La Iasi Nikonul s-a indragostit

          Revin la periplul ieşean pentru că Nikonul a lucrat cu osârdie bântuind patru din cele şapte coline pe care se întinde oraşul şi arhivând mii de imagini cu fervoarea cu care maratonistul caută în traseu locurile amenajate în care poate să bea sau să se ude cu apă.

          După prima zi ne-am hidratat şi noi cu bere rece la Oscar, ne-am făcut plinurile, dar şi planurile de a doua şi a treia zi. Localul ăsta mi-a mers la suflet, împarte premii speciale ca la carte, mai ceva ca americanii; regie, imagini, scenariu, are pentru toate gusturile de la periferie sau din centru, dar mai ales pentru plăieşii întorşi din bătălie şi îţi dă degeaba dacă n-ai toţi banii.

          Marele premiu barosan, primit de nevastă-mea, de departe a fost fasolea cu ciolan pe care l-a împărtăşit cu mine dintr-un ceaun uriaş. Nu poţi să ocoleşti nici pârjoalele moldoveneşti. Burţi să ai să-ţi rămână loc şi pentru papanaşi, sau pentru clătite umplute cu brânză la mijloc. Trăieşti periculos la grătar înmuind ochi-n osânză pe jar şi deschizându-i domol la profiterol. Toate topite în bere rece.

          Moldovenii ăştia, ştiu că ştiu petrece.

          Până la urmă s-au conturat şi planurile. N-am ocolit Cetăţuia, plopii fără soţ că erau în drum, teiul lui Eminescu de la Copou, teatrul renovat şi multe altele. Ce-mi aduc aminte vă arăt mai jos:

La Cetăţuie

 Pe aici au trecut paşii lui Ion Creangă

 

 Aici din beciurile manastirii se incarca un desant cu vinuri pentru ministerul de interne. Ioni, nevasta-mea a cercetat cazul

Pe lângă plopii fără soţ am trecut şi noi...

Ioni, cu cerbicie, vrea să numere plopii. Se vede cu ochiul liber că postmodeniştii ăia triştii au vrut să-l compromită pe Eminescu şi au mai tăiat din copaci. Numai că natura le-a fost potrivnică, doi plopi au crescut într-o singură tulpină şi acolo poţi număra cum vrei... tot fără de soţ iese!

Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri"

Şi am ajuns la Copou către seară

 

Aici s-a intamplat ceva paranormal au trecut doua moldovence si sensibil cum e Nikonul a tremurat de emotie.

 

Nu departe, Ciprian Porumbescu a tinut sa se fotografieze fara bust. Marturisesc n-am mai trecut pe aici deci nu sunt dintre cei care se intorc la locul crimei...

Ioni, mai curajoasă, le arată pumnul celor care fură. Lasă dragă că sunt prea mulţi!...

Parasind Copoul am luat-o agale coborand spre oras

Târziu în noapte ne-am retras la bază. Niciunul dintre noi nu simţea oboseala, iar Nikonul părea fericit

Nuntă la Zigoneni

         

           Ţi se dezvăluie pe rând, tainele care de-a lungul vieţii te ţin aproape de Dumnezeu. La botez, rostuirea e mijlocită de ceilalţi care îşi mărturisesc credinţa, iar trupul copilului cufundat în apa Iordanului primeşte harul duhului sfânt. Şi la spovedania şi marturisirea tuturor păcatelor înaintea morţii, taina finală, faptele se petrec tot cu ajutorul celorlalţi.

          Există un singur moment în care decizia îţi aparţine pe deplin, eşti conştient şi perfect implicat cu sinceritatea şi bucuria încrezătorului în taina căsătoriei.

          Şi pentru că ţi-ai făcut-o cu mâinile tale, ţi-ai ales mirele sau mireasa după imaginea ce ţi-a contopit visele, ai putut cântării gradul de confort şi libertate pe care ţi le-ai dorit, desigur, clipele de fericire unică nu ar trebui tulburate de nimic.

          Totuşi, ca mireasă, te mai strânge pantoful. Ca mire, te bântuie oful că nu au ajuns florile de pus în piept şi canicula peste toate se scurge din cer ca dintr-un cazan clocotit, topind culorile într-un nou concept. Iar în biserică părintele cu coroniţa ţi-a turtit puţin coafura şi voalul, te-a păcălit cu vin aplecând prea mult pocalul şi în general slujba s-a prelungit de parcă şi-a pierdut măsura, sărind calul.

          În sâmbăta asta finul Răducu de la Curtea de Argeş s-a căsătorit cu Andra şi firesc am fost acolo cu toţi. În conclavul familiei am hotărât ca cel mai important rol să-l dăm celui mai mic dintre noi. Astfel că Naşul mare, nepotul meu Toma şi-a luat rolul în serios.(De Sântămărie a împlinit 7 ani)

          Pe la unu noaptea când a plecat la culcare, întrebat de un reporter de la Can Can şi-a mărturisit câteva impresii:

          „A fost foarte amuzant când finul Răducu mi-a pupat mâna, iar părintele l-a sfătuit, când va fii la ananghie sau într-o grea încercare, nu va mai zării oraşul în întuneric spre exemplu fără faruri de ceaţă, să apeleze negreşit unu unu doi, codul numeric la naşul, care, cu experienţa lui mare de viaţă, importantă şi onestă...

          A fost tare! M-am simţit ca o vestă reflectorizantă în mişcare!”

         

          Frumoasă nuntă ce să zic.

          Casă de piatră tinerilor!