Cronica unui targ _ Carte de poezie

15 şi un pic. Acorduri simfonice ample, aşa cum stã bine unei case care se respectã se revarsã din interiorul vechii clãdiri, sediul încã, zic gurile rele al Uniunii Scriitorilor. As putea sã mã snobesc puţin recunoscând bucata muzicalã, sau mãcar compozitorul, n-o fac din considerente stilistice.
,


Parcurgând programul afişat în holul larg unde editurile si-au garnisit pe standuri oferta cãrţilor de poezie, mã încredinţez cã memoria nu îmi joacã feste şi, constat astfel cã prima lansare de carte ar fi trebuit sã înceapã în Sala Oglinzilor de câteva minute. Gãsesc sala undeva la primul etaj, somptuoasã, cu pereţi îmbrãcaţi în lambriuri vechi aurite si oglinzi aristocratice veneţiene probabil, candelabre coborând spectaculos din cele patru colţuri ale tavanului, şi falduri grele ale draperiilor de catifea, strânse cãtre baza ferestrelor larg deschise, desenând arcade gotice plãcute privirii cãtre luminã.
Singurele lipituri, semne ale modernitãţii forţate, erau douã aparate climatice nemascate de o parte şi cealaltã a ferestrelor(cumva aduse în prim plan de vre-un contabil zelos, dornic sã-şi etaleze decontul financiar), doi ochi închişi ai realitãţii…
Un singur om, în cadrul ocupat de scaunele goale, meşterea ceva la nişte boxe şi microfoane. Cu siguranţã de-aici izvora alde Wagner…
Mã aşez în semiobscuritate, spre spatele sãlii şi aştept studiind ambientul. Frumos. Doar un miros înţepãtor, de vechi, de praf insinuant, potenţeazã patina vremi
/…/ Tui mama mãsii de treabã, (cu puternic accent pe litera F), cã dacã vorbeam ruseşte ne-nţelegeam româneşte! Nu ştiu, ai încurcat-o, o descurci/…/
Asta era un glas piţigãiat de femee ca un claxon. Sigur nu era vre-o femee de servici, ci una cu serviciul într-o camerã alãturatã, în dreapta mea, ce lãmurea principial, o situaţie.
Mã gândesc sã mai fac o turã. Cobor pe scãri şi trec din nou printre standurile editurilor. Parcã sunt în amvoul unei biserici de ţarã. Cãrţile stau pe rafturi cum picturile sfinţilor pe pereţi. Nimeni, nici-un enoriaş în afara celor câţiva vânzãtori, parcurşi deja ieri cu amãnuntul, nu stricã pioşenia şi reculegerea instalate sub rãcoare. Mã simt obligat sã vorbesc în şoaptã, dar cu cine ?...
In curte, dintr-o maşinã este descarcatã o ladã cu cãpşuni, şi din senin se stârneşte puţinã animaţie în jurul lãzii, dovadã cã Uniunea Sciitorilor e vie.
Revin în Sala Oglinzilor. Am obosit de atâta stat în picioare. Mai bine! Sã nu pierd timpul pot scrie ceva, am un carnet în geantã la îndemânã.
O voce caldã femininã la telefon, dintr-un birou alãturat, altul, acum în stânga, vorbeşte despre un premiu literar ce urmeazã a fi acordat unui scriitor American, s-au englez de origine românã.
/…/ Trebuie consultat domnul Manolescu, este de vãzut cum plãtim drumul, pentru cã probabil va veni cu familia /…/
E clar nimic nu mişcã fãrã ştirea mogulului.
Timpul se rostogoleşte lent, poate cã nici nu se rostogoleşte, e ca o linie dreaptã desfãşurându-se pe un arc de cer, şi descriind o altã curbã specificã, din perspectivã diferitã, cu alte înţelesuri neparalele şi inegale, dar cu aceeaşi origine, punctul de la care s-a pornit.
In salã mai intrã o femee între vârste, neutrã, acum suntem trei. Când şi când acordurile se întrerup în decor, pentru cã neutra ia ceva lecţii de redare a muzicii pe instrumentul acela pe al cãrui ecran se zbenguie licãrind nişte leduri.
Se încearcã şi microfoanele:”Zece… zece!”… Mirosul povestit mai devreme se insinuiazã ascuţit patrunzând în haine
/…/ Fãrã sã fim scârboşi unii cu alţii…nimeni nu mai munceşte. Zece afişe puteau fi puse, cât sã coste un afiş?...douãzeci de hârtii desenate, un baner, cât sã coste toate astea/…/
Vocea pare a lui Manolescu, e nefiresc, doar el e la Paris, ce sã caute aici mogulul, sau o fi vre-o stafie…Se discutã aprins despre tãierile de la buget.
/…/ E greşeala mea, voi renunţa la salariu Vã propun sã verificãm bugetul aprobat ultima oarã când aţi venit în ţarã. Au fost 2000 de lei şi eu am fãcut totul cu 1300./.../
Doamne, vocea lui Manolescu, cealaltã, prima, lângã mine, realã ca o minune a lui Dumnezeu care se întâmplã.
/…/ Pentru hârtiile alea şi un baner, 1300?/…/
/.../ Acopãr din salariul meu dacã asta e o problemã,/…/
Toatã discuţia se poartã în jurul unor afişe. A tãcut şi muzica, întreruptã de un telefon primit de omul cu tehnica. Nu-i plãcea maestrului. A tãcut şi Manolescul, probabil s-a înãlţat din nou la sfere... Doar vocea caldã, femininã dã în continuare relaţii despre concurs, premii, parteneriat cu slovenii, sârbii, Budapesta…
/…/ Bine, la revedere, disearã la Teatrul de comedie./…/
E trecut de 17. Bãiatul de la microfoane anunţã cã totul funcţioneazã, dacã vor sã se mai lanseze. Mai ceva ca la N.A.S.A.
*
Zvonuri de glasuri firave şi paşi la uşã, în sfârşit intrã timid poezia. Suntem un pâlc, unsprezece cu toţii, incluzând şi tehnicienii. Parcã-s mai mulţi la Piteşti, acasã, iubitorii de poezie.
/…/ Bunã ziua!/…/,
Il recunosc cu plãcere pe Soviany din fotografia de pe blog.
/…/Astãzi am sã vã prezint “Totul despre nimic” al lui Constantin Abãluţã
*
Interesant. Intrãm în normalitate. Oare ce mai urmeazã? Dacã ar fi dupã program; Ion Alui Gheorghe. Vine , nu vine, poate cã va veni, aş vrea sã vinã.
Lumea pare cã se adunã. Oarece animaţie...
/…/ L-am vãzut pe poet!./…/
Aici e simplu, dar care poet?... Sunt şi tineri, suspect de tineri, prea mulţi tineri pentru Alui Gheorghe, n-or fi ca la noi elevi, aduşi cu şcoala…
Apare în uşã un organizator, zâmbitor. (N-aş fi crezut sunt şi organizatori.)
/…/Vã propunem sã mergem în curte./…/
E mai bine în curte. Alãturi cineva testeazã un motor de rablã, camion ceva, nu conteazã rimeazã alb, dar orşicât: “Paşol na turbinca”!.
Inapoi în viitor, pe scãri, încolonaţi pe vechile amplasamente. Inţeleg în sfârşit, e Miruna Vlada cu patru tineri pentru un recital poetic, dar mai întâi V Leac, prezentat elogios de Muşina, o lansare de carte în cadrul seriei NEO…
Sala fremãtãtoare, gustã. Imi place şi mie aceastã “boalã a lipsei de semnal.”
*
Cei patru muşchetari într-un târziu pornesc ultimul asalt: Prişcu Denisa, Sorin Gherguţ, Moni Stãnilã şi Gabriel Daliş, haioşi, nonconformişti, afurisiţi şi speculanţi ai limbajului WINDOS câştigã lupta. Un simplu send şi poezia se rãspândeşte oriunde, simplu, fãrã fasoane,tot mai simplu.
Sala reacţioneazã ca o armatã care si-a depus armele şi aleargã înebunitã sã adune de pe cãmpuri flori ca sã-şi primeascã duşmanii cum se cuvine.


