Diferendul dintre mine, no name-ul, şi prietenul meu, marele
Vlasie(a fost ziua lui, La mulţi ani!), a început când i-am cerut ca, ceea ce
trebuia să fie a şasea mea carte de poezie în portofoliul publicat de Paralela
45 (era încă editura lui), să facă parte dintr-o serie prestigioasă, Opera
poetică, pe care abia o începuse. Mizam pe prietenie, împărţisem cu el pelinul,
e drept nu în pahare de acelaşi fel, viaţă le mai desperechează, intervine
destinul.
Ştia în amănunt opreliştile pe care le-am traversat, la început
împreună, în Dosarul Albaştrii al deşertului roşu, şi voiam să recuperez timpul
pierdut, sărind nişte etape. Eu vedeam o potecă răzbind dintr-o tulburare de
ape!…
Cum să stea bietul meu Argintarium, copil din flori, la aceeaşi
masă într-un planetarium cu aştrii strălucitori?... În principiu ştiu că el
avea dreptate! Dar imaginile din biblioteca mea pe care le postez acum, răspund
altfel:
Uite că se poate sta!… Ceea ce demonstrează până la proba
contrarie că orgoliul e rotund ca pământul, şi-n rotaţia, şi revoluţia lui, totdeauna
găseşte o soluţia altruistă, o potecă de avarie, cuvântul de aur care uneşte şi,
rar într-o bibliotecă ţine seama de alfabetar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu