Roza vânturilor

            A venit iarna să voteze. Se pare că Dumnezeu e de jurnă. Nu şi-a luat mâna de pe noi. Bagă în urnă la greu voturile lui albe, ne mai dă un semn şi cu faţa-i tristă, se urcă înapoi în icoana de lemn.

          Altădată gospodarii satelor pregăteau ignatul. Aranjau stinghiile de fag să se usuce în spatele sobei, să joace flăcăruia albastruie pe şoriciul porcului, să-l pârlească bine. Grijile erau altele, nu puţine! Dacă bălegarul se împrăştiase pe câmp, dacă încolţise sămânţa grâului, dacă vinul se oprise din fiert şi aroma de dud a butoiului se lăsase în ţuică(!)...

          Nămeţii însemnau bogăţie, merinde, se făceau pariuri. Colindătorii încolonaţi pe schiuri puteau să colinde. Ţara mitică, aşezată în jurul bradului la iernat, se pregătea să întâmpine cu cozonaci un an nou, mai bogat.

          Ce-avem acum în Romania politică, atipică, paralitică? Oameni agăţaţi în tablouri ca-n cozondraci, împărţind pişcoturi şi covrigi săraţi  săracilor, revoluţionarilor şi paramilitarilor lui Dogaru, şi cerşind voturi. Uselei înzăpeziţi şi Ardei prăjiţi, Diaconeşti ameţiţi...

          Eu ce să aleg asumat, în numele viitorului, când bălegarul întreg, blazat, e la Casa Poporului ornat de paradă, nu pe câmp în zăpadă.

          O aleg pe Roza. Roza e o blondă cu trupul în stea ce-a erupt ca o sondă în grădina mea. Şi ningea... şi ningea, acoperind toată clasa politică, atipică, paralitică.

Sub acoperişul bibliotecii.

             Sub acoperişul bibliotecii, noaptea, cum frumos spunea Sachelarie directorul, cărţile vorbesc. Ele au viaţa lor într-o altă dimensiune şi o trăiesc cu sfătoşenie la foc mocnit. Aseară, înaintea nopţii, ca un lucru ce se întâmplă rar, au ieşit din cărţi nişte oameni, destul de mulţi. Amestecaţi, cum viaţa se pare că lucrează peste tot, dar uniţi într-un gând bun; să-l sărbătorească pe Marin Ioniţă şi nenumăraţii lui ani în slujba literaturii şi cetăţii.

          S-au spus adevăruri simţite. S-au depănat amintiri. Artişti minunaţi, dintre cei dăruiţi, au cântat sau, au însufleţit personaje desprinse din paginile maestrului.

          Denisa Popescu şi Cristina Onofre, anfitrioanele, ca două prinţese sensibile au păşit desculţe pe insulă şi s-au jucat cu tinereţea maestrului, decopertând cu grijă, în toată splendoarea ei, perla ascunsă în inimă.

Spontane, neregizând nimic dinainte, au reuşit să provoace vorbitori doar dintre cei care aveau ceva de spus. Cu o singură excepţie, trimisul autorităţii – autoritatea deplină fiind în campanie.

          Înlocuitorul autorităţii, a oferit din partea primăriei, stupefiant, mai bine tăcea, locul de veci. Ce fericită ar fi fost primăria gândesc, dacă ar fi putut extinde oferta bizară tuturor celor din sală. „Ciudaţii ăştia de scriitori, ar scăpa de toţi!...”  Vine  şi răspunsul de undeva: „Tot rămâne, Biblioteca!”

          Prea frumoasă atmosfera, ca să fie stricată. Evenimentul a continuat, profesorul Marin Ioniţă primind de la elevii săi şi de la breaslă (cu doar câteva excepţii, ţi-i număr pe degete cititorule, îi şti şi tu!), recunoştinţă şi aplauze.

          „Au fost poate cele mai frumoase momente ale vieţii mele. Cu ele rămân!”

          Şi le-a luat în braţe, Patriarhul literelor argeşene, pe Denisa şi pe Cristina.

          La mulţi ani maestre!

          Cuvintele mele pentru dumneavoastră, dacă s-ar fi întâmplat ca Denisa să mă ridice în picioare, rămân valabile. Le găsiţi aici.

Tabletă de Moş Nicolae

             Nota: e cam roşu Moşu. Pare de la USL.

           Grea zi a mai avut azi noapte Moş Nicolae. Nici când i s-a făcut milă lui Dumnezeu şi l-a trimis să-i repare greşeala din tinereţe, să renegocieze contractul cu necuratu şi să-i ia înapoi şi pe cei morţi pe care-i lăsase la împărţire, în grija satanei, nici atunci nu a fost atât de greu.

          A pornit de cu seară pe calul lui alb să împartă cum e obiceiul, ca daruri, dulciuri în încălţări, sau nuieluşe de alun puse-n cui, după cât de cuminţi se arătaseră, peste an, copiii. Numai că pe drum şi-a dat seama că i-o luaseră înainte în campanie candidaţii pentru alegerile din parlament.

          Ǎştia mergeau în gaşcă, cu elicopterul sau alte mijloace de transport mai rapide şi n-ar fi doar că-i luaseră tot caimacul, dar neţinând cont de reguli, bune practici şi principii, împărţiseră de-a valma darurile, dezvoltând la copii periculos, vicii. Până şi bautură au găsit în bocanci picii, cu sigla patidului.

          Bietul Moş Nicoloae, că e unul nu şapte, el cum să repare!?...

          Grea noapte!

Apocaliptic - Tableta

            Ieri, în chiuveta din baie, un milion de furnici ca o turmă de elefanţi fumând pipă într-un luminiş al deşertului, aşteptau. E sigur, cuvintele de început ale lumii îşi amestecaseră literele şi, în nisipul de pe acea plajă, vegetau. Îşi pierduseră chipurile adevărate şi colcăiau ca nişte viermi ce scurseseră mătasea din trupurile lor vii.

          O putere străină, din împărăţia hazardului, împletise firele într-o pânză groasă de păianjen cu care acoperise ca o gogoaşă gaura neagră ce se căscase în soare.

          Priveam năucit pe fundul chiuvetei, în acea vale a plângerii, cum din trupurile lor negre furnicile, orientându-se greu pe şenile, încercau să alcătuiască într-un efort al minţii prima literă din alfabet. Ca un semnal de avertizare sau un semn de iertare, către nicăieri.

          Cănd conturul deja se apropiase de margine şi litera aproape că se adunase în trup compact, s-a spart gogoaşa. Ape tulburi au ţâşnit din cotloanele cerului rostogolind bolovani. Fiecare bolovan însoţit de un fluture sau înger, nu se mai distingea liber.

Je m'en fiche

           – Credeţi că interesează pe vre-un român plagiatul meu sau al doamnei Andronescu?... Aşa câştigă ARD-ul alegerile?”...  Zâmbeşte şmechereşte, se înmoaie şi dă din umeri nevinovat Pontonel, proţăpind gardul, ca o momâie fericită în faţa unui stol de ciori, gata să înghită perlele cât căcărezele de oaie ce le scoate la foc automat premierul, când se trezeşte cu microfonul la gură.

          – Asta e! Je m'en fiche!... N-a continuat, n-a riscat pe afiş... “popor de proşti!” Toate au o măsură. Ştii? Cunoşti!

          Sunt votanţi şi mai buni, şi mai răi. Nimeni nu alege popândăi comandanţi de oşti.

          În Ţara de dincolo de negură, un popor vegetal nu poate fi decât cu ochii legaţi. Şi dacă tot nu vede şi nu înţelege nimic, luni, e oficial, alege la vot, pe cel mai voinic în minciuni dintre candidaţi. Apoi, după petrecerea de joi, intrăm toţi în linie dreaptă cu rugăciuni şi post. Pânâ-n ajun de Crăciun, când aşteaptăm cu rost APOCALIPSA. 

           Rostul e, scapăm sau nu? De-am ştii dinnainte n-am mai cumpăra bradul.