Azi noapte pare sa fi cochetat cu escorta. La un
moment dat am aprins lumina ca sa o pot desluşi, să văd şi să analizez cât se poate de neutru,
cum se apropie, cum îmi dă târcoale încercând să mă învăluie, să mă păcălească,
să-mi distragă atenţia de la viaţă. Mă aflam la capătul unei călătorii într-o
vară ce se desprindea greu dintre dealurile
unei copilării ce-si amestecase cumva trăirile cu dorinţele viselor neîntâmplate.
Descinsesem la o nuntă la care am ajuns prea târziu. Se spărsese deja
evenimentul, mirele şi mireasa plecaseră să-şi numere banii, un prieten străvechi
şeful serviciului personal de la Marea Uzină, căzut, călcase greşit, tocmai
încerca să se ridice singur şi individualist din praful drumului. Nu prea
rezista el la băutură nici când era tânăr, dar se dovedise seara prea tristă ca
să nu-şi înece amarul unei decepţii preconizate. M-a recunoscut totuşi şi s-a
abandonat într-un zâmbet obtuz, aş fi vrut să-l ajut, dar braţul îmi era
amorţit, stângul sau dreptul, care braţ(?), oricum nu ar fi avut relevanţă căci
încă nu reuşisem să mă stabilizez, înăuntru sau în exteriorul existenţei.
În stânga şoselei se deschidea un drum către vârful
dealului. Spre acolo mă dirijau gânduri neclare rămase dintr-o tinereţe
rătăcită. Către marginea satului ştiam un slon plasat mai departe de case cu
miros de fân răscopt, dar nu eram sigur că slonul acela nu era cel din Dosarul
Albaştrii, dintr-o altă noapte. pârjolită de flăcările ascunse în dansul unei
copile (Lady Mara)…
Mai că aş fi vrut acolo să înnoptez în tăcerea mea
ca altădată, să sporovăiesc cu stelele. Greierii îmi împuiaseră urechile Nu
eram singur în secvenţele ce şerpuiau pe lângă mine în albia nopţii. Trei
tinere domnişoare, blonde, verişoare mai de departe ale soţiei, îmi făceau semn
să mă apropii de bancă să respir din aerul lor. Mă ştiau desigur, m-am trezit
mângâind şoptit sub o indecentă croială, coapsele şi sânii versurilor mele de
dragoste. Numai că aveam o problemă chinuitoare fără îndoială şi practic cu o
singură ieşire spre o toaletă ecologică, sau un boschet. Presiunea devenea fără
limită şi versurile în general scurte ale poeziilor mele s-au dovedit lungi, se
scurgeau în jos pe pantaloni. În privirile lor tulburi au început să şiroiască,
babalâc bătrân(!) se citea pleonasmul lăbărţat pe buzele lor subţiri…
Am trecut odată cu drumul înapoi, într-o nouă etapă.
Mă scăldam în transpiraţie ca într-o apă bolnavă. De partea cealaltă fântâna
lui Tobârlan străjuită de nuc. Sub nuc sprijinită de tulpină, mama şi alături în
lesă un guştere. Mi-a făcut semn să mă dezbrac, mi-a luat hainele, le-a spălat
şi le-a întins pe gard la uscat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu