Când intru pe blog, am o senzaţie neplacută (ciudată poate), ca şi cum m-aş fi întors noaptea dintr-o călătorie, în odaia mea pe care nimeni nu a mai aerisit-o de mult. Păienjenii şi-au ţesut pânza pretutindeni şi întunericul pare să fi profitat de structura de rezistenţă, abia isprăvită.
Degeaba aprind lumina, ceaţa îmi intră în ochi înţepându-mi retina, precum frigul în vârful Parângului săptămâna trecută, sus de Rânca, spre Obârşia Lotrului, când am urcat în nori.
Pasărea ceţii e bolnavă, i s-a îmburuienat zborul. Seamănă cu o moară de vânt cu spetezele înţepenite. Don Quijote cu lancea lui, s-a rătăcit se pare prin padurea de linkuri, pierzând iremediabil tărâmul făgăduinţei. În cine să-mi pun nădejdea, pe cine să mă bazez? Eu n-am însoţitori credincioşi, ca Sancho Panza, să mă ajute şi ce să zic, Dulcineele au cam rămas la Toboso…
Cum să ies la liman în jungla asta a Blogosferei, fără busolă, fără chei potrivite, cum să revin la un trafic normal.
Dacă vă abateţi cumva pe blogul meu cu bune intenţii, nu-mi vorbiţi despre SEO, taguri, gadgeturi că nu mă pricep. Spuneţi-mi în clar:
- Mă nene, sacrifică dracului pe Rosinanta aia că nu e cal, e măgar! Şi salam o fac.
P.S. Multumesc de răbdare şi chiar aştept un sfat, cum scap de UNKNOWN ZONE, cum scap de lincurile de la BlogMoney pe cuvintul "care", etc
P.S. Astept degeaba?...
