sub o indecentă croială, coapsele şi sânii versurilor mele de
dragoste. Numai că aveam o problemă chinuitoare fără îndoială şi practic cu o
singură ieşire spre o toaletă ecologică, sau un boschet. Presiunea devenea fără
limită şi versurile în general scurte ale poeziilor mele s-au dovedit lungi, se
scurgeau în jos pe pantaloni. În privirile lor tulburi au început să şiroiască,
babalâc bătrân(!) se citea pleonasmul lăbărţat pe buzele lor subţiri…
Am trecut odată cu drumul înapoi, într-o nouă etapă.
Mă scăldam în transpiraţie ca într-o apă bolnavă. De partea cealaltă fântâna
lui Tobârlan străjuită de nuc. Sub nuc sprijinită de tulpină, mama şi alături în
lesă un guştere. Mi-a făcut semn să mă dezbrac, mi-a luat hainele, le-a spălat
şi le-a întins pe gard la uscat…
luni, 27 ianuarie 2020
Călărind un cal alb
Cu „bucuria
lecturii” citesc ultimele minute de pregătire înaintea partidei. Emoţia vine
odată cu imaginile mulţimii care se varsă ca o maree liniştită pe străzile
complexului de la Melbourne Parks, către tribunele arenei Rod Laver. E 2 noaptea,
ora Bucureştiului şi la antipozi suntem în plină zi. Simona îşi leagă cu grijă
şireturile de la adidaşii ei personalizaţi, de parcă şi-ar pune aripi nevăzute
la picioare. Îşi potriveşte cozorocul în respect pentru soarele australian care
a făcut atâtea ravagii, îşi roteşte în control radarul gâtului, mai face câteva
mişcări şi porneşte încrezătoare către dreptunghiul lagunei albastre.
Îi
povestise Darren Cahill cum cangurul, într-o luptă cu câinele Dingo, se apără
într-un mod foarte interesant, îndreptându-se întotdeauna spre apă, unde
încearcă să-şi înece duşmanul. Şi încă un fapt de ţinut minte. Dintre
multiplele curiozităţi, cangurii nu ştiu să meargă cu spatele, ei avansează
doar cu faţa-nainte.
Mertens
îngândurată pare uşor copleşită Simona
intră şi priveşte cu ochii ei senini spre locul în care ştie că o aşteaptă
echipa. Şi începe duelul.
Belgianca
serveşte mai puternic, dar greşeşte suficient de mult. Simona nu arată încă cea
mai bună formă sportivă, dar o analiză făcută cu acurateţe ne arată uşor că a
crescut de la meci la meci în acest turneu. De obicei când porneşte greu are
viitor, se opreşte sus!
Cum v-am
mai spus, o ştim cu toţii, Simona n-ar mai fi Simona, dacă nu ne-ar da emoţii.
După un deal, e sigur o vale şi iar un deal!... Important să rămână cu biciul
în mână şi călare pe cal!...
Simona Halep
- Elisa Mertens 6-4/ 6-4/ O partidă de zile mari
Călărind
un cal alb în nopţile albe. Ar mai fi două… Ce strălucitoare nopţi!
sâmbătă, 25 ianuarie 2020
Australian Open. Nopţi albe
Sunt pe planetă nopţi albe fastuoase care se urcă în tren (de
preferinţă Orient Expres), undeva într-o gară din estul extrem și trecând peste
meridiane și traverse, traverse și meridiane, coboară la capătul călătoriei în
aclamaţiile mulţimilor. De exemplu sărbătoarea anului nou, începută la Kiribati
sau pe una din insulele Japoniei al cărui cortegiu de focuri de artificii,
efecte pirotehnice și lasere, aprind cerul oră după oră, până în celălalt
capăt al drumului, dincolo de insula Samua,.
Dar sunt și altfel de nopţi albe, când întreaga planetă rezonează în același
timp, fără osebire de meridiane, de religii, de speranţe. E un timp al zeilor,
trăit cu intensitate și el se proclamă mai ales când omenirea respiră prin plămânii
jocurilor sportive. Olimpiade, Turnee Mondiale de Fotbal, sau Turneele de Mare Șlem
ale tenisului. Cu siguranţă sunt evenimente şi de altă natură care strâng în
jurul televizoarelor sute de milioane de oameni. Mi-aduc aminte primul pas pe
lună, ce nebunie ce concentrare globală! Îmi pot închipui şi așteptarea
exaltată cu ochii spre bolta cerească a omuleţilor verzi, veniţi sǎ ne salveze
cu farfuriile lor zburătoare, înainte ca minţile înfierbântate ale unora sǎ
declanșeze butonul roșu…
O să-mi spuneţi că exagerez! Dar sǎ stai până dimineaţa, cu radarul aţintit pe
mingiuca aia cât piersica… Sǎ tremuri la fiecare impuls, la fiecare ezitare, în
fluxul exact şi egal al sistolelor electrocardiogramei planetei şi să rămâi în
control, în raport cu punctajul înregistrat de racordul fin al rachetei… Să
vezi cum pălesc şi se sting pe râd în jur stele strălucitoare precum Serena
Williams, Karolina Pliskova, Naomi Osaka şi să te încăpăţânezi să continui să luminezi
cum face Halep a noastră pe bucata ei de cer, garantez că nu e o exagerare!
E un privilegiu să te putem urmări Simona şi săptămâna
următoare!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)