2. Fragment din Tobȃrlanii. Ediția a doua. Gușterele

Nota pentru Alin: 

Dacă reuşesc să termin edidiția a doua la Guşterele, promit  să lansez Tobârlanii cu ocazia evenimentului vostru de la Casa Dogarului Arena

                              *

            Înainte să bat la uşa unui alt iglu, am auzit un semnal sonor şi vocea tatălui meu prezentându-şi emisiunea locală pe un ecran uriaş. Întâi ceva ca o muzică a sferelor. Parcă se înviora ţâşnitura apei în arteziene. De undeva apăruseră fluturi albi şi albaştrii, se prinseseră cu stropii strălucitori într-un dans. Tata arăta pe ecran, cum nu-l văzusem niciodată. El îşi alesese ȋn cer o vȃrsta pe care n-o apucase ȋn viata normala. Ȋn plină maturitate, 55 de ani. S-a putut asta cu o dispensã. Era avocat o meserie pe care i-o sugerase tata-mare, dar pe care eu personal nu am stimat-o niciodată. Nu puteam ȋnțelege cum dreptatea se putea ȋmbrobodi cu abilitãțile avocãțești. Luase de la ăl bătrân servieta şi el singur avea îngăduinţa să treacă peste râu pentru litigii. Vocea îi rămăsese neschimbată.

            Citea un fragment din romanul său, Tobârlanii. Semăna cu un decupaj dintr-un jurnal de familie. Acţiunea era cursivă, se întâmplase recent. Văru-meu Cornel era eroul acelor pagini. Povestea era ciudată, dar textul te captiva ȋndeajuns.

            Cornel intrase de curȃnd pe insulã cu vârsta de după căsătorie. La atras de la ȋnceput cârciumă din igluul lui Nilã. Pe firma luminoasã se putea citi Cȃrciuma Dogarului, însǎ aprovizionarea cu alcoluri era o treabă anevoioasă ȋn condițiile date. Nilã meşterise din te miri ce alambicul, numai cǎ nu avea ce sǎ distileze în el. Ȋntr-o parte de luncǎ Nicolae plantase tot felul de pomi, dar nu erau încǎ pe rod. Din cartofi fermentaţi, reuşise un fel de whisky. Ȋn cârciuma intrau şi femei, căci în igluul din făţă, Miţa deschisese stabilimentul Crucii de Piatră şi curtezanele, în pauzele prelungite şi-ar mai fi clătit gura sporovăind. Lipseau fructele pentru lichioruri, cum lipseau şi clienţii dincolo, peste drum.  

            Partea periculoasă a afacerii, aprovizionarea cu fructe i s-a părut lui Cornel că-i stă la îndemână şi el a intrat în parteneriat cu unchi-său Nilã.

            A trecut râul şi nu departe a descoperit o livadă cu pomi exotici, portocali, migdali, lămâi. Din când în când poposeau cetele zgomotoase ale îngerilor, se înfruptau şi plecau în drumul lor mai departe. Cornel şi-a umplut rucsacul revenind, încă o dată şi încă o dată, iar la un moment dat nu s-a mai întors. Îngerii gardieni l-au închis. Încălcase normele locului şi consemnul dintre Tobârlan şi Dumnezeu. Tobârlan nici nu a vrut să audă, n-a dorit să intervină. De la o vreme nu-i mai putea ţine în frâu. L-a lăsat pe Cornel să-şi facă pedeapsa. Nimeni nu avea ce să caute dincolo de râu.

De aici ȋncolo tata avea un rol principal. Îşi terminase romanul şi ȋncheiase și lectura lui pe ecranul mare care se vedea din orice parte a insulei. Ȋn fața mea citise ultimul capitol cu finalul deschis. Nu putea sã-l lase așa!

           Ȋnaintea unei pauze de publicitate, la sfȃrșitul emisiunii, ne-a anunțat cã lucreazã asupra epilogului și are deja cȃteva idei. Dar ȋn primã instanțã, e important sã convingã jurații la tribunal și sã-l scape pe Cornel de condamnare. Pledase pe vremuri ȋn Merișani pentru colectivizare, așa ȋi ceruse funcția de secretar la sfatul popular. Nu faci ȋntotdeauna ce vrei! Acum trebuia sã pledeze pentru libertatea lui Cornel. Nu-și fãcea din asta un titlu de glorie, dar prezența lui Cornel ȋn studio ȋn dezbateri era obligatorie. Conta fiecare opinie! Nu se admitea nici o lipsã! Ȋn fond Cornel nu fãcuse de capul lui, așa ȋnaintau vremurile, cu strȃmbãturi.

