Roza vânturilor

            A venit iarna să voteze. Se pare că Dumnezeu e de jurnă. Nu şi-a luat mâna de pe noi. Bagă în urnă la greu voturile lui albe, ne mai dă un semn şi cu faţa-i tristă, se urcă înapoi în icoana de lemn.

          Altădată gospodarii satelor pregăteau ignatul. Aranjau stinghiile de fag să se usuce în spatele sobei, să joace flăcăruia albastruie pe şoriciul porcului, să-l pârlească bine. Grijile erau altele, nu puţine! Dacă bălegarul se împrăştiase pe câmp, dacă încolţise sămânţa grâului, dacă vinul se oprise din fiert şi aroma de dud a butoiului se lăsase în ţuică(!)...

          Nămeţii însemnau bogăţie, merinde, se făceau pariuri. Colindătorii încolonaţi pe schiuri puteau să colinde. Ţara mitică, aşezată în jurul bradului la iernat, se pregătea să întâmpine cu cozonaci un an nou, mai bogat.

          Ce-avem acum în Romania politică, atipică, paralitică? Oameni agăţaţi în tablouri ca-n cozondraci, împărţind pişcoturi şi covrigi săraţi  săracilor, revoluţionarilor şi paramilitarilor lui Dogaru, şi cerşind voturi. Uselei înzăpeziţi şi Ardei prăjiţi, Diaconeşti ameţiţi...

          Eu ce să aleg asumat, în numele viitorului, când bălegarul întreg, blazat, e la Casa Poporului ornat de paradă, nu pe câmp în zăpadă.

          O aleg pe Roza. Roza e o blondă cu trupul în stea ce-a erupt ca o sondă în grădina mea. Şi ningea... şi ningea, acoperind toată clasa politică, atipică, paralitică.