Fluturele de pe umăr

Raiul trece prin iad! Scriam la ora 16 si 16 minute când Simona Halep era condusa cu 6-3/ 5-1!... Şi am văzut umbra unui fluture vrând să se aşeze pe umărul Svitolinei. Am simţit atunci ca zeii se întorc si minunea s-a întâmplat! Simona HALEP a reintrat în meci, un meci între titani, a reuşit pa cu pas să câştige setul al doilea, în tie-break şi apoi tot mai sigură după un sprint fantastic să termine setul decisiv cu 6-0! A fost fabulos! O revenire care va intra in istoria tenisului mondial. Felicitari Simona!

          TOATA STIMA NOASTRA!

Piatra Lotrului

Ce meci, ce meci

Ce meci, ce meci!

        Scriu un pic mai târziu despre meciul Simonei Halep cu Suarez Navaro, pentru că abia m-am întors din minunatele zile petrecute cu familia extinsă dincolo de Voineasa, undeva lângă Obârşia Lotrului într-un cadru natural mirific în care se retrag uneori să petreacă şi să se reinventeze zânele, ferite de ochii tăietorilor de lemne, singurii ce se mai apropie şi se pot rătăci prin zonă întâmplător să marcheze copacii.  În principiu ei ocolesc locul ferindu-se de vreun blestem.

O singură oră am trădat farmecul gurii aceleia de rai pentru a reconsidera internetul şi am privit parcă sub aceeaşi vrajă meciul Simonei la Roland Garros. Ce meci, ce meci! Zâna noastră, cu cosiţele de culoarea pâinii rumenite strâns într-un conci în care sclipesc spicele de grâu ale Bărăganului când mergi spre Constanţa, a dominat de departe zâna zgurei spaniolilor, în care rege incontestabil este Nadal.

Scriam în 6 iunie 2014 pe blog tot despre Simona şi evoluţia ei la Roland Garros înainte de finala cu Sharapova, un pic furată la un moment dat, cum susţine cu seninătate Ţiriac. Nu pun ghilimele căci sunt cuvintele mele.

          Cele mai multe vise se pierd în noapte. Sunt vise pe care le trăiești în spatele pleoapelor cu intensitate, dar a doua zi abia de le poţi reface scormonind un detaliu, recompunând secvenţe, niciodată întregul nu te va mulţumi pe deplin. Dar mai sunt și visele trăite cu ochii deschiși, lucid, analizând mișcările personajelor și constatând că fiecare dorinţă a ta se împlinește. E senzaţia dirijorului care cu bagheta lui fermecată lungește secunda când își dă sufletul sunetul cornului, sau când zborul înalt al viorilor planează desăvârșit.

E o încântare s-o privești pe Simona dansând cu umbra și desenând din rachetă notele visului ei pe portativ.

Trec peste meciul cu Svitolina, întâmplarea de la Roma se datorează faptului că rana de la glezna Simonei era proaspătă şi nu a vrut să forţeze. Acum e altcum! Să sperăm că rana s-a cicatrizat îndeajuns. După a mea părere doar Mladenovici, franţuzoaica, o mai poate încurca fiind în faţa propriilor spectatori, care pot s-o enerveze şi scoate din ritm pe jucătoarea noastră. Aici mizez pe Darren Cahill s-o imunizeze.

Succes în continuare Simona Halep! Contăm pe steaua ta!

Poziţia copilulu

În placentă spre naştere

e importantă poziţia copilului
Natura sau Dumnezeu
au lucrat mult pe partea asta
şi în general
au potrivit lucrurile
astfel ca atunci când vine sorocul
să iasă copilul
cu capul înainte
nu cu picioarele

Uneori gândul nesăbuit al mamei
temerile ei excesive
sau nerăbdarea pruncului
(după mine doar contribuţia hazardului)
scot înainte picioarele
Asta nu e bine
Chinurile sunt mai îndelungi
şi ţipătul copilului
la întâlnirea cu lumina
e ostoit de vlagă.

Chiar şi mai târziu
voinţa mamei
are orgoliul să creadă
că poate decide
în numele copilului
Poate să fie liberul lui arbitru.
Cum să fii arbitrul propriului tău fiu
într-un meci
Extrapolând, poţi fi
S-au văzut femei arbitri.

Îţi pui costumul negru
Fiul tău e în meci
Fluieri 11 metri
Îi faci semn discret să ia mingea
El se supune
şi o duce la punctul cu var
Vrei să dea gol
El mai mult decât orice pe lume
în momentul acela
vrea să dea în bară.

Îşi ia elan şi porneşte
numărând paşii
Ţinteşte bara
Îţi îngheaţă pentru o clipă
fluierul în gură
Ţi-a stat inima
Mingea loveşte bara

Mai fluieri o dată
repetarea loviturii
Lumea se frământă
pe scaune în tribună.
Telefoanele ziariştilor
au început să zbârnăie
către redacţii
Fiul tău se apropie
are figura dârză
potriveşte mingea în iarbă
face zece paşi înapoi

Lansează din ristul bocancului
trasorul cu aceleaşi coordonate
Mingea izbeşte în acelaşi loc
bara
Copilul tău se bucură
făcând semnul victoriei
spre tribună
Asistenţa încremenită
parcă se trezeşte dintr-un coşmar
şi aplaudă
Nu se mai potolesc ovaţiile

Iar tu
nu şti ce să faci cu fluierul...

Din volumul în pregătire Tablete în alb şi negru

Am fost totuşi la Bookfest

Anul acesta nu am fost la Bookfest, n-a încăput şi Târgul de carte, şi Festivalul de poezie de la Vişeul de Sus. L-am ales pe cel din urmă, ca fiind mai departe şi mai înalt. Mie îmi place să călătoresc, dar am trecut în vis – ca printr-o pădure căreia i s-au tăiat copacii – şi prin celălalt. Oamenii întâlniţi mi s-au părut ca nişte umbre înfăţişate, iar cărţile pe tulpinile retezate păreau păsări viu colorate din care se scursese cântecul.

Găştile de cartier, pâlcuri de scriitori, înghesuiţi dezordonat în jurul câte unui stand împodobit precum un car alegoric, căutau criticul – un soare palid, mumificat, bătut în cuie undeva deasupra, care să domine noaptea minţilor. Un zumzet continuu, rupt din când în când de valul cu aplauze, dădea de ştire că funcţionează corect licitaţia pentru nemurire.

Ţesătura universului la scară mică, părea o copie fidelă a celui mare, fără însufleţire însă, pe urzeala subţire a Bookfestului. Mi-e milă că unele corpuri cereşti sunt doar din argilă.

Aveam senzaţia că umbrele se uitau la mine ca la un extraterestru. Ce e cu tine om rătăcit? Aici nu e Bursa îngerilor, de ce-ai venit?

Trec pe lângă Humanitas şi mă opresc la Paralela 45. Mă uit cu atenţie. Nici o carte scrisă de mine la vedere, nici Glonţul, nici Bursa, nici Dosarul, nici Nordurile, și nici măcar Gușterele mai de pe urmă. Cred că ar trebui sǎ schimb editura(Ce-ar fi să aleg Grinta!).

Depășesc Poliromul. Mi se pare că Daniel Cristea Enache m-a salutat înclinând ușor capul. Nu mă cunoaște. N-are cum. I-am trimis Gușterele, dar dacă l-ar fi muşcat, ar fi ţipat ca din gură de şarpe…

         Mă alătur lui Sibiceanu, rar prieten ca el. La mulţi ani Aurel! Azi când scriu, ai mai crescut cu un an. Tot rebel!... Se cunoaște cu toţi și împarte saluturi stânga-dreapta, ca pe fluturi. Mergem împreună către RAO să-l felicităm pe profesorul Petre Anghel pentru Istorie.(Istoria Politică a Literaturii Române Postbelice

–Guștere, la RAO sǎ nu mă faci de cacao, atunci când dăm mâna cu Petre! Lasă umbrele și pune-ţi o mină mai optimistă. Acolo sunt oameni vii. Sǎ dai mâna cu toţi. În prejma lui Petre, umbrele nu rezistă.