           Ca autor, Toma putea sã decidã asupra finalului cãrții sale, dar epilogul cu siguranțã va avea urmãri. Situația pe insulã devenise tensionatã. Prea grea și importantã decizia ca sã-și i-a asupra lui toatã rãspunderea. Ȋi va strȃnge pe toți Tobȃrlanii ȋn studio ȋntr-o Conferințã și vor hotãrȃ ȋmpreunã ȋn transmisiune directã, ca sã rãmȃnã mãrturie, ce vor face cu Tobȃrlan ãl bãtrȃn. Nu se mai putea trãi așa cu el! Se retrãsese ȋn coverga lui ca ȋntr-o chilie, suferind pentru toți.

Refuza mȃncarea, bãutura, nu-i trebuia nimic! Devenise o umbrã ce-i urmãrea ȋndeaproape pe toți ai lui, mustrȃndu-i și amintindu-le cã fericirea nu e veșnicã nici mãcar aici. Se credea Dumnezeu, dãdea edicte, stabilea reguli pentru insulã, le trimitea lui Toma sã le citeascã ȋn emisiune, se purta ca un dictator comunist. Nu mai ȋnjura de Cristoși! O luase razna, nu mai era ȋnțeleptul ce se dovedise pe pãmȃnt.

          De la un moment dat atenția lui Toma fu prinsã de ce se ȋntȃmpla la publicitate. Nu mai vãzuse reclama. Cuvintele se insinuau ȋn ecran pe fondul unor imagini care i se pãreau cunoscute.

          "Momente de Ogradã", este prima ediție a unei conferințe anuale despre tradițiile si locurile Merișanului, despre responsabilitatea lucrurilor care ȋți plac, despre familie și despre prieteni adevarați.

          Anul trecut am avut o ediție, sã-i spunem, pilot. Cei care au venit știu cã a fost despre muzica bunã, mȃncare la ceaun, vin curat tras ȋn oale de pamȃnt, pe care ȋl bei pȃnã dimineața si nu te doare capul, despre copiii care s-au jucat pe deal ȋn timp ce rockul se imprietenea cu satul.

        Totul ȋntr-o ogradã mare și, cel puțin, foarte frumoasã.

        Anul acesta va fi și mai bine, pentru cã așa sunt ȋntȃlnirile ȋntre prieteni: de fiecare datã mai bune.

        Mai binele acesta va fi fãcut de muzica celor de la ROA, RELATIVE, The Kryptonite Sparks si DJ Jiji. Surpriza este ca nu doar vor cȃnta, dar se vor ȋntrece ȋn gãtit alãturi de neȋntrecutele Maria și Nadia. (Maria, iarãși Maria, care dintre Marii?)

        Da, și mai avem vin d'ãla bun, dar si multe altele.
Sã nu uitãm, conferința noastrã este un eveniment al ȋntregii comunitãți a Merișanului și tot efortul acesteia trebuie recompensat pe masurã. Altfel spus, conferința noastrã va deveni anualã dacã ea se va putea susține singurã. 

        Accesul, ȋn limita spațiului oferit de ogradã, se face pe bazã de bilet, dupa cum urmeazã:

        75 de bilete la prețul de 150 lei care include accesul in ograda + cazare.

        100 de bilete la prețul de 100 de lei care include accesul ȋn ogradã, fãrã cazare.

        Parinții cu copii sub 14 ani (vai, cȃt or sa se mai joace prin ogradã ȋn timp ce pãrinții se bucurã de atomsferã), primesc acces gratis pentru cel mic.

        Detalii despre cum puteți achiziționa bilete la:
alin@dark-side.ro
alin.voica@inyourmind.ro 

        Ia uite de ce sunt ȋn stare nepoții Tobȃrlanilor! Locul nu e altul decȃt Cȃrciuma Dogarului din ograda lui Nilã. Acolo pare a fi Raiul, nu aici la noi pe insulã! Fãrã muzicã bunã, fãrã mȃncare la ceaun, fãrã vin curat tras ȋn oale de pãmȃnt, pe care ȋl bei pȃnã dimineața și nu te doare capul.

Ȋn Studioul principal Toma construise deja decorul. Nouã grãmezi de pietre ȋn fațã, iar ȋn spate la circa 20 de metri fȃntȃna lui Tobȃrlan cu gura decupatã ȋn peretele de ciment cȃt sã ȋntre coferul. La mijlocul distanței dintre pietre și fȃntȃnã, plasase un scaun cu trei picioare ca cel al Oanței. Deasupra fȃntȃnii, dealul prãvalit pe care se ghiceau terasamentele lui unchiu Nicu.
Grãmezile de pietre erau egale. Rãmȃnea ȋncurcatã treaba cu anii. Cum sã aduci personajele la aceeași vȃrstã? Nu era ușor, dar la dimensiunile astrologice, cerești, se putea orice cu puținã ȋnțelegere din partea Tobȃrlanilor ãștia ȋncãpãțȃnați!

Timpul de uriaș al lui Horia

Se zice cã ȋn ținuturile noastre mitice au trãit uriași. Argedava, Roșia Montana, Ardeu. Legendele și poveștile noastre tradiționale sunt pline de personaje urieșești titani care, ori se bat cu zmeul facãtor de rele oamenilor, alungȃndu-l, ca uriașul Novac( celebra Brazdã a lui Novac ce strãbate Cȃmpia Romȃnã n-ar fi altceva decȃt urma zmeului pus pe fugã de uriaș), ori sunt douã reprezentante ale sexului slab ce ȋși construiesc fiecare cȃte o cetate pe cȃte un vȃrf de munte și observȃnd una dintre ele cã e mai frumoasã a celeilalte, aruncã furioasã cãtre cetatea rivalei cu o stȃncã, retezȃnd vȃrful muntelui cu cetate cu tot, de-a rãmas pȃnã azi Muntele Retezat.( De remarcat slãbiciunea pentru frumusețe și competiția femininã care s-a transmis prin genã sau prin influiențã romȃncuțelor de azi.) 

Nici Strȃmbã-Lemne, sau Sfarmã-Piatrã nu sunt altceva decȃt niște uriași de treabã care au conviețuit ȋn bunã ȋnțelegere cu strãmoșii noștrii. Cu timpul și cȃt se poate de misterios, uriașii au pierit ascunzȃndu-și taina ȋn diverse grote și galerii secrete. Din cȃnd ȋn cȃnd ȋntȃmplarea scoate la ivealã cȃte un schelet de uriaș, complicȃnd greaua misiune a oamenilor de științã de a le ascunde taina și urmele.  

Ȋn viața realã, cea la vedere, s-au ȋntȃlnit de-a lungul timpului uriași mai mici, acceptați din punct de vedere științific. Unul a fost ȋmpãratul roman de origine tracã Maximilian Tracul care susțin istoricii cã avea peste 2,60 metrii ȋnãlțime. Mai spre zilele noastre Gogea Mitu cel mai ȋnalt boxer, un romȃn de 2,42 m era atracția Circului Globus prin anii 1930. A pierit la 22 de ani de o moarte suspectã, dar nu i-a pierit și numele, el a intrat ȋn vocabularul nostru de-aia putem rosti azi mȃndri:

Gogeamite (Gogea-Mitu) performanțã a realizat la Wimbledon Horia Tecãu ridicȃnd deasupra capului trofeul ȋnvingãtorului ȋn proba de dublu ȋmpreunã cu olandezul sãu zburãtor scutierul Julien Rojer.

