Am traversat nopţi albe exotice, anihilând efectul
de seră cu care era agresat interiorul corpului meu, cu antibiotice şi cu
zâmbetele Simonei Halep, oferite ca talisman, după fiecare victorie la Openul de
la antipozi.
S-au terminat şi antibioticele, Garbine Muguruza a
stins zâmbetul Simonei şi pot începe zilele negre în care nişte nerozi, vor
jubila că Halep, muza mea, n-a apucat să stingă lumina în finală. Iar eu, FOSTUL
BOLNAV, trebuie să revin în doze mici la o viaţă normală.
N-am mai scris de o veşnicie; nici tablete, nici
proze, n-am mişcat nici poze(Fotografii mişcate)… Va trebui să re-învăţ vâslind
pe hârtie, cum se scrie poezia vie. Să
ţin în echilibru cuvintele amestecate într-un lighean de argint, de la
izvoarele fluviului Tibru până la Marea Tireniană, mângâiat de soare şi clătinat
în lotcă pe valurile de absint şi votcă.
Vorba aia, după secetă să vină ploaia!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu