Sub acoperişul bibliotecii.

             Sub acoperişul bibliotecii, noaptea, cum frumos spunea Sachelarie directorul, cărţile vorbesc. Ele au viaţa lor într-o altă dimensiune şi o trăiesc cu sfătoşenie la foc mocnit. Aseară, înaintea nopţii, ca un lucru ce se întâmplă rar, au ieşit din cărţi nişte oameni, destul de mulţi. Amestecaţi, cum viaţa se pare că lucrează peste tot, dar uniţi într-un gând bun; să-l sărbătorească pe Marin Ioniţă şi nenumăraţii lui ani în slujba literaturii şi cetăţii.

          S-au spus adevăruri simţite. S-au depănat amintiri. Artişti minunaţi, dintre cei dăruiţi, au cântat sau, au însufleţit personaje desprinse din paginile maestrului.

          Denisa Popescu şi Cristina Onofre, anfitrioanele, ca două prinţese sensibile au păşit desculţe pe insulă şi s-au jucat cu tinereţea maestrului, decopertând cu grijă, în toată splendoarea ei, perla ascunsă în inimă.

Spontane, neregizând nimic dinainte, au reuşit să provoace vorbitori doar dintre cei care aveau ceva de spus. Cu o singură excepţie, trimisul autorităţii – autoritatea deplină fiind în campanie.

          Înlocuitorul autorităţii, a oferit din partea primăriei, stupefiant, mai bine tăcea, locul de veci. Ce fericită ar fi fost primăria gândesc, dacă ar fi putut extinde oferta bizară tuturor celor din sală. „Ciudaţii ăştia de scriitori, ar scăpa de toţi!...”  Vine  şi răspunsul de undeva: „Tot rămâne, Biblioteca!”

          Prea frumoasă atmosfera, ca să fie stricată. Evenimentul a continuat, profesorul Marin Ioniţă primind de la elevii săi şi de la breaslă (cu doar câteva excepţii, ţi-i număr pe degete cititorule, îi şti şi tu!), recunoştinţă şi aplauze.

          „Au fost poate cele mai frumoase momente ale vieţii mele. Cu ele rămân!”

          Şi le-a luat în braţe, Patriarhul literelor argeşene, pe Denisa şi pe Cristina.

          La mulţi ani maestre!

          Cuvintele mele pentru dumneavoastră, dacă s-ar fi întâmplat ca Denisa să mă ridice în picioare, rămân valabile. Le găsiţi aici.