Astfel ȋl putem trece de ieri pe Horia, fãrã teama de a greși, printre uriașii sportului. Doar Ilie Nãstase a mai avut onoarea sã fie primit dintre romȃni la masa zeilor și tragem nãdejde (trecem peste recentul accident) cȃt de curȃnd, s-o vedem acolo cu coronița pe cap și pe Simona Halep, sfidȃnd statura urieșeascã a titanilor

Și un supliment care se potrivește. Circulã o legendã ȋn Maramureș cã acolo s-ar fi stins ultimul uriaș. El se numea Cingalãu.(aduce cumva cu Tecãu la nume, nu?) “ȋnalt cȃt vȃrful Pietrosu” care avea o fatã frumoasã Rozalina. S-au ȋntȃlnit pe malul Izei cu un grup de oameni printre care cãpetenia daco-romanã Turda Robonban. Crezȃnd cã aceștia sunt jucãrii i-a luat acasã. Rozalina s-a ȋndrãgostit de Turda și dorea sã se mãrite cu el. Bãtrȃnul Cingalãu a simțit cã i se stinge nobilul neam și a pus la cale nunta celor doi.

Atȃt de fierbinte s-a rugat Rozalina toatã noaptea dinaintea nunții, sã nu mai fie uriașã și sã se poatã cãsãtori cu alesul inimii ei, ȋncȃt i s-a ȋmplinit rugãciunea transformȃndu-se ȋntr-o femeie obișnuitã de ȋnãlțimea Simonei. Din unirea lor s-au nãscut strãmoșii moroșenilor de azi.

Tecãu și Simona cȃnd au deschis ochii au vãzut pe fereastrã mai ȋntȃi marea albastrã. Ei par a fi din neam de titani. Stim noi ce urmași ai Cingalãului au coborȃt la Constanța venind din Sãpȃnța și risipindu-și sãmȃnța?...

Semn de Duminica

De școalã nouã

Din abecedarul lui Tomițã

- percepte biblice -

Oleg_07_3acadam_and_eve.275114215_std

Ana are mere coapte.

M-aș urca ȋn pom la noapte

sa le-ncerc gustul divin!

Dacã nu-i cu supãrare

le-aș servi... muiate-n vin!

Ȋncurcãtura zeilor

 

Cele douã sãptãmȃni ale Wimbledonului se apropie de final. Pentru noi romȃnii celebra  competiție pe iarbã a sportului alb a stat sub semnul sibilicei rostiri: Dacã Halep nu e nimic nu e!

Iacã-tã, cã și fãrã prezența agreabilã pentru noi recunosc a Simonei (eliminatã ȋn primul tur), previziunile pesimiste nu și-au gãsit rostul. Vom avea chiar și ȋn ultima zi prezent un romȃn care va lupta pentru trofeu, la una dintre finale și va ține arborat tricolorul romȃnesc pȃnã anul viitor deasupra bãtrȃnului templu.

Acum, dupã disputarea semifinalei romȃnești, știm cã el se va numi Horia Tecãu, dar la fel de bine putea fi și Mergea care mie mi s-a pãrrut a fi fost cel mai valoros dintre cei patru semifinaliști.

Ȋn chestia cu tricolorul, sincer sã fiu, nu m-aș mira dacã englezii ãștia conservatori nu ar avea ca la Roland Garros cutuma cu drapelele naționale, ei fiind mult mai atenți la culoarea chiloților albi ai sportivelor, decȃt la steaguri.

Dar sã revenim la Simona. Unii susțin cã a avut mare noroc și rãmȃne dupã acest Wimbledon, cu toatã contraperformața, tot pe loccul trei ȋn clasamentul WTA. Eu ȋnsã am o altã teorie mult mai credibilã. Nebunul ãla de Tsiparis, prin emisarii sãi bancari, a cumpãrat de la Drãgãșani un butoi cu vin “Casa Isãrescu” pentru ofrandã adusã zeilor, aceștia, sã-i monteze pe greci sã voteze NU la referendum. Ȋncȃntați de licoarea guvernatorului, zeii, protectorii Simonei. s-au ȋmbãtat atȃt de tare ȋncȃt au ȋncurcat-o pe Halep cu Monica Niculescu, conducȃnd-o pe aceasta din urmã din victorie ȋn victorie pȃnã era gata-gata sã intre ȋn semifinale.

Atunci s-a trezit din beție unul dintre zei și a cerut o fotografie. Nu i-a venit sã-și creadã ochilor! Mai erau doar cȃteva mingii și Monica intra ȋn semifinalã!...

Nene Isãrescule, Doamne ce greșealã! Dacã fãceai vinul mai tare, azi conta! Era sãrbãtoare, demisiona și Ponta, neputȃnd stãpȃnii criza de cernealã.

Mai glumim și noi.