Colocviile Argesului

Un nou subiect in dezbatere la Centrul Cultural Pitesti. Criza de ideluri, interesul...

Steaua şi Valul lui Traian.

          Nu am pretenţia să fiu chiar cel mai bun oracol, dar numai dacă luăm înapoi le refec postul de ieri al Păsării ceţii, organul oficial al subsemnatului, suspendat de Google+, se poate vedea de la primele rânduri că am nimerit fără greşeală scorul în partida de fotbal a Stelei de la Varşovia. Ba chiar susţin că Steaua a pierdut victoria în ultimul minut al reprizei a doua din senin, fix din cauza mea, forţele oculte ce îmi conduc destinul aducându-şi  aminte de previziunile astrogramei mele „Crinul dacă nu-i fudul” (cam absconsă ce să zic!) pe care le postasem pe blog cu o zi înainte

          O să-mi spuneţi că nu am nimerit-o cu Chiricheş! El nu numai că nu a dat un gol cu călcâiul, dar nici măcar nu a jucat şi am să vă răspund că nu-i adevărat şi că încă nu ştiţi să citiţi printre rânduri partea hieratică. Aveţi o problemă cu receptarea oraculară a comunicării. Păi când am spus călcâiul, deja trebuia să înţelegeţi că am pus degetul pe rana lui Ahile, punctul nodal energetic al spiritului de echipă şi am întărit comunicarea, aducând pe la spate în prim plan, vizibil, golul. Era de câteva zile doar o perdea de fum, nămolul pentru forţele răului. N-aţi înţeles nici acum?

          Vorbeam de un gol mare în echipă lăsat de călcâiul lui Chiricheş care trebuia să stea în tribună tuns şi fercheş. A fost mişcarea nebună ce i-a scos la rampă, la foc automat, deschis, pe Stanciu şi pe Piovacarii, ascunşi într-o gaură neagră de vis ca interplanetarii.

          La 2-0, leşii încă îl mai căutau în teren pe Chiricheş.

          De aici înainte toată treaba a trecut la Greuceanu pardon Bourceanu, cu gura tot timpul pe colegi. Ba că şanţul nu e adânc, ba că plugul a dat într-o stâncă, construind cu migală Valul lui Traian. (Nici vorbă de fudulul Crin, v-o spun dinainte. El are somnul ca o cocoaşe pe destin şi n-are boaşe! nicicând nu-i va bate pendulul de preşedinte!)

          Leşii veneau peste noi şi dădeau înapoi.  Mă-nţelegi! De era gata gata să-mi strice egalul. Era minutul 90 şi nu se mai surpa malul.

          Reghe a strigat atunci la ei:

          Lăsaţi-i să mai dea un gol, că sunt prietenii mei!

Crinul dacă nu-i fudul...

          Am si eu în unele momente un defect major. Nu pot sta nesimţitor ca popa prostu cu spatele la mireni sau la evenimente. Vorba proverbului din momentele de ieri de la Cotroceni.

          „Crinul dacă nu-i fudul parcă nu e crin destul.”

*

          Mi-ar plăcea azi Steaua să facă pace cu Legia. 2-2 să se scrie la sfârşit în tratate, istoria, în numele Pactului de la Varşovia. Să joace Chiricheş, măcar ca-n zilele când n-avea habar cât îi preţuieşte în euro, gloria. Să dea un gol cu călcâiul, să-ngălbenească Urban ca lămâiul.

          Simona Halep să nu greşească la servici nici o minge de break, a ei sau a adversarei şi s-o ţină langa, ca-n star trek, pocnind din bici până la capătul turneului.  

          Călin Vlasie să mă cheme la editură, să-mi spună că la muşcat „Guşterele”(romanul) şi să mi-l pună în braţe, gata tipărit (fără banul!). În sfârşit, la cutia poştală, să găsesc un aviz că a sosit un mandat de la opera scrisă.ro, cu drepturile mele de autor, iar de la Google+, pe email, să primesc scuzele lor că m-au suspendat, crezând că-mi fac un favor.

          Cer prea mult ca un nesătul? Sau nu cer destul?

Magda Grigore. Lectura publica.

            Multumită grijei neobosite a doamnei Carmen Dumitrache, avem prilejul de a fi în miezul unui eveniment desfăşurat sub egida Centrului Cultural Piteşti. Iniţiativa lecturilor publice, după un an de zile, capătă consistenţă într-o suită de manifestări ce încearcă să antreneze reapropierea publicului de valori estetice perene şi de bunul gust.

            Este destul de greu în dihotomia momentului, dar cu atât mai merituos

Autostrada muntelui

Nota autorului:

Azi sunt romantic, suprarealist şi postmodernist, toate la un loc.

Văd autostrăzi urcând pe munte.
Sa fie de la noua ministreasă a transporturilor?...

 *

A înflorit ghimpele,

a făcut o floare roză, moale,
deschisă în sinea ei
ca o tuberoză porno
a nopţii.

Invidia pietrei colţuroase
ce-ţi intră în talpă
pe poteci muntoase,
s-a transformat în mândrie deşănţată.
Ea e singura care rămâne
stearpă, când treci.

În urma ta, vine paznicul Caron
şi mângâie piatra, ce scânteiază
însângerată, cu un sărut.
E o piatră rară şi piatra latră
căci a durut.

Îţi spun eu, latri degeaba.
E un destin necesar.
Vezi în lună cum creşte senin întunericul?
Ca o turmă de iezi
scoborând printre brazi?

Zorii nu se mai înfruptă,
azi vin doar asfaltatorii.
Şi ştii, eu nu sunt Caron
ci un drumar
care vopseşte cu var
linia întreruptă.