O ţară de infractori

 Nota: Imi cer scuze, acest text a fost repostat. Il stersesem dintr-o eroare.           

           

           De mult timp zilele ţării mele nu se mai aşează ca nişte file scrise în cartea de istorie, ci între paginile unui tabloid.

          În devălmăşia instaurată în decembrie 89, primii care s-au dumirit  au fost securiştii, activiştii PCR şi borfaşii. Cu ruleta şi ţăruşii ascuţiţi în braţe şi-au împărţit frăţeşte parcelele ţărişoarei. Ceilalţi devălmaşi, pălmaşii, au rămas în spatele uşii cu gura căscată la televizor, nemaiştiind pe cine să aplaude şi pe cine să înjure. Intelectualii(de jure) şi-au cultivat angoasele, cercetănd şi certându-se între ei cu privire la cine sunt cei ce au deflorat revoluţia de a curs atâta sânge.

          Dar nu sunt eu îndreptăţit, nu am pregătirea necesară să însăilez nici măcar un hronic, darmite o analiză cu tentă istorică.

          Dacă te iei după televizor, suntem o ţară de infractori cu umori.

          Trebuie să fi nebun ca mine să te uiţi toată ziua pe micul ecran. E aceeaşi tristeţe cu repetiţie, prostituţie în bulboane, breaking news-uri de la justiţie, baloane de săpun de la guvern şi ca să fie şahul etern, rezon şi concret preşedintele şi premierul, îşi fac înţepături de sezon pe buget.

          Stau şi aştept inept verdictele. Iese Năstase de la Jilava? Scapă Fenechiu după isprava cu transformatoarele? Copos mai vede soarele? Borcea revine la Săftica? Felix când ajunge la mititica? Ciuvică îşi plăteşte sancţiunea? Da Becali? Şi-a făcut rugăciunea?...

          În ţara asta chiar nu se mai întâmplă nimic important?

          Iaca se întâmplă! Constant, apare pe burtieră o floare la butonieră!...

          Breaking News:

          Elena Udrea candidează la şefia PDL. Suntem plini de umori, ce v-am spus!

Du-te maică la Dubai!

             Şi caii se împuşcă nu-i aşa? Cu întrebarea asta a venit Gigi în mare grabă de la Palat sau de la Senat, nu are importanţă fix de unde, coborând din Maybach-ul său personal argintiu şi sărutând mâna (aprigei)straşnicei sale mame cea care prelungise până la el, sămânţa mândrului neam al makedonilor.

          Scandalul recent ce a dat foc Europei, mai abitir decât bugetul, a pornit tot din ţara albionului, acolo unde ceaţa aia ce le intră în ochi de parcă nu le-ar fi ajuns Whiski-ul, a făcut pe nişte vânzători să amestece în galantare nobila carne tocată a cailor cu ignobila carne de vacă. Drept e că nici nu prea se vedea bine pe etichetă!... Cele două abatoare din România implicate, primiseră ca ajutor guvernamental înnainte să le bage în insolvenţă, tuşul rămas de la Referendum. Practic, dacă am sta să analizăm, e de vină tot preşedintele Băsescu, el a cerut românilor să nu participe la vot, de a rămas tuşul neconsumat.  

          Fiecare ţară cu limitările şi simbolurile ei. Nu vreau să bat câmpii şi să vă abat de la subiect, doar atât mai vreau să vă întreb, cum e văzută vaca la indieni!?... Diferenţă de abordare desigur.

          De ce s-a speriat însă Becalii? şi s-a grăbit să-i ceară sfatul mamei sale? Să ne-aducem aminte că taman azi era procesul lui la
Înalta Curte cu furtul acela al cailor(din herghelia de cai putere) cu automobil cu tot. Abia apoi a survenit sechestrarea vinovaţilor.

          Ǎştia de la justiţie sunt în stare de orice! Fac legăturile lor, scormonesc afacerile şi precis vor ajunge şi la numele lui implicat în afacerile cu oile. Cinstit cum e, el nu s-a ferit niciodată şi-a dat pe faţă în numele firmei, numele său. BE de la oaie şi CAL probabil de la carnea de cal.

          La ascultat bătrâna, probabil ca pe vremuri Mama lui Ştefan cel Mare („Du-te la oştire...)şi i-a zis:

          – Du-te maică la Dubai, ce mai stai!

S-a dat sentinţa. Trei ani cu suspendare. Băiatul ăsta simpatic este membru în Comisia juridică a Senatului.

Weekend la Aleşd

              Mărturisesc în oraşul Aleşd nu am ajuns până acum. Căutând pe net am băgat de seamă ce am pierdut.

           

            Inaugurez azi o rubrică nouă. Ea nu se naşte acum, a mai lăsat urme cladestine pe blogul meu, cu poze şi obiective turistice ce-au adus în desfrâu Nikonul, dar a rămas nebotezată. Rubrica a crescut ca o buruiană de pripas, precum mireasa din fotografie. Cu voia dumneavoastră, cum s-o mai scufunzi goală, în cazanul popii şi în văzul obraznic al paparazzilor!... S-ajungă precum Boc la Capatos?

           

            Nici nu am sfârşit bine de rostit în gând numele fostului premier, că ideea salvatoare mi-a şi venit. Auzisem de Cascada Vălul Miresei din Răchiţele (satul în care s-a născut Boc). Până să ajungem la Alşed, trecem pe la cascadă şi scufundăm individa, acolo în apă săvârşind Marea Taină a botezului la loc mai ferit. I-am găsit şi numele rubricii (European roads) Drumuri europene. Am aflat pe surse că e posibil să plecăm toată familia în Olanda cu Alex, pentru o terapie şi cum mergem cu maşina traversănd parte din Europă, o să luăm şi Nikonul. Doamne ajută să fie lumină bună!

            Ecologişti cum suntem am făcut popas, după Sibiu când am văzut în faţă culoarea roşie, acolo unde se retează viaductul acela în buza pădurii. Pare că înfrastructura e făcută special să ducă peste pădure, direct în cer. Până se termină lucrarea cred că-mi vor creşte aripi de înger!

            Din vorbă-n vorbă ajungem în Huedin. Casa ce se vede în fotografie, e a unui conaţional de-al nostru rrom. Mândră casă! Parcă e Domul San Marco. Oprim la poartă să ne interesăm de o rută bună prin Europa, ne pregătim deja intens, strângem informaţii. Ei, rromii au bătătorit toate drumurile şi stiu. Dar n-avem noroc! Nu e nimeni acasă, au trecut cu toţii peste Canalul Mânecii. E un neam de nomazi, viu.

            Cu cât intrăm mai sus în Transilvania printre brazi, iarna devine mirifică.

            Nici la Vălul Miresii n-a dat norocul peste noi. Apa e îngheţată. Zmulg din altarul de gheaţă un ţurţure şi îl vâr pentru Taina Botezului celei nebotezate, în luminişul dintre sâni unde se adânceşte părtia şi rostesc:

            "Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu European roads în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh. Amin!". Slobozim din lesă Nikonul. Pe el nu l-am lăsat să tragă cu ochiul la mărturisirea creştină, ca să nu-l îndemne necuratul la apucături  deocheate.

           

            Capătul drumului e la Aleşd. Mai oprim o dată în drum să mâncăm ceva. Nu spun unde, să nu mă amendeze CNA-ul pentru reclamă. Am auzit că circulă o propunere, se are în vedere, gândeşte legiuitorul, să se controleze  şi internetul, prea şi-au luat-o în cap ăştia cu blogurile!

            Am parcat la Aleşd în faţa unui sediu de campanie. Da! N-am venit degeaba! Nu mă mai mir că USL-ul a cucerit încet, încet Ardealul. Solidă gândire, aşezată! Citiţi vă rog scrisul din imagini cu atenţie şi observaţi cât de ofertant e locul. Cum a găsit strategul punctul nodal, punctul de întâlnire care uneşte şi satisface nevoile tuturor categoriilor sociale!? E cuprins aici, tot spectrul: începând de la dreapta cu TERMOPANE-le pentru clasa selectă; REPARǍM DRUJBE, pentru clasa mijlocie şi POMPE FUNEBRE, ghici pentru cine să fie? E o întreagă filozofie!

                               Foto: Cristina Florescu.(fotograful casei de firme...)

            Gata, m-am hotărât. Până să plec în Olanda mă înscriu în USL.

Turnirul premierului

             Reuşise o vreme premierul să mă păcălească. Începusem să-mi fac iluzii că a mai înţeles câte ceva din meditaţiile primite pe gratis de la mai marii Europei şi are şansa să-şi reseteze comportamentul. Eram gata să trec cu buretele peste minciunile şi ghilimelele trecutului şi să  accept că dacă va pune burta pe carte va reuşii să ajungă în cele din urmă premier. E tânăr, are timp suficient să se schimbe, nu e condamnat să rămână încrâncenat în ură ca Antonel.

          Aseară însă pe toate posturile televiziunilor, îmbrăcat în costumul de zale şi călare pe un armăsar negru, cavalerul Zombie părea că se luptă cu creaturile malefice ale neantului, socotind cu spada, când ar fi fost atât de simplu să socotească cu pixul, repartizarea bugetului european în cadrul Uniunii.

          Neşansa lui s-a numit şi de această dată Preşedintele. Obosit, după o noapte albă de dezbateri aprinse, stors de vlagă, a mai avut puterea urcat la catedră ca un învăţător de la ţară, să explice cu acribie unor ţânci cu căştile în urechi, scriind cu creta pe tablă, teoria procentelor. Ce înseamnă o creştere cu 18% a bugetului alocat direct şi să ai cel mai mare procentaj de creştere din toate cele 27 de state ale Uniunii. Din totalul ţărilor, precizez.

          Creştere, într-o perioadă când tot bugetul european, datorită crizei şi lui David Cameron, a scazut dramatic.

          Nu vreau sa va plictisesc, nu dau amanunte. Statistica e evident că nu poate să placă unui literat. Dar aş mai pune o întrebare via-a-vis de retorica Pontonelului(iar nu-i mai zic premier) care fanda ameninţător, cu spada ridicată deasupra capului Preşedintelui, din micul ecran, comparând Romania cu Polonia şi repetând obsedant că 18% din bugetul nostru de referinţa, e mai mic decât 14% al polonezilor.

          Întorc întrebarea şi mă refer la cei 70% cu care defilează USL-ul(recunosc pe bună dreptate !) că l-a votat poporul. El reprezintă ce? 4 milioane de votanţi. L-ati auzit vreodata pe vreunul din politicienii uselini spunând că au fost aleşi de 25% din toata populaţia cu drept de vot? Şi dacă din aceste voturi, îi scazi pe cei cel urăsc pe Băsescu, ei cu ce rămân?

          E greu să socoteşti cu sabia, adevărul procentelor. Rişti să te răneşti în tăişul ei.

          Iniţial am dorit în acest post să-l prezint pe Pontonel cum se duiela el aseară cu propriile fantome în turnirul început la România TV, continuat la Realitatea TV, la Antena 3, la DG TV şi în sfârşit la B1 TV, dar am înţeles că nu merită.

          Tocmai a sosit în Bucureşti, când scriu aceste rânduri văd la televizor, Torţa Olimpică. Aceea cu spiritul sportiv, demnitatea, respectul şi fair play-ul. Aprinsă din Grecia cu destinaţia precisă, directă – Braşov, Romania – ca să vegheze Festivalul Olimpic al Tineretului European.     

          A poposit câteva minute în grădină la Cotroceni. M-am uitat la Preşedinte. Era cu capul pe umeri. Sincer m-am bucurat pentru Pontonel.

Apocalipsa şi tezaurul.

                  Din punctul meu de vedere, azi la ora 15 şi 5 minute am terminat de scris cartea Jurnal din anul Apocalipsei. Nu se putea produce cataclismul aşteptat, fără ca Apocalipsa mea să se fi încheiat. Ar fi fost încă un titlu adăugat patrimoniului de cărţi nescrise, cu mult mai mare şi mai valoros decât lista cărţilor care au văzut lumina tiparului, diminuându-li-se prin lectură misterul şi implicit valoarea, înaintea dezastrului.

            Un lucu care nu se poate vedea, capătă aură, mister, bogăţie intrinsecă. Ca să dau un exemplu la îndemână, tezaurul nostru, cel care are şansa şi nu susţin că aşa e bine, să nu se mai întoarcă niciodată de la ruşi, pare şi e cu siguranţă mai valoros acolo, decât ar fi fost în vistierie. Ce-ar mai fi fost din el acum? Măcar rămâne gândul intact şi se fac paşii să-l putem visa, atâta timp cât ne-or lăsa maiaşii. Sau celălalt tezaur al dacilor, dacă l-am fi descoperit ar fi scăzut în lume preţul aurului. Ce-am fi câştigat ?       

            Şi Jurnalul meu păstrează încă şansa de a-şi spori celebritatea, necitit, căci nu ştiu dacă prietenul meu Vlasie nu-şi va lua libertatea de a cugeta că pentru fala mea, ar fi mai potrivit, netipărit…