Sohodol. 24 febuarie 2024 - rescriere
 
Cam pişicher Dragobetele
sărută fetele...
Fetele nemăritate,
dar şi nevestele tinere, 
pe furate...
Ele seamănă ceaţă
şi uitare de sine 
geamănă,
cât să ceară neîngrădit
o sărutare de la iubit.
 
Cum să nu-ţi placă 
dulceața 
buzelor întredeschise!? 
Și fară cuvinte
le-nveți să tacă,
le răsfeți ca în vise 
și le-nfășori 
în zăpada zânelor
ca într-un nor 
fierbinte...
Zăpada zânelor e strânsă
apoi într-o căldare
şi cu roua plânsă din omăt,
ajunsă acasă  stropeşti
apa din scăldătoare
 și o însoțești
cu însemne şi rune,
descântece şi cântece
de rugăciune,
să fi dintre fete
cea mai frumoasă!
 
Să se bucure hoţomanul
de Dragobete
şi la anul!
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu