Din albumele Maiei MARTIN

Sursa: Biblioteca Maia Martin

Cu toţii ca idioţii. Campanie la români.

Toamna asta e belalie rău de tot! A ridicat strocul şi avansează pe turnantă să prindă momentul votului, cănd se vor încreţii apele şi vor îngheţa toate acele de ceasornic ale preşedintelui. În ultima vreme, supermarketurile scot oferte tot mai ciudate în ton cu candidaţii partidelor politice, de zici că şi-a băgat coada Bănelul lui Nicoliţă, driblând furibund în faza celebră când i-a dat pe spate pe ăia de la Real Madrid, de asistau neputincioşi bieţii oameni cum îi driblează strecurându-le mingea printre  picioare şi o loveşte măiastru cu exteriorul, direct în autogol.

Cât am să trăiesc, n-am să uit cum se rostogolea balonul oval în plasa lui Tătăruşanu, la firul ierbii de se lungeau privirile spaniolilor, paralizate, incapabile să înţeleagă cum de au dat peste un asemenea NOROC.

Paralizat, stau şi eu acum în faţa unei vitrine, răzemat de zid, incapabil să-mi exprim mirarea de bine care vine direct în mine din pachetul promoţional, antum, lansat de USL. Pachetul ăla ce se vede prin geam nu e un lucru banal, e un program complet electoral, strălucit. Nu mai e nevoie de studii de piaţă, de sondaje, de strategii, de buget şi şampanie pentru vot la sfârşit. Fasolea cu costiţă afumată la conservă, e viaţă adevărată. În campanie, sparge tot! E mai tare ca impozitul de paişpe la sută!

Părerea mea, îi spun cititorului, nu se discută! Nu căuta intenţia lui Bănel Nicoliţă şi nici pe cea a autorului, poate fi idiot. Să intrăm în joc şi să votăm fasolea cu costiţă şi berea NOROC. Asta e tot!

Autori interzişi. Insomnii. Autor Nicolae Radu

Din lotul "Albaştrilor". Rubrica prietenilor.

            Notă: Voi continua să public aici pagini care nu au văzut niciodată lumina tiparului. Pagini ale prietenilor mei, personaje din cartea  "Dosarul Albaştrii" restricţionaţi publicării şi în zilele comuniste şi se pare că şi acum. Azi revine Nicolae Radu.

*

           Anticarul zâmbeşte pe sub mustaţa bogată.

          – A, Cehov...! Bun, bun... Teatru... Livada cu vişini, Unchiul Vania. Pescaruşul...Bine. Doi litri de lapte şi o conservă de peşte... Lapte proaspăt. E bine, domnule ?

          Domnul dă trist din cap.

          – Aşa... Să vedem ce mai avem pe aici ... Dostoievski... Crima şi pedeapsă. Două volume. Interesant. O conservă cu carne de vită în suc propiu, doua pâini, o casoletă cu salată de icre de crap... aşa... şi o sticlă de doi litri cu apă minerală carbogazoasă. Nu pot mai mult, credeţi-mă ! Mulţumit ?

          – Mulţumit, oftează celălalt.

          – Umberto Eco. Numele trandafirului. Din păcate mai am trei, patru exemplare. Deci... Un cozonac cu rahat şi stafide, cinci ouă...E bine ?

          – E bine.

          – Şi aici... Stephan King. E bun... se vinde... Un kilogram de cartofi şi o jumatate de kilogram de roşii. Ultimul preţ.

          –Fie, acceptă bărbatul.

          Anticarul îi întinde mâna.

          – Mai poftiţi pe la noi, domnule. Paşte fericit!

          – Mulţumesc. Şi dumneavoastră la fel.

          Bărbatul ia cele două sacoşe cu alimente, se face că nu vede cum anticarul îşi freacă mâinile a mulţumire. Deschide uşa, lumina caldă, mirositoare a lacramioare şi liliac timpuriu, al unui aprilie de sarbatoare, îl învaluie protector. Anton, Umberto, Feodor, Stephan îl aşteptau pe bancă. Ii luară sacoşele cântărindu-le în mână. Păreau mulţumiţi de schimb.

          – Hai, să mergem acasă! Cu greu îşi croiră drum prin lumea ce se grăbea besmetic cu braţele încărcate de cumpărături.                                                                                                                            

          Acasă... O veche hală, acum părăsită, la capul căreia din cartoane şi folie, înjghebase un acoperământ. Un căţel negru îl aştepta, lătrând vesel şi dând din coadă. Bărbatul  se apleacă, îl mângâie cu iubire, blând.

           – Am rezolvat-o, Bobiţă! Aveam ce pune pe masă în sfânta  noapte a învierii Domnului...

          Mă trezesc speriat. Adormisem îmbrăcat. Chiar adormisem?

Căţelul mă privea curios. Intorc capul spre teancul de cărţi. Cehov, King, Dostoievski, Eco erau acolo la locul lor.

La Centrul Cultural se întâmplă lucruri

            În asemenea întâmplări, când se împart premii, un păianjen uriaş ţese cu suveica lui aberantă, fir subţire într-un hăţiş bine controlat în care tensiunile se descarcă iscând în sinapsele fiecărui participant un pumn de licurici clipind neîntrerupt, nehotărâţi încă dacă vor decide până la sfârşit să se alăture focurilor de artificii. Greu de presupus îşi pot părli la o adică aripile. Sala ca un puzzle viu, dispusă  pe centrii de afinităţi, fremăta în aşteptare. Mai curând dornică să asiste la naşterea în mod natural, sau prin cezariană a unui mic scandal.

            N-a fost să fie!

            Premiile USR Filiala Piteşti au împăcat toate taberele. E drept că în mine potolisem cu greu, când mi s-a spus, frustrarea, prevăzută se zice de regulament, de a nu putea să particip în concurs cu Dosarul „Albaştrii”, carte editata în anul de referinţă 2011, nefiind membru al Uniunii. Nu era prima oară în viaţă când mi se decartau cărţile. Şi-apoi, nu sunt înnebunit după jocuri, în societate am jucat totdeauna doar pe beţe de chibrit. Mă număr printre cei ce susţin că e mai bine cu orgoliul stins. Cunosc pe cineva care umblă  tot timpul cu orgoliul lui pe umăr. Cât să ţină şi flacăra aia!

            Juriul alcătuit din Jean Dumitraşcu, Mircea Bârsilă, Augustin Doman şi Sergiu I. Nicolaescu, cer scuze dacă am uitat pe cineva, a făcut bine reparând o nedreptate. Au decernat premiul „Miron Cordun”omului în primul rând, Valentin Predescu, autorul cărţii „Persona non-grata”. Ce titlu potrivit!

            Ceilalţi câştigători sunt:

            Cristina Onofre pentru placheta „Templierii lucrurilor simple”(Ce inspirat a mulţumit Cristina: „Vă iubesc pe toţi!... vă demonstrez!... Nici nu ştiţi ce bine pot s-o fac!...”  Duceţi-vă, „pentru că nici nu ştiţi ce pierde-ţi!”... la librărie şi citiţi-i cartea.

            Premiul “Iustin Moisescu” l-a obţinut ÎPS Calinic pentru tomul autobiografic “Toată vremea-şi are vreme”  Înalt Prea Sfinţitul prezent doar cu gândul, fizicu-i trecător plecat cu probleme importante la Curtea Regală.

            Premiul Cartea Anului la secţiunea Proză a fost atribuit scriitorului satiric George Rizescu pentru volumul “Mic tratat de prostologie”. De unde se poate trage concluzia că prostia e mană cereească.

            Premiul Cartea Anului pentru Critică literară şi Istoria literaturii i-a fost oferit criticului literar Nicolae Oprea pentru cărţile „Poetul trivalent” şi „Arte poetice româneşti”. Sper să fiu înţeles. Aici n-am găsit comentarii. Sunt încuiate toate cu cheile intrarii în Uniune.

            Spre deosebire de altădată, plicurile garnisite de Consiliul Judeţean Argeş reprezentat de vicepreşedintele Ion Popa au umplut de data asta nu numai inimile dar şi buzunarele merituoşilor premianţi. De-ar fi în fiecare ab alegeri!

            Dar scandalul? Micul prinţ? Pruncul? Chiar nimic, nimic!? Să ne fi deplasat atâta lume degeaba?

            Undeva acolo, un sâmbure tot a plesnit, dar s-a mascat elegant. Maestrul de ceremonii Mirce Bârsilă, dupa mine(,) cel mai important poet din zonă (un alt poet important zice ca nu ştiu să pun virgula, are şi el dreptate!)şi printre cei mai importanţi din ţară, a împlinit tocmai azi 19 octombrie 60 de ani. Un sincer la mulţi ani! De 3 ori 30 măcar! Că se poate!

            Parcă i s-ar fi cuvenit mai mult. De ziua lui i s-a dat, doar corvoada conducerii întregului ceremonial. Ca să repare, Augustin Doman a ieşit la rampă anunţând, ştia pe surse, că „a fost hotarăt ca la Tărgul de carte de la Paris, literatura română deci România să fie invitatul special.” Suspans, unde e legătura!...”Treizeci de scriitori români cu cărţi traduse în limba franceză vor fi acolo la stand. Şi printre ei Mircea Bârsilă. Nu aflase Mircea.”

            Încă o dată: Felicitări Mircea Bârsilă! Şi să foşnească şi plicul celui uitat!

            Se întâmplă la Centrul Cultural lucruri frumoase!

USL campioana ţării, e?...

              Meciul de pe Arena Naţională, a fost pierdut de USL, după convingerea mea, la un scor mult mai categoric decât cel de marţi dintre România şi Olanda. Nu e o metaforă şi nici o găselniţă încondeiată de mine, eu neavând în fişa postului obligaţia să fac rating.  De aceea consider că nu e un lucru trăznit să restabilesc apele în oglindă, scoţând în lumină adevărul că ceeace ar părea la prima vedere o mare victorie, e de fapt o penibilă şi ruşinoasă cacialma.

          Am să încerc să fiu aplicat şi metodic. Pentru început voi „limpezii” câteva răspunsuri unor întrebări simple(mai potrivit mi s-ar fi părut”decantez”dar m-am gândit să nu creadă lumea că sunt vre-un cantautore ca Victor Socaciu).

„Ce a fost de fapt acolo pe Stadionul Naţional?”

          Însuşi locul ales pentru marea desfăşurare ne spune că a fost un meci, ar fi răspunsul la îndemână.

          „Ce echipe jucau în acel meci?”

          Din câte am văzut pe teren era o singură echipa. Echipa USL, ce şi-a luat cu grijă toate măsurile permise şi nepermise de regulament ca să fie adulată de public.

          „Unde se găsea în acel moment şi cine era echipa adversă?”

          Echipa adversă fără îndoială era o selecţionată pe scheletul PDL. Se pare că avea un meci şcoală, se antrena cu alte cuvinte, cu o megaechipă să zicem că ar fi fost FC Barcelona. Şi, să mai presupunem că luase aprobare de la Mitică de la Ligă, aşa cum a făcut şi Dinamo nu de mult, pentru amânarea etapei ca să poată oferii un spectacol de ţinută în compania marilor vedete europene gen Mesi, Wilfried Martens şi Vivien Reding

          Practic lucrurile au stat cu totul altfel, pentru că PDL-ul programase înainte de începerea campionatului acest eveniment şi, ca s-o spunem pe-a dreaptă nici măcar nu era acţiunea lor, în această întâmplare erau doar sparing parteneri. Cei care au plătit şi organizat tot au fost boşii de la FC Barcelona, noi ca ţară având doar de câştigat. Doar că USL-ul a forţat disputarea meciului din campionatul naţional în ziua respectivă, cerând federaţiei în caz de neprezentare în teren a adversarului, să câştige partida la masa verde cu 3-o.

          „În discursurile şefilor de la USL, mai ales Pontonel şi Antonel dar şi rezerva de lux accidentată de DNA, prinţul Ialomiţei Dragnea întâiul (unu e numai 1!), s-au arătat încântaţi de afluenţa de spectatori, proferând că în tribună e poporul(cei şapte milioane patru sute), singurul care are temeiul să decidă în ţara lui când se desfăşoară meciurile, iar ceilalţi care nu sunt în Arena Naţională, sunt duşmani ai poporului ce şi-au vândut ţărişoara şi se căciulesc la porţile Europei ca nişte vasali al lui Merkel şi Barroso. Ce spune oglinda fermecată, cine erau spectatorii?”

          Toată consideraţia pentru spectatori! Ei cu siguranţă şi-au câştigat dreptul la opinii şi flori. Se distingeau mai multe categorii. În primul rând galeria, cei pe care i-a unit imnul Jos Băsescu din toţi rărunchii şi, berăria...

          Mai apoi, candidaţii şi unchii. Doamne cum am uitat ştirea că s-au lansat candidaţii cu acest prilej!... Şi Gabi Firea cu câţi s-a pupat!Ce vârtej!

          O altă categorie au venit la costum şi cravată şi, nu mă miră nicicum, cu amintirea în suflet a parangheliilor de altădată (ale lui Ceauşescu). Lipsea doar tabloul cu Ponta şi Antonescu. Data viitoare  îl vor trece la accesorii! 
          Cei mai mulţi fără îndoială erau baronii şi aplaudacii din teritorii. S-a cerut de sus cu aprobare de ştate, mai mulţi! Şi dacă se poate cu figuri de oameni culţi, cu şcoală şi inima curată. N-au avut cât a fost nevoie!... Au adus şi slugile de pe plantaţii. N-a fost timp pentru tuns şi frezat! Bieţii de ei, oameni de ţară, s-au îmbrăcat cu ce au avut mai curat şi s-au dus la gară. Mulţumiţi, dar trişti! Câştigaseră un ban cinstit, au văzut şi stadionul... Frumos! Au băut şi berile, dar trebuiau să-şi aducă şi muierile! Bine că măcar au venit ei!

*

          Am văzut la televizor aseară un sociolog care comenta grandoarea. S-a dat impresia de forţă şi unitate, o psihoterapie de grup benefică şi mobilizatoare pentru adepţi, iar USL-ul fercheş şi tuns, în meciul alegerilor ca atare va funcţiona uns

          Mie mi s-a părut că spectacolul a fost găunos şi jalnic. Un zmeu de carton şi prost gust cu mai multe capete seci, care în numele poporului se ia la trântă cu Europa. Şi nu că mă pricep, nu că fac eu pe deşteptu, dar am văzut mereu când vine mingea la ei, îşi dau cu stângu-n dreptu de te trec fiori reci.

          Ca să fiu de basm am sfârşit cu un pleonasm