marți, 23 octombrie 2012
luni, 22 octombrie 2012
Cu toţii ca idioţii. Campanie la români.
Toamna asta e belalie rău de tot! A ridicat
strocul şi avansează pe turnantă să prindă momentul votului, cănd se vor încreţii
apele şi vor îngheţa toate acele de ceasornic ale preşedintelui. În ultima
vreme, supermarketurile scot oferte tot mai ciudate în ton cu candidaţii partidelor
politice, de zici că şi-a băgat coada Bănelul lui Nicoliţă, driblând furibund în
faza celebră când i-a dat pe spate pe ăia de la Real Madrid, de asistau
neputincioşi bieţii oameni cum îi driblează strecurându-le mingea printre picioare şi o loveşte măiastru cu exteriorul,
direct în autogol.
Cât am să trăiesc, n-am să uit cum se rostogolea
balonul oval în plasa lui Tătăruşanu, la firul ierbii de se lungeau privirile
spaniolilor, paralizate, incapabile să înţeleagă cum de au dat peste un
asemenea NOROC.
Paralizat, stau şi eu acum în faţa unei vitrine, răzemat
de zid, incapabil să-mi exprim mirarea de bine care vine direct în mine din
pachetul promoţional, antum, lansat de USL. Pachetul ăla ce se vede prin geam nu
e un lucru banal, e un program complet electoral, strălucit. Nu mai e nevoie de
studii de piaţă, de sondaje, de strategii, de buget şi şampanie pentru vot la
sfârşit. Fasolea cu costiţă afumată la conservă, e viaţă adevărată. În campanie,
sparge tot! E mai tare ca impozitul de paişpe la sută!
Părerea mea, îi spun cititorului, nu se discută!
Nu căuta intenţia lui Bănel Nicoliţă şi nici pe cea a autorului, poate fi idiot.
Să intrăm în joc şi să votăm fasolea cu costiţă şi berea NOROC. Asta e tot!
duminică, 21 octombrie 2012
Autori interzişi. Insomnii. Autor Nicolae Radu
Din lotul "Albaştrilor". Rubrica prietenilor.
Notă: Voi continua să public aici pagini care nu au văzut niciodată lumina tiparului. Pagini ale prietenilor mei, personaje din cartea "Dosarul Albaştrii" restricţionaţi publicării şi în zilele comuniste şi se pare că şi acum. Azi revine Nicolae Radu.
Anticarul zâmbeşte pe sub mustaţa bogată.
– A, Cehov...! Bun, bun... Teatru... Livada cu vişini, Unchiul Vania. Pescaruşul...Bine.
Doi litri de lapte şi o conservă de peşte... Lapte proaspăt. E bine, domnule ?
Domnul dă trist din cap.
–
Aşa... Să vedem ce mai avem pe aici ... Dostoievski...
Crima şi pedeapsă. Două volume. Interesant. O conservă cu carne de vită în suc
propiu, doua pâini, o casoletă cu salată de icre de crap... aşa... şi o sticlă
de doi litri cu apă minerală carbogazoasă. Nu
pot mai mult, credeţi-mă ! Mulţumit ?
– Mulţumit, oftează celălalt.
– Umberto Eco. Numele trandafirului. Din păcate mai am trei,
patru exemplare. Deci... Un cozonac cu rahat şi stafide, cinci ouă...E bine ?
– E bine.
– Şi aici... Stephan King. E bun... se vinde... Un
kilogram de cartofi şi o jumatate de kilogram de roşii. Ultimul preţ.
–Fie, acceptă bărbatul.
Anticarul îi întinde mâna.
– Mai
poftiţi pe la noi, domnule. Paşte fericit!
– Mulţumesc.
Şi dumneavoastră la fel.
Bărbatul ia cele două sacoşe
cu alimente, se face că nu vede cum anticarul îşi freacă mâinile a mulţumire.
Deschide uşa, lumina caldă, mirositoare a lacramioare şi liliac timpuriu, al
unui aprilie de sarbatoare, îl învaluie protector. Anton, Umberto, Feodor, Stephan îl aşteptau pe bancă. Ii luară
sacoşele cântărindu-le în mână. Păreau mulţumiţi de schimb.
– Hai, să mergem acasă! Cu
greu îşi croiră drum prin lumea ce se grăbea besmetic cu braţele încărcate de
cumpărături.
Acasă... O veche hală, acum
părăsită, la capul căreia din cartoane şi folie, înjghebase un acoperământ. Un
căţel negru îl aştepta, lătrând vesel şi dând din coadă. Bărbatul se apleacă, îl mângâie cu iubire, blând.
– Am rezolvat-o, Bobiţă! Aveam
ce pune pe masă în sfânta noapte a
învierii Domnului...
Mă trezesc speriat.
Adormisem îmbrăcat. Chiar adormisem?
Căţelul mă privea curios. Intorc capul spre teancul de cărţi. Cehov,
King, Dostoievski, Eco erau acolo la locul lor.
sâmbătă, 20 octombrie 2012
La Centrul Cultural se întâmplă lucruri
În
asemenea întâmplări, când se împart premii, un păianjen uriaş ţese cu suveica
lui aberantă, fir subţire într-un hăţiş bine controlat în care tensiunile se
descarcă iscând în sinapsele fiecărui participant un pumn de licurici clipind
neîntrerupt, nehotărâţi încă dacă vor decide până la sfârşit să se alăture focurilor
de artificii. Greu de presupus îşi pot părli la o adică aripile. Sala ca un
puzzle viu, dispusă pe centrii de afinităţi,
fremăta în aşteptare. Mai curând dornică să asiste la naşterea în mod natural,
sau prin cezariană a unui mic scandal.
N-a
fost să fie!
Premiile
USR Filiala Piteşti au împăcat toate taberele. E drept că în mine potolisem cu
greu, când mi s-a spus, frustrarea, prevăzută se zice de regulament, de a nu
putea să particip în concurs cu Dosarul „Albaştrii”, carte editata în anul de
referinţă 2011, nefiind membru al Uniunii. Nu era prima oară în viaţă când mi
se decartau cărţile. Şi-apoi, nu sunt înnebunit după jocuri, în societate am
jucat totdeauna doar pe beţe de chibrit. Mă număr printre cei ce susţin că e mai
bine cu orgoliul stins. Cunosc pe cineva care umblă tot timpul cu orgoliul lui pe umăr. Cât să ţină
şi flacăra aia!
Juriul
alcătuit din Jean Dumitraşcu, Mircea Bârsilă, Augustin Doman şi Sergiu I. Nicolaescu,
cer scuze dacă am uitat pe cineva, a făcut bine reparând o nedreptate. Au decernat
premiul „Miron Cordun”omului în primul rând, Valentin Predescu, autorul cărţii
„Persona non-grata”. Ce titlu potrivit!
Ceilalţi
câştigători sunt:
Cristina
Onofre pentru placheta „Templierii lucrurilor simple”(Ce inspirat a mulţumit
Cristina: „Vă iubesc pe toţi!... vă demonstrez!... Nici nu ştiţi ce bine pot
s-o fac!...” Duceţi-vă, „pentru că nici
nu ştiţi ce pierde-ţi!”... la librărie şi citiţi-i cartea.
Premiul
“Iustin Moisescu” l-a obţinut ÎPS Calinic pentru tomul autobiografic “Toată
vremea-şi are vreme” Înalt Prea Sfinţitul prezent doar cu gândul, fizicu-i
trecător plecat cu probleme importante la Curtea Regală.
Premiul
Cartea Anului la secţiunea Proză a fost atribuit scriitorului satiric George
Rizescu pentru volumul “Mic tratat de prostologie”. De unde se poate trage
concluzia că prostia e mană cereească.
Premiul
Cartea Anului pentru Critică literară şi Istoria literaturii i-a fost oferit
criticului literar Nicolae Oprea pentru cărţile „Poetul trivalent” şi „Arte
poetice româneşti”. Sper să fiu înţeles. Aici n-am găsit comentarii. Sunt
încuiate toate cu cheile intrarii în Uniune.
Spre
deosebire de altădată, plicurile garnisite de Consiliul Judeţean Argeş
reprezentat de vicepreşedintele Ion Popa au umplut de data asta nu numai
inimile dar şi buzunarele merituoşilor premianţi. De-ar fi în fiecare ab alegeri!
Dar
scandalul? Micul prinţ? Pruncul? Chiar nimic, nimic!? Să ne fi deplasat atâta
lume degeaba?
Undeva
acolo, un sâmbure tot a plesnit, dar s-a mascat elegant. Maestrul de ceremonii
Mirce Bârsilă, dupa mine(,) cel mai important poet din zonă (un alt poet important zice ca nu ştiu să pun virgula,
are şi el dreptate!)şi printre cei mai
importanţi din ţară, a împlinit tocmai azi 19 octombrie 60 de ani. Un sincer la
mulţi ani! De 3 ori 30 măcar! Că se poate!
Parcă
i s-ar fi cuvenit mai mult. De ziua lui i s-a dat, doar corvoada conducerii întregului
ceremonial. Ca să repare, Augustin Doman a ieşit la rampă anunţând, ştia pe
surse, că „a fost hotarăt ca la Tărgul de carte de la Paris, literatura română
deci România să fie invitatul special.” Suspans, unde e legătura!...”Treizeci
de scriitori români cu cărţi traduse în limba franceză vor fi acolo la stand. Şi
printre ei Mircea Bârsilă. Nu aflase Mircea.”
Încă
o dată: Felicitări Mircea Bârsilă! Şi să foşnească şi plicul celui uitat!
Se
întâmplă la Centrul Cultural lucruri frumoase!
joi, 18 octombrie 2012
USL campioana ţării, e?...
Meciul de pe Arena Naţională,
a fost pierdut de USL, după convingerea mea, la un scor mult mai categoric
decât cel de marţi dintre România şi Olanda. Nu e o metaforă şi nici o găselniţă
încondeiată de mine, eu neavând în fişa postului obligaţia să fac rating. De aceea consider că nu e un lucru trăznit să
restabilesc apele în oglindă, scoţând în lumină adevărul că ceeace ar părea la
prima vedere o mare victorie, e de fapt o penibilă şi ruşinoasă cacialma.
Am să încerc să fiu aplicat şi metodic.
Pentru început voi „limpezii” câteva răspunsuri unor întrebări simple(mai
potrivit mi s-ar fi părut”decantez”dar m-am gândit să nu creadă lumea că sunt
vre-un cantautore ca Victor Socaciu).
„Ce a fost de fapt acolo pe Stadionul Naţional?”
Însuşi locul ales pentru marea desfăşurare
ne spune că a fost un meci, ar fi răspunsul la îndemână.
„Ce echipe jucau în acel meci?”
Din câte am văzut pe teren era o
singură echipa. Echipa USL, ce şi-a luat cu grijă toate măsurile permise şi
nepermise de regulament ca să fie adulată de public.
„Unde se găsea în acel moment şi cine
era echipa adversă?”
Echipa adversă fără îndoială era o
selecţionată pe scheletul PDL. Se pare că avea un meci şcoală, se antrena cu
alte cuvinte, cu o megaechipă să zicem că ar fi fost FC Barcelona. Şi, să mai
presupunem că luase aprobare de la Mitică de la Ligă, aşa cum a făcut şi Dinamo
nu de mult, pentru amânarea etapei ca să poată oferii un spectacol de ţinută în
compania marilor vedete europene gen Mesi, Wilfried Martens şi Vivien Reding
Practic lucrurile au stat cu totul
altfel, pentru că PDL-ul programase înainte de începerea campionatului acest
eveniment şi, ca s-o spunem pe-a dreaptă nici măcar nu era acţiunea lor, în
această întâmplare erau doar sparing parteneri. Cei care au plătit şi organizat
tot au fost boşii de la FC Barcelona, noi ca ţară având doar de câştigat. Doar
că USL-ul a forţat disputarea meciului din campionatul naţional în ziua
respectivă, cerând federaţiei în caz de neprezentare în teren a adversarului, să
câştige partida la masa verde cu 3-o.
„În discursurile şefilor de la USL, mai
ales Pontonel şi Antonel dar şi rezerva de lux accidentată de DNA, prinţul Ialomiţei
Dragnea întâiul (unu e numai 1!), s-au arătat încântaţi de afluenţa de
spectatori, proferând că în tribună e poporul(cei şapte milioane patru sute), singurul
care are temeiul să decidă în ţara lui când se desfăşoară meciurile, iar ceilalţi
care nu sunt în Arena Naţională, sunt duşmani ai poporului ce şi-au vândut ţărişoara
şi se căciulesc la porţile Europei ca nişte vasali al lui Merkel şi Barroso. Ce
spune oglinda fermecată, cine erau spectatorii?”
Toată consideraţia pentru spectatori!
Ei cu siguranţă şi-au câştigat dreptul la opinii şi flori. Se distingeau mai
multe categorii. În primul rând galeria, cei pe care i-a unit imnul Jos Băsescu
din toţi rărunchii şi, berăria...
Mai apoi, candidaţii şi unchii. Doamne
cum am uitat ştirea că s-au lansat candidaţii cu acest prilej!... Şi Gabi Firea cu
câţi s-a pupat!Ce vârtej!
O altă categorie au venit la costum şi
cravată şi, nu mă miră nicicum, cu amintirea în suflet a parangheliilor de altădată
(ale lui Ceauşescu). Lipsea doar tabloul cu Ponta şi Antonescu. Data viitoare îl vor trece la accesorii!
Cei mai mulţi fără îndoială erau baronii şi aplaudacii din teritorii. S-a cerut de sus cu aprobare de ştate, mai mulţi! Şi dacă se poate cu figuri de oameni culţi, cu şcoală şi inima curată. N-au avut cât a fost nevoie!... Au adus şi slugile de pe plantaţii. N-a fost timp pentru tuns şi frezat! Bieţii de ei, oameni de ţară, s-au îmbrăcat cu ce au avut mai curat şi s-au dus la gară. Mulţumiţi, dar trişti! Câştigaseră un ban cinstit, au văzut şi stadionul... Frumos! Au băut şi berile, dar trebuiau să-şi aducă şi muierile! Bine că măcar au venit ei!
Cei mai mulţi fără îndoială erau baronii şi aplaudacii din teritorii. S-a cerut de sus cu aprobare de ştate, mai mulţi! Şi dacă se poate cu figuri de oameni culţi, cu şcoală şi inima curată. N-au avut cât a fost nevoie!... Au adus şi slugile de pe plantaţii. N-a fost timp pentru tuns şi frezat! Bieţii de ei, oameni de ţară, s-au îmbrăcat cu ce au avut mai curat şi s-au dus la gară. Mulţumiţi, dar trişti! Câştigaseră un ban cinstit, au văzut şi stadionul... Frumos! Au băut şi berile, dar trebuiau să-şi aducă şi muierile! Bine că măcar au venit ei!
*
Am văzut la televizor aseară un
sociolog care comenta grandoarea. S-a dat impresia de forţă şi
unitate, o psihoterapie de grup benefică şi mobilizatoare pentru adepţi, iar USL-ul fercheş şi
tuns, în meciul alegerilor ca atare va funcţiona uns
Mie mi s-a părut că spectacolul a fost
găunos şi jalnic. Un zmeu de carton şi prost gust cu mai multe capete seci, care
în numele poporului se ia la trântă cu Europa. Şi nu că mă pricep, nu că fac eu
pe deşteptu, dar am văzut mereu când vine mingea la ei, îşi dau cu stângu-n
dreptu de te trec fiori reci.
Ca să fiu de basm am sfârşit
cu un pleonasm
Abonați-vă la:
Postări (Atom)