Mã bucur şi eu cã ţara nu va pierii.

Stirea: Neica Iulicã Bãdescu a trecut la PSD

                 Matinal, azi într-o conferinţã de presã extraordinarã, Ponta anunţã cu toatã inima lui roşie deschisã într-un zambet lãtãreţ, cum cã neica Iulicã Bãdescu, senatorele PDL şi-a pãrãsit corabia teribil ameninţatã de valurile protestelor sindicale, programate pe fondul mãsurilor de austeritate asumate cu cerbicie de harnicul premicuţ.
                 Sacrificiul de a dezerta împotriva firii, din miezul puterii l-a lãsat iniţial mascã pe PONTOSUL nostru lider social democrat, dar s-a repliat rapid şi vizionar(apanajul varstei imberbe) a început sa-şi plaseze déjà plombele, ca pe-un succes personal direct, pe fondul ciuruitului sãu partid.
                 Si purtandu-l în braţe pe Iulicã la fel ca pe sfintele moaşte, luã la rand toate televiziunile combatante ca sã cunoascã boborul vocea baritonalã a fenomenului, puţin exploatatã direct. Cu siguranţã altfel se va pune în valoare Iulicã al nostru, acum al lor, cand la scena finalã a moţiunii de cenzurã din sala parlamentului, corul de solişti PSD va executa în sol major aria calomniei punand cu botu pe labe criza, si clamand victorios unica soluţie originalã:
"Jos Bãsescu ! Jos Bãsescu!"

Eveniment la Pitesti

Respiratii

din marmidele
aburind
pe spinarile
cailor
se-mparte
ceata
cu gamela
in reference to: Google (view on Google Sidewiki)

Dosarul Albastrii - Capitolul 10 - Arestati de securitate

                În clădirea rece a securitaţii ne-au repartizat în birouri diferite, dându-ne în primire câte unui ofiţer. Eu am avut un locotenent cumsecade. Mi-a povestit ce se întâmplă. Când a venit maiorul aflasem deja câte ceva. „A recunoscut, domnule locotenent?” „Dumnezeii mătii, trădător de ţară, albaştri ai?... Vă satur eu de albaştrii!” Mi-a luat ochelarii de la ochi şi mi-a tras o palmă, cu sete, cu ură. Ce i-oi fi făcut? A mai înjurat o dată şi a plecat...

               În timp, m-am mai liniştit, obosisem, era trecut de miezul nopţii. Nici nu mi-am dat seama, scriam de câteva ore cu bună credinţă declaraţia, încercând să explic de unde putea să devină confuzia.
               Către orele două din noapte i-au adus din Bucureşti pe Claudia Duminică şi pe Vasile Iordache. Ei erau greii se pare. Pe la trei-patru, ne-au reunit într-o cameră. Un locotenent din cei tineri, Mugurel vecin de casă cu Gess a adus câteva pâini calde; era o brutărie prin apropiere. Devenisem prieteni, ne simpatizam. Claudia ne-a zis să nu vorbim că sunt microfoane. „Şi ce dacă sunt microfoane, sunt peste tot, să nu mai vorbim?...” “ Tovarăşe locotenent, cât e scorul în Cupa Davis?” ”Ne-au bătut, dă-i dracu’ dă americani.”
               Spre dimineaţă, mergând la toaletă l-am zărit pe cel cu colectivizarea legat la mâini. Se pare că filmul lor a avut o regie proastă, nu trebuia să-l vedem. S-o fi trezit comandantul?...
               Duminică, pe la zece, ne-au urcat într-o maşină un Gaz prăpădit, lăsându-ne pe fiecare la casa lui. Dar nu se terminase. Am găsit casa răvăşită. Lipseau cărţi şi manuscrise.
               Am aflat mai târziu că în acea noapte s-a mai chinuit cineva pentru noi: Augustin Z.N. Pop, criticul , el a citit toate manuscrisele noastre şi a pus verdictul la telefon dimineaţa: „Cel mult ăştia pot să strice limba, aici e tot pericolul”.(…)
               Finalul trebuia să fie apoteotic. Trebuia dat un exemplu. Tezele din iunie.(... ) Claudia m-a sunat a doua zi şi am mers împreună la judeţeana de partid să reclamăm, naivi ce eram!... Cu primul secretar a vorbit singură. O cunoştea, reprezentase judeţul la „Cântarea României” de mai multe ori, era şi frumoasă, doar cu „intoxicaţia” o cam zbârcise.
               Am fost sfătuiţi să stăm liniştiţi, pentru că „se repară totul”; şi să nu vorbim cu presa. Nu era nevoie de sfat, pistoalele ne înspãimântaserã.(…) Ce să se repare, cum să se repare şi cum să uiţi? Dar comandantul?... Uită el că a scos pistolul beat în faţa unor copii? El săracu’, oare cum se justifică? Nu vom fi oare eliminaţi, sterşi din evidenţa populaţiei> „Atenţie la maşini şi ieşiţi puţin pe stradă”, sunau avertismentele.

Licitaţie de moruni

            Astăzi mi-am propus să vorbesc despre link. Mă despart oarecum de anume explicaţii lingvistice, ce traduc termenul cumva lângă drum, cu o doză de patetism în parfum, ca fiind; un lanţ, un laţ, o verigă, o za… (Dacă sunt două, şi mă intrigă căci două sunt aduc a cătuşe, şi nu mă duc nici cu gândul la DNA, pentru nici o mătuşe.)

           Alţi exegeţi la rândul lor asimilează linkul mult mai poetic unui zuluf, cârlionţ, buton de manşetă… Frumos! Cui nu-i place o blondă discretă.

           Dar scoabă ?…e uşor desuiet. Era undeva un cloş ca o acoladă, cum că linkul i-o scoabă. (asta de la etcetera e précis o şaradă cu-o babă şi-un moş…)

           Eu nu sunt un specialist, dovadă locul de parcare la răscruce de vânturi pe mare, a blogului meu în Ze List.

           Aşadar contribuţia mea, definind, e că linkul e un cârlig în care se-agaţă şi muşcă, din acelaşi covrig şi-un morun şi-o plevuşcă…

           Revenind cred şi uitându-mă-n trafic observ că la mine pe blog linkează doar moruni, rari da buni, de catalog.

Foto: www.indd.tim.ro/rosturgeonsn/index

Psalm

a privit împrejur cumpănind
iscusitul Meşter
cerul cu focul luminãtorilor
apele şi pãmântul cu verdeaţã.
lucrul era bun

şi-a împreunat mâinile,
şi-n rugãciunea lucrãrii sale
l-a zărit pe om, dupã chipul lui
în lutul pamântului dându-i duh
scrie scriptura

şi-a mai trecut o zi
dar şi o noapte
cum sã-l laşi pradã singur
sã pazească via

cu grijă mare a scos o coastã
din somnul lui
şi a strãpuns cu ea
bulgãrele albastru storcând deasupra
boabe de rodie

îi plãcea cum se modelau
în cãuşul palmelor
rotunjimile coapselor
şi ascunzişurile femeii

astfel a fost searã
cerul apele si pãmântul
s-au potolit sărbătorind
împreunã ispitele nopţii

în dimineaţa celei de-a saptea zi
i-a poruncit omului
cu gândul curat
toate zilele vieţii lui
să-şi zidească femeea în iubire

şi înluminându-se
s-a depărtat

Albastrii - Intâlnire cu securitatea - Flagrantul

                Nae era acasă cu soţia, dar nu aveau nimic pregătit. I-am luat prin surprindere. Ne-am bucurat de revedere şi atât. Toţi banii adunaţi de prin buzunare nu ne-au ajuns să cumpărăm clasica noastră vodcă. Au mai venit încă doi prieteni. Ce puteam face? Gess (nu mai ştiu nimic despre ea) a găsit o gutuie: „o mănâc şi plecăm”. „Hai să facem un poker, sau n-ai nici beţe de chibrit?” Zis şi făcut!... Făcut doar pe jumătate, căci  în scurt timp, dintr-o dată, uşa casei (de ce încuiată?) se smulge din toc izbită cu zgomot. Apare în prim-plan o figură congestionată şi o mână tremurândă prelungind un pistol.
                 Filmul se derulează prost, cadrul se strânge, iar camera mică se umple cu zece, poate doisprezece securişti coborâţi din două sau trei maşini de miliţie. Un aparat foto cu blitz. “Aduceţi un scaun”, de unde ? înjurături; „mama voastră de derbedei”, „Europa liberă, jocuri de noroc ”… „Banii, unde sunt banii?”, şi cineva aruncând pe jos dintr-o servietă un muşuroi de bacnote! „Pozează Vasile!” „Stai, mă nu poza!” Strâng banii cu prezenţă de spirit, poate ne luăm şi noi mai târziu o sticlã cu votca, ce sticlã, o ladă de sticle... „Vă împuşc pe toţi, mă, vă împuşc”!... „Domnule comandant, ne trebuie doi martori”...Găsesc două babe, desigur… „Maică, Doamne păzeşte, ce furară copii ăştia?” „Poporul maică, pe dumneata, ţara, socialismul. S-au vândut capitaliştilor!... Gata procesul verbal?... Semnează maică!” „Nu ştiu să scriu.” „Pune degetul... Hai la maşini...Voi, în dubă, mă albăstroşilor!”

*

                Fila din dosar nr. 138/ Proces verbal/ Anul 1971,luna octombrie, ziua 09, în municipiul Piteşti./ Întocmit: Cpt. Stoica Ion, Lt. maj. Bilă Eugen şi Lt. Berechet Nicolae, (acum general fost candidat la preşedinţie).
                Astăzi data de mai sus fiind sesizaţi din oficiu, că în Şoseaua Giurgiului, nr 122 în imobilul numitei Lazăr Tudora se practică jocuri de noroc, ne-am deplasat la adresa mai sus menţionată unde în prezenţa martorilor asistenţi:
1. Jaravete Rada, fiica lui Marin şi Ştefana născută la 20 iulie 1924 în municipiul Piteşti, cu domiciliul în Şoseaua Giurgiului, nr 120.
2. Ştefana Floarea, fiica lui Marin şi Ana născută la 18 august 1901,în com. Albota, cu domiciliul în Piteşti, Şoseaua Giurgiului,nr 120 am constatat următoarele:
                În acest imobil, în a doua cameră (privit dinspre stradă în curte) am deschis uşa şi am găsit un grup de tineri care aveau cărţi (de joc)în mână, iar pe jos bani în bacnote de metal, deasemenea în cameră, mai se afla un aparat picup la care se audia muzică de jaz.( Simt nevoia să păstrez pe cât posibil exprimarea şi ortografia originală, dar vrea să aduc unele completări pentru înţelegerea exactă a poveştii. Spre exemplu sintagma „am deschis uşa”,se traduce adevărat – am smuls uşa din balamale -iar,cu privire la”, în cameră mai se afla un picup”- fac menţiunea că , acel pikup a ingheţat si acordurile Rapsodiei albastre s-au frânt sub ameninţarea pistoalelor, după pătrunderea în interior a organelor, pentru o mai bună comunicare cu noi, a vaşnicilor apărători ai democraţiei socialiste.)
               Trecând la identificarea tinerilor am stabilit că aceştia se numesc:
_Bădescu Georgeta, fiica lui Gheorghe şi Maria născută la 09 noiembrie 1952 în municipiul Piteşti, str.Viilor nr.14. (19 ani)
_Radu Aglaia, fiica lui Ilie şi Aglaia născută la 27 septembrie 1953 în com Zvariştea, judeţul Suceava, cu domiciliul în Piteşti, şoseaua Giurgiului nr 122.(18 ani)
_Radu Nicolae, fiul lui Constantin şi Virginia, născut la 3 septembrie 1951, în municipiul Galaţi, cu domiciliul în municipiul Piteşti, Şoseaua Giurgiului, nr 122.(20 ani)
_Badea Nicolae, fiul lui Petre şi Elena, născut la 3 martie 1952, în comuna Băiculeşti, jud Argeş, cu domiciliul în Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr 20.(19 ani)
_Costea Aurel, fiul lui Teodor şi al Anei, născut la 10 iulie 1950, în comuna Tulca, jud Bihor, domiciliat în Bucureşti la căminul studenesc Complex Regie, Bloc E, camera 022.(21 ani)
_Ionescu Ion fiul, lui Toma şi al Aureliei, născut la 2 noiembrie 1948, în comuna Merişani, domiciliat în municipiul Piteşti, cartier Trivale, bloc 42, scara C, apartament 14.(23 ani)
_Cîrstea Gheorghe, fiul lui Gheorghe si Filofteia, născut la 7 mai 1952 în comuna Boţeşti, judeţul Argeş cu domiciliul în comuna Colibaşi.(19 ani)
               Toţi cei de mai sus în momentul când am intrat, adică la orele 20,15 stăteau pe duşumea, cu excepţia celor două fete, având cărţile în mână, iar banii se aflau tot pe duşumea în mijlocul lor.
La intrarea în cameră, după ce ne-am declinat competenţa, s-au executat fotografii.
               După circa 20 de minute în imobilul mai înainte citat au mai venit 2 tineri, care fiind întrebaţi asupra identităţii lor am stabilit că se numesc:
_Bărbulescu Constantin fiul lui Nicolae şi Constantina, născut la 28 noiembrie 1953 în municipiul Braşov, cu domiciliul în municipiul Piteşti, Calea Bucureşti,bloc 27,scara B,ap 1.(18 ani)
_Vlasie Călin fiul lui Hristache şi Profira, născut la 02 mai 1953, în municipiul Buzău, jud Buzău cu domiciliul în Piteşti str Hamangiu, nr 6.(18 ani)
               Din camera unde au fost găsiţi toţi cei mai sus menţionaţi s-au ridicat fotografii, mai multe acte şi înscrisuri. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în 2 exemplare. Semnături: Organ de cercetare. Martori. Făptuitori.
               În continuarea procesului verbal menţionăm că la jocul de cărţi a mai participat şi Stancu Constantin, fiul lui Constantin şi Aurelia născut 15 ianuarie 1951 în comuna Schitu Goleşti, cu domiciliul în municipiul Piteşti, str 1 Mai, nr 42.(20 ani)
               S-au ridicat cărţile de joc şi suma de 5 lei în bacnote de metal. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în 2 exemplare: Organ de cercetare Martori. Făptuitori

*

               (Ar trebui să fiu cârcotaş să nu recunosc faptul că procesul verbal e realist dintr-un punct de vedere. La percheziţia corporală s-au găsit asupra noastră în total suma de 5 lei şi 35 de bani consemnată de altfel surprinzător de corect, renunţându-se la fişicul de bani din dotarea securiştilor aruncat ca pot, miliţienii fiind se pare, mult mai corecţi sau doar circumspecţi . Reacţia celor două babe, martorii flagrantului speriate şi ele de amploarea descinderii, a fost pe măsura evenimentului. ..."Cine veniră maică la copii ăştia, americanii, apără-ne doamne de duşmani!...s-au furară ceva bieţii de ei ?” ..."Pe dumneata te furară ţaţă Floareo, pe noi toţi, ei sunt duşmanii poporului,”..."Copii ăştia?... vezi Rădiţo, ţi-am spus eu să închizi găinile seara în coteţ....)

Timp încremenit

              Antoni Maria Gratiani toscan, secretar al papei Sixt al V-lea si nunţiu apostolic la Veneţia în anul de gratie 1564 despre romani nota:
/…/“Nu au legi scrise, ci toate sunt lăsate bunului plac al domnului sau al judecătorului.”
/…/”Dacă pârâşul jură de trei ori, repetând formula unui jurământ precum că cele declarate de el sunt adevărate, pârâtul este condamnat”
/…/”Dacă datornicul ar afirma sub prestare de jurământ, că nu trebuie să plătească i se iartă datoria.”
/…/”Dacă cineva a fost jefuit ceeace nu rareori se întâmplă, el reclamă ceeace i s-a luat si este despăgubit la porunca domnului din contribuţia comună a acelui târg sau sat…”
/…/”Bărbaţii desfac adesea căsătoria pentru cuvintele chiar cele mai neînsemnate, trimiţând soţiei carte de despărţire si plătind vistieriei doisprezece denari.”
              S-o luăm pe rând, gospodăreşte, după aproape 500 de ani:
/…/ Legi scrise… dacă sunt, nu sunt degeaba?… lăsate la bunul plac al domnului judecător Costiniu, (amărâtu că ăsta îmi veni în minte), potrivit obiceiului îndătinat?...
/…/ Dacă pârâşul jură de trei ori…. Păi nu-i aşa că jurământul pe biblie a rămas şi azi la mare preţăluire?…
/…/ Dacă datornicul…Câte guverne binevoitoare îşi iertară marii clienţi datornici ?... toate…
/…/ Dacă cineva a fost jefuit, ceeace nu rareori şi azi se întâmplă cu statul, cine-l despăgubeşte pe dânsul din contribuţia noastră comună, nu cu noi face blatul?…
/…/ Doar cu bărbaţii, deh, cine stă acasă în concediu maternal?... Azi femeile sunt mai umblăreţe, mai cetite, ele desfac şi trimit carte din Italia , Spania, în foncţie de denarii din vistieria masculului…
               Statornică naţie, cum stă ea încremenită în admiraţie, faţă de spiritul ei sublim!

Final de campanie - Povestea lui Alexandru

                      15 mai. Inchei aici campania pentru 2% dedicată lui Alexandru. Am să vă fac o mărturisire şi cu acest prilej, mea culpa.

                      Nu credeam că în zbuciumul apelor tulburi care ne inundă din păcate, şi devălmăşeşte aceste timpuri de criză profundă, ne-am mai putea desprinde de obiceiurile definitorii la o adică, ce ne fac uneori să fim stânjeniţi de faptul că suntem români.

                      Nu credeam că veşnica noastră nemulţumire, capra vecinului şi stârnirea câinilor cu bâta printre ulucile gardului, pot fi depăşite. Iată că m-am înşelat.

                      Susurul izvorului de munte unde stăpâneşte armonia, frumosul, dar şi omenia, mai poate fi auzit. Sentimentul înalt al dăruirii cu bucurie din puţinul tău, a biruit lăcomia şi avariţia.

                      Mai putem fi salvaţi, mai putem deveni învingători uniţi într-o clipă de gând, într-o idee, într-o luptă cu noi înşine şi cu destinul.

                      Cândva, prea mari cuvintele, dacă ne va ajuta Dumnezeu îi voi povesti şi lui Alexandru cerându-i să nu-şi piardă niciodată încrederea.

P.S. S-au strâns peste 600 de Declaraţii de care avem cunoştinţă. Mulţumim !

Pensionarul

http://polimedia.us/trilema/2010/concurs-de-proza-arhiscurta-editia-ii/

Pensionarul, ce fiinţã ciudatã!... Foşgãie ca furnica prin iarbã, la rãdãcina timpului, cãrându-şi în sacoşa lui goalã, tot mai greu umbra.
Toate-i sunt potrivnice!
Azi-noapte, banditul de pãianjen şi-a ţesut pânza în urechile lui clãpãuge. Spre dimineaţã, ceasului din perete i-a fost jefuit tic-tacul, şi ajuns târziu la farmacia din colţ, vãzu cã jandarmii puseserã lacãtul eliberând zona pentru o ameninţare iminentã cu bombe.
Taman azi când trebuia sã soseascã un transport de ceaiuri din fructe de pãdure.

De ce ma uit la Realitatea...Orei de foc?...

                    Mi-am pus de nenumărate ori problema, dar răspunsul oricât pare de ciudat nu a putut căpăta niciodată notă de trecere.

VOCEA DIAVOLULUI ar trebui să fie pe cât de mieroasă pe atât de vicleană, şi este. Gândul mă poartă fără putinţa vreunei sclipiri de îdoială către zâmbetul de gumilastic imberb întins pe faţa de copil bucălat a oanei stancu reflectându-se flasc pe ţeasta lucioasă a ursului în rostogolire catre popicele care stau să cadă una câte una sufocate de spaimă si acoperind apoi tot ecranul cu un nor de cenuşă victorios ridicat dintre ţăndările care se visaseră peste zi cristale Zwarovski.(Uff ce de virgule !...) Dar ce mă fac mai departe, căci imaginea satanei conform perceptelor iadului, trebuie să capete forma unei tinere dezbrăcate, dansând senzual, încolţită de ochii în flăcări, pofticioşi, din jurul mesei rotunde … Şi din păcate, imginaţia mea se opturează jucându-mi feste.

                    Există şi versiunea cealaltă, oribilă, animalică a unei capre şchioape care behăie chinuit vrajbă, şi este din plin postulată şi aceasta prin glasul vânăt al ursului în ora de foc.

                    Mărturisesc ca la spovedanie, că şi eu acum am păcate în faţa lui Dumnezeu răstindu-mă la apostaţi, dar REALITATEA colcăie şi cazanele de ură turate la maxim s-ar putea răsturna periculos. Tare mi-e frică de autostrazile croite în timp de Băsescu că sunt insuficiente să primeasca atâta smoală!

                    Să nu ne trezim doamne fereşte cu ţara acoperită de un deşert de asphalt după ce ne jeluirăm atâta noian de vreme că suntem în coada cozii ca număr de kilometrii.

Povestea lui Alexandru - stare de trafic - corectura

      O briză plăcută pe blogul meu. Departe de norul cenuşii vulcanice, de încălzirea globală cu anomaliile ei, de tornadele economiei mondiale manifeste la greci, de respiraţia îngheţată a FMI în ceafa ministrului Vlădescu, departe de turnirul partidelor în arena moţiunilor de cenzură, departe de lumea dezlănţuită, de DNA, de ANI…departe de departele…

      Povestea lui Alexandru a funcţionat o vreme, ca o corabie cu pânze purtată pe valuri liniştite de un suflu de omenie, căruia nu-i dădusem mari speranţe.

      Ca un bulgăre de zăpadă s-a rostogolit crescănd continuu, într-o recalibrare a unei imagini pe care o crezusem pierdută pentru totdeauna. Tonic sentimentul că semenii mai pot fi mişcaţi, scoşi din încrâncenare şi uniţi într-o cauză simplă, naturală, de corectare a vieţii nobil asumate. Şansa de a găzdui această stare de spirit mă onorează.

      Concret, s-au strâns câteva sute de declaraţii care vor dirija sperăm o sumă rezonabilă în contul Fundaţiei SERA ROMANIA, de unde Alexandru va putea obţine fonduri pentru gestionarea medicală a poveştii lui.  Vă mulţumesc tuturor!

La semafor povestea...

                 Subiectul sensibil al lui Alexandru în teritoriul aparent dezordonat al blogosului a funcţionat câteva zile pe blogul meu ca un semafor blocat pe culoare galbenã. Traficul a crescut brusc preţ de câteva diviziuni, la scara cosmicã, ale clipei, pânã ce parte din navigatori citind povestea s-au dumirit cã dincolo de semafor se întind drumurile neasfaltate şi greu accesibile, pãstorite mioritic hal de Berceanu & co.(Made in Romania da lend av ciois)

                 Ce e aia 2% din impozit ? Si formularul 230 unde e de gãsit ?Cine are timp sã-l completeze si sã-l depunã la Administraţia financiarã? Si Fundaţia SERA ROMANIA (CUI:8327386) cui apartine?...

Cont RO05ARBL200000100745RO11 ce hram poartã, e ea de încredere?...

                 Tehnic un semafor blocat pe culoare galbenã nu e nici rosu , nici verde şi nici mãcar portocaliu, în notã guvernamentalã sã dea speranţe. Speranţe… altceva de unde sãracu Boc, cu sindicatele, pensionarii, FMI-ul şi toate ouale sparte în capul lui!…

                 Ce vreau sã zic e cã apreciez rãbdarea de a citi, dar şi mai mult rigoarea de a cheltui din timpul dumneavoastra pentru a dãrui un final fericit poveştii lui Alexandru.

Scimbaţi culoarea semaforului ! Tehnic o puteti face.

Povestea lui Alexandru

              Bulgãr auriu în roua dimineţii s-au împlinit _ fiul. Bucuraţi-vã de taina botezului, şi ne fiţi oaspeţi. Casa inimii noastre atinsã de îngeri, larg e deschisã. La fereastrã stã ca un prinţ Alexandru şi vã aşteaptã râzând.

              Au trecut şase ani. Intâmplãrile vieţii nu aleg cum sã fie scrise, nu ţin seamã de dorinţele pãrinţilor. La naşterea lui Alexandru, Dumnezeu, probabil prins cu problemele complicate ale acestei lumi, a scãpat din vedere sã-şi desãvãrşeascã lucrarea, lãsându-i departate oasele bazinului iar zona vezicii urinare deschisã (in termeni medicali, Extrofie de vezica si Epispadias )

              “Nu e prea grav!” a zis Creatorul plecând în trebile lui. “Cãutaţi-l la Budimex în spital pe Pesamosca şi reparã el !”

              Pesamosca marele chirurg avea probabil liber la minuni, de la dânsul. Faima îi mersese departe, numai cã atunci bãtrâneţea îi cam dãdea târcoale şi mâna nu-i mai putea urma sclipirile minţii cu aceiaşi precizie. Opera mai mult echipa, sub îndrumarea sa. Ne-a tot amânat dându-ne speranţa cã se rezolvã. Sunt grele operaţiile de acest fel şi în multe etape. Trebuiau construite şi cãi urinare…gasite metode ...

              Bãiatul nostru creştea normal. Necesita doar o igienã deosebitã şi mulţi pamperşi. Deborda veselie şi se zbenguia tot timpul. Curând a început sã lege cuvintele şi era o plãcere sã-l asculţi cum le stâlceşte. Pãstrãm mãrturii o mulţime de CD-uri. La 3 ani, dupã alte încercãri nefinalizate la Budimex sau în clinica de la Cluj, am fost anunţaţi cã doi chirurgi importanţi vin la Bucureşti şi vor opera cãteva cazuri mai speciale.

              Ne-am prezentat. Spre bucuria noastrã am fost printre puţinii aleşi..Din nou, Creatorul se uitase spre Alexandru si ni-l scosese in cale pe doctorul Nicoara. Si noi am ales. Varianta de operaţie a indianului ni s-a pãrut complicatã, şi am înclinat spre propunerea modului de operare a chirurgului neamt. L-a operat pe loc. Sase ore cat o veşnicie!

              Greşeala a fost cã în nebunia ce se creease pe holul spitalului, cu pãrinţi şi copii veniţi din toatã ţara, nemulţumiţi cã ei erau lãsaţi de-o parte, practic Alexandru a fost smuls din braţele tatãlui sãu de cãtre anestezist şi dus direct pe masa de operaţie. Atunci probabil s-a declanşat declicul…din cauza spaimei, banuim noi.

              Dupa operaţie a stat în corset imobilizat. Nu se uita la noi, privea dincolo, nu voia sã ne vadã, se izolase, era supãrat cã-l lãsasem din braţe, singur. Slãbise mult. Ne-am adus aminte cã începuserã sã-i placã desenele animate. I-am adus în rezerva laptopul. L-am aşezat astfel ca sã-l poatã vedea din poziţia lui orizontalã şi i-am pus un desen. A zâmbit, prima oarã dupã atâtea sãptãmâni. Incet-încet şi-a redescoperit lumea, lumea lui. Si a rãmas acolo, neprimindu-ne şi pe noi în ea.

              Mult mai târziu ne-am dat seama cã el nu mai vorbeşte. Am crezut, la început, cã aşa vrea el sã ne pedepseascã. Nu voiam sã credem ce era evident, cã dupã operaţie (am zis bine dupã, nu ştim dacã din cauzã), a cãpãtat elemente de autism.

              Am început sã citim. Nimeni din familie nu se confruntase cu o astfel de boalã. Cristina şi Laurenţiu, pãrinţii lui chiar susţineau cã e greşit diagnosticul, copilul a vorbit şi va vorbi cu siguranţã când va vrea el.

              Au trecut anii. Alexandru a fãcut şi urmãtoarea operaţie, reuşitã, cu acelaşi chirurg neamt, la Koln, într-o clinicã din spitalul de stat. Bineînţeles cã mai sunt probleme încã nerezolvate. Pe parcurs vor mai fi intervenţii chirurgicale într-un orizont rezonabil de timp. Lucrãm acum si în zona cealaltã, acceptatã deplin cu greu de familie, a autismului, urmand terapiile de tip ABA si PECS in institutiile specializate, puţine la numãr şi destul de scumpe care abia de îşi gãsesc susţinere.

              Alexandru e un copil minunat. I-a revenit lumina pe faţã, râde şi aleargã tot timpul şi cântã intreaga zi pe limba lui. Sunetele par a fi de pasãre cãntãtoare sau de înger, e un limbaj aparte. Dar ochii, ochii lui mari au cãpãtat o expresivitate deosebitã şi se fac înţeleşi, aproape inexplicabil, prin inflexiunile şi intensitatea privirii. Te topeşti pur şi simplu când se întâmplã sã nu îl înţelegi. Te ia de mâna şi îţi aratã obiectul pe care îl doreşte, dupã care mulţumit se retrage din nou în alergarea lui naturalã şi permanentã.

              Cel mai greu este noaptea. Nu are somn şi agitat are chef sã vorbeascã. Sunetele se revarsã ca susurul unui izvor de munte. Dacã simte cã l-ai pierdut, nu eşti atent, sau te prinde somnul, te ia de urechi sau de nas şi-ţi îndreaptã faţa cãtre el în semiobscuritatea încãperii. Iţi vorbeşte cu pasiune gesticulãnd cu mâinile contorsionate şi agitându-se tot mai mult, încercând parcã sa te convingã sã faci pasul în realitatea, poveştile şi cosmogonia lui deopotrivã. Se spune ca autiştii au o predispoziţie cosmicã.

              Sãptãmâna trecutã, în parc o fetiţã cu zulufi auri, mai micã decat el m-a luat de mânã şi m-a întrebat bosumflatã: “Bunicu lu Alex, de ce nu vorbeşte cu mine Alexandru?” N-am ştiut sã-I rãspund.

              Eu sunt bunicul lui Alex şi nu întind nicicum mâna potrivind, acum şi aici, aceste cuvinte. Nu-mi stã în fire, dar vã îndemn ca acei 2% impozitaţi din salariu sã-i îndreptaţi cãtre Alex. E simplu, se poate prin completarea formularului 230 (il gasiti pe http://doilasuta.ro/pagini/resurse/decl_230_2008.pdf ) si depunerea lui la Administratia Financiara de care apartineti. De asemenea, pentru identificarea declaratiilor de sustinere a lui Alexandru, va rugam sa trimiteti o copie a formularul depus pe fax 021.243.05.78 sau pe mail, la adresa crisflorescuro@yahoo.com.

Datele fundatiei catre care trebuiesc redirectionati cei 2% sunt:

Asociatia Captivi in Propria Minte

CUI:
26908832

IBAN:

RO36BTRLRONCRT022463592A

Garantez cã e o investiţie bunã!

Ultima zi de depunere este 15.05.2010.

Sub norul de cenusa

                   Sub norul de cenuşã, o gaşcã de fete nebune însenineazã Romania. Nu credeam sã mai pot trãi efuziuni ca cele derulate în mica salã MARE din Vâlcea. Nu credeam sã mai pot trãi descãtuşarea bucuriei pe platouri înalte, în aerul rarefiat al vreunei competiţii europene, celei mai mari competiţii la nivel de cluburi, fie chiar şi, într-o ramura sportivã cu tradiţie pentru noi.
                  Si tocmai într-un sport de echipã!
Noi romanii ne pierdusem de mult speranţa sã mai gãsim ceva care sã ne uneascã.
                  E un semnal uriaş. E o stare de spirit pe care genetic o credeam pierdutã. E un strigãt al victoriei solidaritaţii, într-o ţarã destructuratã de politic şi minimizatã de corupţie.
                  Oltchimul azi a avut spirit, atitudine, modestie şi încredere. Bravo fetelor !
                  Lectia recentã a Katynului, modul cum polonezii s-au regãsit cu lumãnãri şi flori împreunã, mândri şi demni în faţa destinului, trebuie sã însemne o reconsiderare a valorilor unei naţiuni. Hambalul curat, muncit pana la sacrificiu al fetelor minunate de la Oltchim ne-a arãtat cã  se poate.

ANI si GOLANII

            De când Voicu a fost izolat la infirmerie suspect de microbul gripei porcine, greul INFORMATIEI în PSD s-a prãvãlit pe umerii firavi ai Olguţei. Si cum toate „sursele” speriate de pandemie s-au dat la fund, biata Olguţa dupã cum se constatã şi din imagine nu se mai bazeazã decât pe investigaţie directã.

             Jale mare la pesediste!... De necaz s-au întors cu faţa la independenţi.
             Cum era sã prevadã ea, la timp, cã ANI picã alunecând pe gheaţã, în CURTE, şi-şi sparge capul!?...
             Sãracul Geoanã, cu tunurile pe el tocmai îşi ajustase averea, chirurgical (la Ciomu?...) ca sã dea bine cu declaraţia. Dacã ar fi ştiut cã şapte judecãtori se vor supãra CONSTITUTIONAL pe ANI, nu şi-ar mai fi ciuntit bunul personal...Acu, n-are decât sã-şi poarte crucea.
             Doamne, nu se mai isprãvesc blestemele !

Foto:Secret. Jpg primit pe email

Pãdurea Katynului

                 Lacrimile poporului polonez rãscolesc neliniştile istoriei.

Katynul afişeazã din nou un zâmbet hidos al hazardului. O ceaţã groasã s-a ridicat încã de dimineaţã din mãruntaiele pãmântului. Umbrele celor 22000 de ofiţeri polonezi asasinaţi în pãdurea morţii au ieşit nerabdãtoare din gropile comune sã-şi îmbrãţişeze urmaşii.
                70 de ani trişti, uitaţi, scurşi în întunericul ostil al memoriei.
Clipe nesfârşite pe manşa încrâncenatã a bãtrânului Tupolev TU 154. Puternicã emoţie a vaşnicului preşedinte polonez Lech Kakzynski, grãbit şi mândru sã reconsidere adevãrul poporului sãu.
                Vizibilitatea redusã. Controlorul de trafic încalcã standardele şi vorbeşte neînţeles în limba lui Beria. Pilotul rateazã aterizarea pe pista scurtã a aerodromului militar, o datã,de douã,de trei ori, inexplicabil mult lateral în condiţiile în care tehnic abordarea pãrea corectã.
                 Incercând sã îndrepte avionul spre pistã, aripa morţii se înclinã razant, prea razant spre aceeaşi pãdure blestematã sfidând destinul.
Impactul e groaznic. Umbrele ceţii se contopesc cu trupurile contorsionate într-o îmbrãţişare teribilã cu metalul si flãcãrile.
                 Dincolo de flãcãri, pãdurea Katynului rãmâne încremenitã, neatinsã,vie.
                 Nu ştiu sã închei. Tragedia polonezã şi tragedia lumii continuã, cât timp sunt condamnate pãdurile sã ascundã crime.

Balanţa justiţiei scârţâind de ruginã...

               E o întreagã nebunie în câmpurile de înaltã tensiune ale partidelor.

Pe reţelele de sârmã ghimpatã se rostogolesc guguloaie cãt ouãle de paşti cu o vitezã fantasticã, perturbând zumzetul ritualului de împerechere din pãdurea de greieri romantici ai megawaţilor. O colcãialã a haosului la scarã naţionalã s-a declanşat în cosmogonia materiei politico-energetice, o data cu arestarea senatorului VOICU.

               Mai presus de numele implicate, de anvergura dosarelor şi faptelor incriminate, de zonele de impact cu miliardarii asfaltului şi o parte din stâlpii supremi ai justiţiei, mai presus de partide, stau aţintiţi ochii uimiţi, neîncrezãtori ai unei populaţii tãcute scrutând cu speranţã întunericul. Sub privirile acestea grele şi mute, balanţa justiţiei, scârţâind de ruginã, ar trebuii cumva sã se încline. Sunt semne.

Foto: Narcis Virgiliu

 "Justitia este oarba"